Decizia CCR nr. 186 din 31.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 47 alin. 1 lit. b) teza finală, respectiv sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prev.ă de art. 45 alin. (4) lit. b), prin...

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 186

din 31 martie 2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Tudor Sălăgean și Helga Beata Roman în Dosarul nr. 584/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 591D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Inspecția Judiciară a depus note scrise prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 3 iulie 2014 prin care textul a fost declarat neconstituțional din perspectiva unor critici identice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 1.752 din 3 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 584/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția a fost invocată de Tudor Sălăgean și Helga Beata Roman într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva rezoluției unui inspector judiciar, confirmată de inspectorul-șef, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de autorii excepției cu motivarea că nu au fost constatate indicii ale săvârșirii unor fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară a unui magistrat.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că singurul instrument legal pus la dispoziția justițiabilului pentru ca acesta să poată sesiza și să ceară sancționarea disciplinară a unui magistrat din România, fără a aduce atingere independenței consacrate de art. 124 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, îl constituie sesizarea întemeiată pe prevederile Legii nr. 317/2004 adresată Inspecției Judiciare de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Fiind o procedură specială disciplinară ce își propune să constate și să sancționeze magistrații care comit abateri, aceasta trebuie privită prin analogie cu o altă procedură specială derogatorie, spre exemplu procedura prevăzută de art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968. Astfel, cele două proceduri sunt similare. Se depune mai întâi o plângere sau sesizare, se analizează de către o persoană abilitată să cerceteze motivele care stau la baza plângerii, se dă o soluție care trebuie obligatoriu comunicată petentului, se face plângere la persoana abilitată ierarhic superior celei care a cercetat și, ulterior, aceasta este supusă controlului judiciar al instanței competente. Este de neconceput ca o procedură disciplinară să fie analizată atât de inspectorul judiciar, cât și de inspectorul-șef, fără ca mai întâi să îi fie comunicată persoanei care a formulat sesizarea și să і se dea posibilitatea de a o critica motivat, cu probe. Dacă o astfel de procedură este admisibilă, se încalcă o serie de principii statuate atât în legislația română, cât și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare al cetățenilor. Dacă se acceptă, prin absurd, că fără comunicarea rezoluției inspectorului judiciar și fără contradictorialitate un inspector și apoi inspectorul-șef dau aceeași rezoluție, ar deveni inutilă și fără finalitate inclusiv instituția în ansamblu, în speța de față, sesizarea abaterilor disciplinare ale magistraților.

7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de partea Inspecția Judiciară, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost indicat de autori, îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. În realitate, din motivarea excepției, precum și din circumstanțele cauzei, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având următorul cuprins:

- Art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: b) clasarea sesizării, [...] în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;";

- Art. 47 alin. (3) teza întâi: "Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef.[...]"

12. Dispozițiile art. 45 alin. (2) și alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, la care prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală fac referire, au următorul cuprins: "(2) În cazul în care Inspecția Judiciară este titulară a acțiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. [...]

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare: [...]

b) sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare, dacă Inspecția Judiciară a fost sesizată în condițiile alin. (2)".

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 672 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 18 februarie 2015, s-a mai pronunțat asupra unei excepții având o motivare identică. Cu acel prilej, Curtea a observat că autorul critică prevederile art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 din perspectiva faptului că rezoluția de clasare întocmită de inspectorul judiciar nu poate fi atacată înainte de confirmarea acesteia de către inspectorul-șef. Totodată, acesta a subliniat necesitatea existenței acestei proceduri, indicând, în mod similar, procedura reglementată de art. 2781 din Codul de procedură penală din 1968.

15. Curtea a reținut că prin dispozițiile art. 47 alin. (1)-(4) din Legea nr. 317/2004 legiuitorul a reglementat o procedură administrativă prealabilă unică în ceea ce privește soluționarea sesizărilor adresate Inspecției Judiciare, procedură ce se poate finaliza cu admiterea sesizării, clasarea sau respingerea acesteia, potrivit art. 47 alin. (1) lit. a), b) sau c) din actul normativ menționat. Atât întocmirea rezoluției de clasare, cât și confirmarea acesteia de către inspectorul-șef sunt etape ale aceleiași proceduri administrative care își păstrează caracterul unic. Accesul liber la justiție nu presupune scindarea procedurii administrative, ci posibilitatea atacării în justiție a actului administrativ prin care se soluționează fondul unei sesizări formulate în condițiile Legii nr. 317/2004, după epuizarea procedurii administrative, iar nu în cursul acesteia.

16. Curtea a observat că partea interesată poate ataca în fața instanței de judecată rezoluția de clasare pentru motivul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, după confirmarea acesteia de către inspectorul-șef. Aceasta deoarece, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, pronunțată ulterior sesizării în prezenta cauză, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 și a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Totodată, inspectorul dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească. În această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor Sălăgean și Helga Beata Roman în Dosarul nr. 584/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală, respectiv sintagma "rezoluția de clasare este definitivă", în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b), prin raportare la art. 47 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 martie 2015.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 186 din 31.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 47 alin. 1 lit. b) teza finală, respectiv sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă”, în ipoteza prev.ă de art. 45 alin. (4) lit. b), prin...