Decizia CCR nr. 230 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 254/2013 - executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Cristian Karp în Dosarul nr. 2.864/108/2014 al Tribunalului Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal si care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 717D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Arată, astfel, că autorul excepției a inițiat o acțiune în contencios administrativ, iar la termenul din 17 septembrie 2014 a precizat obiectul acestei acțiuni ca fiind însăși excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013. Or, dacă o persoană are dreptul să introducă o acțiune în justiție căreia să îi alăture o excepție de neconstituționalitate, nu poate fi, însă, acceptată situația în care obiectul acțiunii în justiție se identifică cu însăși excepția de neconstituționalitate, întrucât, într-o atare situație, excepția își pierde caracterul de mijloc de apărare și devine obiectul principal al acțiunii. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.241 din 22 septembrie 2011, că, în ipoteza identității între obiectul acțiunii și excepția de neconstituționalitate, sesizarea Curții este nelegală, excepția fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.864/108/2014, Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Cristian Karp cu ocazia soluționării unei acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect însăși excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013 încalcă prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi și ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât acordarea vizitei intime persoanei condamnate necăsătorite este condiționată de existența - anterior datei primirii în penitenciar - a unei relații de parteneriat similare relațiilor stabilite între soți.

6. Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată că încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Or, reglementarea dedusă controlului de constituționalitate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, respectiv celor care nu sunt într-o relație de căsătorie, dar au o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți. În fapt, autorul excepției de neconstituționalitate dorește modificarea Legii nr. 254/2013, în sensul eliminării din conținutul acesteia a prevederilor legale criticate. Or, astfel cum Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 240 din 29 aprilie 2014, modificarea și completarea prevederilor de lege criticate excedează competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar.

(4) Dovada existenței relației de parteneriat se face prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și a prevederilor art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie și ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției a introdus o acțiune la instanța de contencios administrativ, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013. Curtea a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 761 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, și Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007, că "legile și ordonanțele Guvernului nu pot fi atacate pe cale principală, prin acțiune introdusă exclusiv în acest scop la instanța de judecată sau de arbitraj comercial, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim". Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]." Or, în situația în care obiectul acțiunii principale introduse la instanța de judecată se identifică, practic, cu excepția de neconstituționalitate, aceasta din urmă este transformată într-o veritabilă acțiune, pierzându-și, astfel, natura sa de excepție, înțeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății. Prin urmare, ținând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 254/2013 este inadmisibilă.