Decizia CCR nr. 280 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrului de sindicat Marian Mihai Drăghici, în Dosarul nr. 10.863/3/2014 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 112-115D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrilor de sindicat Maria Magdalena Raduca, Radu Iliescu și Mihai Paveliu în dosarele nr. 29.715/3/2014, nr. 29.716/3/2014 și nr. 29.721/3/2014 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și de către Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrului de sindicat Daniela Cărpușor, în Dosarul nr. 29.399/3/2013 (număr în format vechi 770/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 2D/2015 și nr. 112-115D/2015, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 112-115D/2015 la Dosarul nr. 2D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 64 din 24 februarie 2015, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 și de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din același act normativ.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Sentința civilă nr. 8.981 din 30 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.863/3/2014, și încheierile din 5 ianuarie 2014, pronunțate în dosarele nr. 29.715/3/2014, nr. 29.716/3/2014 și nr. 29.721/3/2014 ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și prin Decizia civilă nr. 1.182 din 17 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 29.399/3/2013 (număr în format vechi 770/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Excepția a fost ridicată de Filiala Hidroelectrica Hidrosind, în numele membrilor de sindicat Marian Mihai Drăghici, Maria Magdalena Raduca, Radu Iliescu, Mihai Paveliu și Daniela Cărpușor, în cauze având ca obiect contestarea unor decizii de concediere colectivă emise în cadrul procedurii insolvenței.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, întrucât înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvență, dreptul salariaților la consultare și informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut salariaților și reglementat expres în art. 69 și următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, instituind, totodată, și o derogare cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situație. În acest context, se face trimitere la prevederile art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 (transpusă în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - art. 69 și următoarele), cu referire la dreptul salariaților la consultare și informare în caz de concediere colectivă, ca o componentă a măsurilor de protecție socială.

11. Totodată, se arată că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în Cauza C-235/2010 David Claes și alții împotriva Landsbanki Luxembourg S.A. în interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat existența dreptului fundamental al salariaților de a fi consultați și informați, inclusiv în procedura insolvenței (în cazul respectiv societatea se afla chiar în lichidare).

12. Autorii excepției consideră că prin modul neclar, imprecis și lipsit de previzibilitate în care textul este formulat nu se poate determina intenția reală a legiuitorului, dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menționate în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, termen de 20 de zile. Se are în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Or, legea criticată face referire la un termen de 15 zile care pare a fi o transpunere a termenului existent în forma anterioară a dispozițiilor în materie din Codul muncii și care era de 15 zile.

13. Opinia Curții de Apel București - Secția a Vil-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, exprimată în Dosarul Curții Constituționale nr. 112D/2015, este în sensul caracterului neîntemeiat al excepției de neconstituționalitate, întrucât textul legal criticat nu contravine dispozițiilor invocate din Legea fundamentală și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. În Dosarul Curții Constituționale nr. 2D/2015, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 contravine dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, "în măsura în care se interpretează că prin acesta se exclude de la aplicare toată procedura concedierii colective reglementată de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, inclusiv aplicarea unor criterii de selecție". În ceea ce privește dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, instanța de judecată apreciază că "prevederile de lege criticate nu încalcă aceste principii constituționale, deoarece, în cauză, nu se pune în discuție nerespectarea legii, ci interpretarea ei, iar dreptul la un proces echitabil și rezonabil ca durată nu este afectat".

15. În dosarele Curții Constituționale nr. 113-115D/2015, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate "sunt elaborate cu respectarea dispozițiilor Constituției".

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, potrivit cărora, "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare."

20. Curtea reține că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", Curtea urmează să analizeze prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu care a fost sesizată.

21. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textul de lege criticat aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială. Se mai invocă, în susținerea excepției, și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998, transpusă în art. 69 și următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dispoziții referitoare la dreptul salariaților la consultare și informare în caz de concediere colectivă - ca o componentă a măsurilor de protecție socială.

22. Totodată, se invocă și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 3 martie 2011, pronunțată în Cauza C-235/2010 - David Claes și alții împotriva Landsbanki Luxembourg S.A., referitoare la dreptul fundamental al salariaților de a fi consultați și informați, inclusiv în procedura insolvenței.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. În acest sens este Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, iar, în ceea ce privește art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.

24. Astfel, referitor la prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, prin decizia de admitere precitată, Curtea a reținut că o componentă esențială a dreptului la muncă o reprezintă protecția socială a muncii ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituție, aceasta avându-și sorgintea în art. 1 alin. (3) din Constituție, care consacră principiul statului social. Cu privire la garanțiile drepturilor fundamentale la muncă și la protecția socială a muncii, Curtea a stabilit că acestea vizează reglementarea legală a raporturilor de muncă, asigurarea stabilității acestora, a drepturilor și obligațiilor angajatorilor și ale angajaților, ele având menirea, pe de o parte, să asigure desfășurarea raporturilor juridice de muncă într-un cadru legal, judicios și echitabil, apărarea deopotrivă a intereselor legitime, atât ale angajatorilor, cât și ale salariaților, și, pe de altă parte, să împiedice angajatorii să dispună, din propria inițiativă, încetarea raporturilor de muncă în mod abuziv, nelegal și nejustificat și, corelativ, să asigure exercitarea dreptului de apărare al salariaților împotriva oricăror măsuri nelegale sau neîntemeiate.

25. În esență, Curtea a reținut că dreptul la informare și consultare al angajaților, pe de o parte, este reglementat în Carta socială europeană revizuită, iar, pe de altă parte, în art. 69 -73 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, texte legale care transpun obligații internaționale asumate de statul român, astfel încât, atât prin prisma tezei întâi, cât și a tezei a doua a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție - teze care cuprind condiții alternative pentru calificarea unor măsuri de protecție socială a muncii ca fiind părți componente ale dreptului fundamental pe care acestea îl consacră -, dreptul la informare și consultare nu se plasează în coordonatele unei simple opțiuni legislative, ci, din contră, este inerent conținutului normativ al dreptului fundamental la măsuri de protecție socială a muncii. În acest context, Curtea a constatat că informarea și consultarea angajaților sunt elemente componente ale dreptului la măsuri de protecție socială a muncii cu valențe constituționale (a se vedea cu privire la această sintagmă și Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012), alăturându-se, pe cale interpretativă, celor expres menționate în cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituție.

26. În aceste condiții, Curtea a subliniat că dreptul la informarea și consultarea angajaților în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularitățile domeniului în care aceasta intervine, legiuitorul putând adecva modul de configurare a dreptului, fără a putea nega, însă, acest drept. Astfel, Curtea a remarcat că, prin modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăți aflate în procedura insolvenței, acesta a negat dreptul la informarea și consultarea angajaților, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție. În consecință, Curtea a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, prin prisma părții I pct. 21 și 29 din Carta socială europeană, revizuită.

27. Într-o atare situație, în cauzele prezente, devin incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

28. Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanțele de judecată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

29. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă.

30. Cu privire la critica prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că acestea se referă la termenul de preaviz care se acordă salariaților și care are o durată de 15 zile. Autorii excepției de neconstituționalitate, raportându-se la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), apreciază că prevederile criticate sunt de natură să provoace confuzie, având în vedere faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii era reglementat un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen care a fost modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz, însă Legea nr. 85/2006 nu a fost modificată pentru a prelua acest termen de preaviz de 20 de zile.

31. În contextul criticii formulate, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, Curtea a observat că stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile ține de opțiunea legiuitorului, având în vedere situația specifică a procedurii insolvenței. Dispozițiile legale sunt precise și previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție.

32. Totodată, Curtea a reținut că, în condițiile admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, soluția legislativă consacrată prin sintagma "doar preavizul de 15 zile lucrătoare" trebuie interpretată în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementată în dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, așadar, a dreptului la informare și consultare a angajaților.

33. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

34. În ceea ce privește pretinsa contrarietate a prevederilor legale criticate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituție și cu cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că autorii excepției de neconstituționalitate nu motivează concret în ce anume constă această încălcare. În aceste condiții, Curtea constată că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate, astfel încât această critică nu poate fi reținută.