Decizia CCR nr. 188 din 31.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 453 alin. (1) şi ale art. 464 din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Bozgan în Dosarul nr. 1.400/55/2014 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 696D/2014.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției solicită, în realitate, completarea cu un nou caz de revizuire a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 11 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.400/55/2014, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Bozgan cu ocazia soluționării apelului declarat împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile Codului de procedură penală cuprinse în art. 453 alin. (1) privind cazurile de revizuire și în art. 464 referitor la efectele respingerii cererii de revizuire încalcă principiile constituționale privind statul de drept, democratic și social, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Astfel, arată că art. 453 alin. (1) stabilește limitativ cazurile de revizuire, ceea ce lasă descoperite situații frecvent apărute în practica judiciară și care nu se încadrează în cazurile enumerate de textul de lege criticat, iar art. 464 împiedică repetarea unei cereri de revizuire, pentru aceleași motive, în alt context social-politic și de timp, ceea ce duce la o situație inadmisibilă pentru un stat de drept, respectiv mușamalizarea definitivă a unor grave erori judiciare și împiedicarea pentru totdeauna a victimelor acestora de a-și dovedi nevinovăția. Consideră că se impune completarea art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul adăugării unui nou caz de revizuire, având următorul cuprins: "ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală".

7. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. în acest sens, face trimitere la Decizia nr. 250 din 15 iunie 2004, prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 394 privind cazurile de revizuire din Codul de procedură penală din 1968. Așa cum a statuat în mod constant Curtea în jurisprudența sa, liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești - în speță, a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea - revenindu-i legiuitorului. Faptul că revizuirea se poate exercita numai în anumite cazuri, strict și limitativ prevăzute de lege, este determinat de caracterul acesteia de cale extraordinară de atac și nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate, de a promova căile de atac ordinare și de a se prevala de garanțiile procesuale prevăzute de lege.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste prevederi constituționale conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, așa cum este și cazul reglementării exprese și limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, realizată prin dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din examinarea excepției de neconstituționalitate reiese că autorul nu formulează o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci sugerează o completare a legii în sensul adăugării "unui caz nou de revizuire, de genul «ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală»". O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, atât dispozițiile art. 453 alin. (1), cât și pe cele ale art. 464 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra ambelor texte de lege, care au următorul cuprins:

- Art. 453 alin. (1): "Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.";

- Art. 464: "În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, democratic și social și respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor și ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției solicită, în realitate, completarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul adăugării unui nou caz de revizuire, având următorul cuprins: "ori în orice alte cazuri particulare a căror încadrare nu poate fi cuprinsă în cazurile prevăzute de lit. a)-f) ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală". Or, o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

15. În ceea ce privește dispozițiile art. 464 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Efectele respingerii cererii de revizuire", Curtea constată că, potrivit textului de lege criticat, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive. Având în vedere caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac - prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul - cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind admiterea în principiu. În această etapă, potrivit art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, instanța verifică cererea de revizuire din punct de vedere al regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitoare la hotărârile ce pot fi atacate, titularul cererii, cazul de revizuire pe care se întemeiază, mijloacele de probă în dovedirea acestuia și la termenul de introducere, precum și la aspectul dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea. Totodată, art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede la lit. d) că instanța examinează dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv. În cazul în care instanța constată neîndeplinirea oricăreia din condițiile enumerate mai sus, cererea de revizuire este respinsă ca inadmisibilă, potrivit art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală.

16. Prin urmare, regula instituită de art. 464 din Codul de procedură penală - potrivit căreia, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive - rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. d) și alin. (5) din Codul de procedură penală, fiind un efect al autorității de lucru judecat. Prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire cu privire la care există identitate de fapte și mijloace de probă cu cele prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv este asigurată eliminarea cererilor de revizuire repetitive, formulate pentru aceleași motive, fără ca dispozițiile de lege criticate să aducă vreo atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, principii consacrate de art. 21 din Constituție.

17. Referitor la principiul autorității de lucru judecat, prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea a statuat că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ, în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării. Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu і se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

18. În fine, autorul excepției este nemulțumit și de modul de interpretare și aplicare de către organele judiciare a dispozițiilor art. 464 din Codul de procedură penală. Eventualele greșeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.