Decizia CCR nr. 265 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 6 din Legea nr. 255/2013 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală şi pt. modificarea şi completarea unor acte normative care...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Cătălin Ursu în Dosarul nr. 4.567/89/2012 al Tribunalului Vaslui - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 980D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care înțelege să invoce o problemă prealabilă. În acest sens arată că nu a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 6 din Legea nr. 255/2013. Dimpotrivă, în fața Tribunalului Vaslui a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 7 raportat la art. 6 și art. 3 din Legea nr. 255/2013. Pe fondul excepției autorul acesteia arată că dispozițiile art. 7 raportat la art. 6 și art. 3 din Legea nr. 255/2013 sunt neconstituționale, deoarece în situații juridice egale se aplică tratamente diferite. Or, prin aplicarea art. 7 din Legea nr. 255/2013, acesta, spre deosebire de situațiile persoanelor cercetate în cauze în care cercetarea judecătorească nu s-a început, dar care au săvârșit faptele tot sub imperiul vechilor norme penale și procedural penale, a pierdut dreptul la o cale de atac, respectiv cea reglementată de procedura camerei preliminare. În susținerea excepției depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit încheierii de sesizare a Curții Constituționale, autorul a invocat în fața instanței de fond doar neconstituționalitatea art. 6 din Legea nr. 255/2013, fiind nemulțumit de împrejurarea că i-a fost respinsă cererea de trimitere a cauzei în procedura camerei preliminare. Indiferent din ce perspectivă ar fi privite textele criticate, reprezentantul Ministerului Public susține că acestea sunt norme de procedură, de imediată aplicare și sunt guvernate de principiul activității legii penale. În concret, dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 reprezintă norme tranzitorii și nu fac altceva decât să dea eficiență aplicării în timp a normelor procedural penale, realizând o conciliere între principiul activității legii penale, pe de o parte, și ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei, pe de altă parte. Pentru aceste motive solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 3 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.567/89/2012, Tribunalul Vaslui - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Cătălin Ursu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate îi afectează dreptul la un proces echitabil și îl discriminează, deoarece, spre deosebire de el, inculpaților cercetați pentru infracțiuni similare în alte cauze nu "s-au pus sechestre cu deposedare, nu s-au sechestrat conturile, nu s-a blocat activitatea economică a societăților comerciale." Totodată, este nemulțumit de împrejurarea că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 împiedică trimiterea cauzei la camera preliminară, acest lucru fiind posibil numai în cazul în care nu s-a început cercetarea judecătorească.

7. Tribunalul Vaslui - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Deși cu prilejul dezbaterilor autorul excepției a învederat faptul că, în realitate, ar fi invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 7 raportat la art. 6 și art. 3 din Legea nr. 255/2013, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) teza întâi din Legea fundamentală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea se poate dispune numai de către instanța de judecată sau de arbitraj commercial prin încheiere. De asemenea, autorul excepției nu poate să invoce în fața Curții neconstituționalitatea altor prevederi legale, întrucât aceasta ar avea semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sesizarea va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței, ceea ce este inadmisibil (a se vedea Decizia nr. 71 din 5 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994). Așa fiind, Curtea, judecând în limitele sesizării, constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013, care au următorul conținut:

"(1) Cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), instanța pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară, pentru a proceda potrivit art. 342-348 din Codul de procedură penală, ori, după caz, o declină în favoarea instanței competente."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări și ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 255/2013 sunt norme de drept procesual penal, supuse regulii aplicării imediate a legii noi, care guvernează aplicarea în timp a normelor de procedură. Situația reglementată de acestea este una tranzitorie și privește cauzele penale în curs de judecată în primă instanță și în care, la data intrării în vigoare a legii noi - 1 februarie 2014 -, nu s-a început cercetarea judecătorească. În acest sens, legiuitorul a stabilit că acestea se vor trimite judecătorului de cameră preliminară și se soluționează de către instanța competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeași lege. Între aceste dispoziții contestate și dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, nu poate fi reținută nicio contradicție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

14. În ceea ce privește domeniul de aplicare al legii procesual penale, a fost consacrat principiul activității acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând și cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Plecând de la aceste premise, se desprinde concluzia că, în materie penală, în exercitarea legitimării sale constituționale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul, prin dispozițiile de lege tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni și asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală. În această împrejurare, se poate constata că instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și competența funcțională, după materie și după calitatea persoanei a instanțelor judecătorești, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

15. De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica fundamentată pe existența unei discriminări între persoanele care, deși au săvârșit faptele sub imperiul vechilor norme penale și procesual penale, sunt tratate diferit în funcție de începerea sau nu în cauză a cercetării judecătorești, deoarece, pe de o parte, cele două categorii de persoane nu se află în aceeași situație juridică, cercetarea judecătorească fiind începută pentru unele, iar pentru celelalte nu, și, pe de altă parte, procedura camerei preliminare nu are semnificația unei căi de atac, ci a unei etape procesuale distincte, situată între faza de urmărire penală și faza de cercetare judecătorească. Este firesc ca, odată începută cercetarea judecătorească, aceasta să rămână în competența instanței respective, iar împrejurarea că o astfel de cauză nu poate fi trimisă în procedura camerei preliminare nu are semnificația unei privări de drepturi a autorului câtă vreme aspectele legate ce țin de această procedură au fost deja dezlegate și câtă vreme, potrivit art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită și funcția de judecată în cauză. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia din 12 aprilie 2007 cu privire la Cererea nr. 20.402/03 - Martelli împotriva Italiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reținut că tratamentul diferit rezultat din aplicarea dispozițiilor tranzitorii în materia folosirii probelor are o justificare obiectivă și rezonabilă și răspunde unui criteriu de proporționalitate, diferența de tratament în privința justițiabililor care s-au putut și a celor care nu s-au putut prevala de noile dispoziții procesual penale bazându-se pe cerința reglementării punerii în aplicare a unei noi legi procedurale în scopul de a asigura o bună administrare a justiției.