Decizia CCR nr. 264 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 101 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ovidiu Eugen Berteanu în Dosarul nr. 5.218/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 948D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.218/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ovidiu Eugen Berteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții Constituționale cu Adresa nr. 4.461 din 6 octombrie 2014.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece prin instituirea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile este limitat dreptul la liberă circulație a cetățeanului. Mai susține că se instituie o situație de inegalitate, fiind defavorizată persoana care, ca urmare a nerespectării semnificației unui semn de circulație, a lovit un alt autovehicul, față de cea care nu a lovit alt vehicul, deși a încălcat aceeași normă juridică.

6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 101 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006. Însă, ținând seama de notele autorului excepției și de considerentele încheierii de sesizare, rezultă că, în realitate, obiect al excepției îl constituie numai dispozițiile lit. a) a alin. (3) al art. 101 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care are următorul conținut:

"(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;".

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept, art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern,art. 15 referitor la Universalitate,art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 25 referitor la Libera circulație, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 2 referitor la prezumția de nevinovăție a oricărei persoane acuzate de o infracțiune din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, sub aspectul pretinsei încălcări a dreptului de liberă circulație, s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 480 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, ocazie cu care a reținut că dreptul la liberă circulație, astfel cum este consacrat prin dispozițiile art. 25 din Legea fundamentală, vizează libertatea de mișcare a cetățeanului, care nu include însă și dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deține un permis de conducere auto în acest scop. Întrucât prevederile constituționale nu fac referire și la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulație, fiecare cetățean poate folosi mijloacele de transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), sub condiția respectării regulilor impuse prin actele normative care reglementează utilizarea acestora.

14. Totodată, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o situație discriminatorie, defavorizând persoana care, în urma nerespectării semnificației unui semn de circulație, a lovit un alt autovehicul, față de persoana care nu a lovit alt vehicul, deși a încălcat aceeași normă juridică. În repetate rânduri, Curtea Constituțională a stabilit, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul constituțional al egalității nu are semnificația uniformității atâta vreme cât situațiile avute în vedere sunt diferite. Or, în cazul de față, este evidentă deosebirea existentă între cele două ipoteze evocate de autorul excepției. Deși desprinde identitatea situațiilor din nesocotirea aceleiași prevederi legale, respectiv cea referitoare la nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, autorul excepției omite să observe că situațiile juridice evidențiate sunt esențialmente diferite sub aspectul consecințelor acestei nerespectări. Producerea unui accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale reprezintă o justificare obiectivă și rațională care îndreptățește legiuitorul să stabilească un tratament juridic diferențiat față de situația în care un astfel de accident nu a avut loc.

15. În ce privește critica referitoare la încălcarea principiului referitor la prezumția de nevinovăție, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice nu reprezintă un act prin care se pronunță un verdict de vinovăție și prin care se stabilește răspunderea juridică a contravenientului, ci este un simplu act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda -, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege. Astfel, stabilirea unei contravenții și sancționarea acesteia cu amendă reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului care, cu referire la dispozițiile de lege criticate, exprimă preocuparea statului pentru asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, în deplin acord cu principiile care guvernează statul de drept.

16. Totodată, nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, deoarece persoana sancționată contravențional are posibilitatea de a formula plângere, în condițiile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate, așadar și în ceea ce privește sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. În plus, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență, plângerea suspendă executarea amenzilor și a sancțiunilor contravenționale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunțării hotărârii judecătorești.

17. Cât privește critica raportată la dispozițiile art. 1 alin. (3) și art. 11 din Legea fundamentală, Curtea constată că autorul excepției nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată, motiv pentru care nu se poate substitui acestuia în motivare(a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).