Decizia CCR nr. 221 din 2.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Florin Alin Avram în Dosarul nr. 1.623/187/2013 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.023 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se susține că concluzia la care autorul excepției a ajuns prin compararea dispozițiilor art. 88 din Codul penal din 1969 cu cele ale art. 85 alin. (5) și art. 86 alin. (4) lit. c) din Codul penal în vigoare privind instituția amânării aplicării pedepsei este una eronată. Se arată că, în realitate, prevederile art. 85 alin. (5) și art. 86 alin. (4) lit. c) din actualul Cod penal sunt mult mai clare în ceea ce privește solicitarea revocării măsurii amânării aplicării pedepsei pentru neplata obligațiilor civile, față de cele din Codul penal din 1969 referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, care îi sunt aplicabile, dar că acestea din urmă trebuie interpretate prin prisma Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 17 octombrie 2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, care conține clarificările necesare cu privire la situația neplății de către persoana condamnată a obligațiilor civile. Se subliniază, totodată, că neconstituționalitatea textelor criticate nu poate fi dedusă din compararea acestora cu alte dispoziții procesual penale, ci prin raportarea lor la prevederile Constituției. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 362 din 24 septembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

4. Prin Încheierea din 7 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.623/187/2013, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepție ridicată de Florin Alin Avram într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva unei sentințe penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, lovire și alte violențe, prevăzute de art. 181 și art. 180 alin. 2 din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, ca normă tranzitorie, instituie o situație de ultraactivitate a legii vechi, care nu mai este în vigoare, și creează o discriminare între persoane, în sensul în care unii vor beneficia de dispozițiile mai favorabile ale noului Cod penal. Astfel, dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, care fac trimitere la art. 84 din Codul penal din 1969, creează o situație defavorabilă inculpatului în comparație cu alte persoane cărora le sunt aplicate dispozițiile art. 85 alin. (5) și art. 86 alin. (4) lit. c) din noul Cod penal și beneficiază de un termen suspensiv până la care revocarea nu se poate produce 3 luni anterior expirării termenului de încercare. Potrivit legislației și practicii judiciare anterioare, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul neexecutării obligațiilor civile putea fi dispusă oricând după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

6. De aceea, autorul criticii consideră că neinstituirea de către legiuitor a unor dispoziții tranzitorii care să stabilească un cadru similar al revocării suspendării condiționate a executării pedepsei celui stabilit pentru revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile încalcă principiul aplicării legii penale mai favorabile, în măsura în care nu sunt respectate prin similitudine condițiile acestei instituții potrivit normelor în vigoare în prezent și art. 5 din noul Cod penal. Totodată, susține că, în măsura în care art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 este interpretat restrictiv, în sensul că revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei pentru neîndeplinirea obligațiilor civile se poate produce în orice moment după pronunțarea hotărârii de condamnare, se încalcă principiul egalității în fața legii, deoarece creează un regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiționat și persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere.

7. Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate. Consideră că nu este vorba de o problemă de neconstituționalitate, ci mai degrabă sunt în prezența unei interpretări diferite a textelor de lege care ține exclusiv de puterea de apreciere a instanței de judecată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012:"Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.“

12. Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 prevede că: "Măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal.“

13. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii și ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu se mai regăsește în noul Cod penal intrat în vigoare, potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012, la 1 februarie 2014.

15. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 648 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 14 ianuarie 2015, având în vedere că instituția suspendării condiționate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituție privește modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia. Prin urmare, textul de lege atacat nu contravine art. 15 alin. (2) din Constituție.

16. Cu privire la critica referitoare la înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată, de vreme ce în toate cazurile prevăzute de ipoteza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se aplică Codul penal din 1969. Comparația pe care o face autorul excepției de neconstituționalitate, raportându-se la persoane cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 85 alin. (5) și art. 86 alin. (4) lit. c) din noul Cod penal, nu poate fi primită, deoarece aceste dispoziții reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile în caz de amânare a aplicării pedepsei, instituție diferită de suspendarea condiționată a executării pedepsei.

17. În ceea ce privește critica autorului, nemulțumit de neinstituirea de către legiuitor a unor dispoziții tranzitorii care să stabilească un cadru similar al revocării suspendării condiționate a executării pedepsei celui stabilit pentru revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile, Curtea reține că, fiind în prezența unor instituții juridice diferite, și regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiții, Curtea reține că diferența de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situații juridice similare.