Hotărâre CSM nr. 546/2014 - modificarea şi completarea Regulamentului - organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 173/2007

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PLENUL

HOTĂRÂRENr. 546/2014

pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 173/2007

Monitorul Oficial nr. 418 din 05.06.2014

Având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște:

Art. I

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la Școala Națională de Grefieri, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 173/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 12 aprilie 2007, cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 13 alineatul (2), după ultima liniuță se introduce o nouă liniuță, cu următorul cuprins:

"- responsabili de sală și supraveghetori. Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), aceste persoane sunt numite prin hotărâre a președintelui comisiei de organizare, de regulă, din aceleași categorii de personal ca și membrii comisiei."

2. La articolul 14 alineatul (1), litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:

"f) instruiește, înaintea susținerii concursului, responsabilii de sală;".

3. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 31.

Termenele prevăzute de prezentul regulament se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare. "

Art. II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Adrian Bordea

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Hotărâre CSM nr. 546/2014 - modificarea şi completarea Regulamentului - organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 173/2007