Decizia CCR nr. 1.008 din 27.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 52/2011 - exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri001

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, excepție ridicată de Societatea Comercială "Faribo Prodcom“ - S.R.L. din comuna Ghindari, județul Mureș, în Dosarul nr. 3.295/308/2011 al Judecătoriei Sighișoara și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.3430/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că reglementarea criticată este justificată de necesitatea protejării minorilor în raporturile de muncă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.295/308/2011, Judecătoria Sighișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Comerciaiă "Faribo Prodcom“ - S.R.L. din comuna Ghindari, județul Mureș, cu prilejul soluționării unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat este contrar art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere că deja exista o reglementare asemănătoare în cuprinsul art. 12 și 13 din Codul muncii și nici nu a ținut cont de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, fără a arăta însă în ce constă contrarietatea față de aceste din urmă dispoziții. De asemenea, consideră că textul criticat contravine dreptului la muncă, libertății economice și dreptului la un nivel de trai decent. În acest sens, arată că persoana angajată avea vârsta de 15 ani și o lună, avea acordul tutorelui și provenea dintr-o familie săracă, cu dificultăți în a se întreține, totodată, susține că art. 12 din Legea nr. 52/2011 înfrânge dispozițiile art/49 din Constituție referitoare la protecția copiilor și a tinerilor, pentru că interzice angajarea minorilor cu o vârstă mai mică de 16 ani. Pentru motivele arătate, consideră că sunt încălcate și dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Judecătoria Sighișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, iar prevederile art. 41, 47 și 49 din Constituție se referă la persoane fizice, iar nu la persoane juridice, așa cum este autorul excepției.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale, acestea reprezentând o expresie a dispozițiilor constituționale referitoare la protecția copiilor și a tinerilor.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, considera că, în realitate, criticile invocate privesc necorelări între diferite texte de lege și probleme de fapt, iar nu veritabile probleme de neconstituționalitate de competența instanței de contencios constituțional.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 12 din Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 20 aprilie 2011, dispoziții potrivit cărora "(1) Următoarele fapte săvârșite de beneficiar constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) încălcarea prevederilor art. 4 și art. 9 alin. (2), cu amendă de 10.000 lei;

b) încălcarea prevederilor art. Salin. (2) lit. a)-d) și f) și art. 7 alin. (1) și (2), cu amendă de 6.000 lei;

c) încălcarea prevederilor art. 6, cu amendă de 20.000 lei și interzicerea utilizării zilierilor pe toată durata de existență a beneficiarului.

(2) Prevederile alin. (1) se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.“

În realitate, Curtea constată că obiectul criticii de neconstituționalitate îl constituie doar dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 52/2011, întrucât doar acestea se aplică autorului excepției, stabilind că reprezintă contravenție încălcarea art. 4 din aceeași lege care se referă, între altele, și la interdicția de a angaja ca zilier persoane cu o vârstă mai mică de 16 ani.

În opinia autorului excepției, aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 privind dreptul la muncă, art. 45 vizând libertatea economică, art. 47 referitor la nivelul de trai, art. 49 referitor la protecția copiilor și a tinerilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor raportate la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că argumentele invocate de autorul excepției nu vizează existența unor eventuale efecte retroactive ale legii, aspect la care se referă textul constituțional amintit, astfel că această critică urmează a fi respinsă ca fiind nemotivată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

De asemenea, autorul excepției nu arată în ce mod anume textul de lege criticat discriminează și nici care sunt categoriile de persoane discriminate, ci susține doar faptul că, distinct de dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Codul muncii, care interzic angajarea minorilor cu o vârstă mai mică de 16 ani, dar prevăd totuși o excepție pentru minorul care a împlinit 15 ani și are acordul părinților sau al reprezentanților legali, prevederile art. 12 din Legea nr. 52/2011 instituie o reglementare asemănătoare, dar fără a permite angajarea minorului cu o vârstă mai mică de 16 ani.

Curtea reține că reglementarea distinctă a art. 12 din Legea nr. 52/2011 față de cea a Codului muncii este justificată prin situația deosebită a zilierilor față de salariați. Astfel, dacă în cazul celor din urmă încheierea contractului individual de muncă reprezintă o garanție pentru drepturile ce izvorăsc din raporturile de muncă, caracterul ocazional, de scurtă durată al raporturilor de muncă ce se nasc între beneficiar - cel care angajează - și zilier, face imposibilă încheierea contractului amintit, astfel că sunt necesare garanții suplimentare pentru a se asigura respectarea drepturilor celor care muncesc. O asemenea garanție apare cu atât mai necesară atunci când sunt avuți în vedere minorii, astfel că, pentru protejarea acestora și în spiritul celor prevăzute de art. 49 din Constituție, legiuitorul a interzis angajarea ca zilier a persoanelor care nu au împlinit vârsta de 16 ani. O astfel de diferență de tratament juridic este nu numai justificată, dar și proporțională cu obiectivul urmărit de legiuitor, anume acela de a proteja minorii în exercitarea de către aceștia a raporturilor de muncă.

În continuare, analizând criticile formulate în raport cu dispozițiile art. 41,45,47 și 49, Curtea constată că acestea pun în discuție problema respectării drepturilor minorului în raporturile de muncă, în calitate de zilier. Or, apreciază că o astfel de critică nu poate fi reținută, fiind formulată de o persoană care nu poate justifica un interes în acest sens, respectiv de beneficiarul activităților cu caracter ocazional prestate de zilier. Acesta ar putea critica încălcarea drepturilor sale, iar nu pe cele alejceleilalte părți a raportului de muncă.

În sfârșit, având în vedere că nu s-a reținut încălcarea niciunui drept fundamental, Curtea constată că sunt lipsite de temei criticile de neconstituționalitate vizând încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție.