Anexa 4 - HG nr. 478/2014 - stabilirea nivelului stocurilor minime şi aprobarea modului de transpunere a obligaţiilor de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă pt. ţiţei şi/sau produse petroliere pe operatori economici în anul 2014

Index
HG nr. 478/2014 - stabilirea nivelului stocurilor minime şi aprobarea modului de transpunere a obligaţiilor de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă pt. ţiţei şi/sau produse petroliere pe operatori economici în anul 2014
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 4
ANEXA Nr. 4

Metoda de calcul al nivelului stocului de urgență, al structurii sale sortimentale și al obligației de stocare pentru operatorii economici nominalizați în anexa nr. 1

I.Stabilirea consumului intern

Consumul intern se determină pe baza indicatorului statistic "livrări interne brute observate“ furnizat de către Institutul Național de Statistică, pentru produsele petroliere vizate, aferente anului 2013.

Pentru determinarea într-o manieră unitară a acestui indicator se utilizează exprimarea sa în tone echivalent petrol (tep), după următoarea formulă:

Consumul intern = Suma livrărilor interne brute observate de produse petroliere × 1,2

II.Calculul nivelului stocului de urgență (pentru 61 de zile de consum), aferent anului 2013, exprimat în tep

Acest indicator se calculează după formula:

Stoc de urgență calculat = (Consum intern × 1,2)/365 × 61

III.Calculul structurii sortimentale a stocului de urgență, exprimată în tep

Având în vedere că în anul 2013 stocul minim este echivalent cu stocul de urgență, stocul de urgență trebuie să fie constituit din cel puțin 1/3 produse petroliere și cel mult 2/3 din țiței.

Astfel, stocul de urgență are următoarea structură de bază:

Stoc minim de urgență produse petroliere = Stoc de urgență calculat × 1/3;

Stoc maxim de urgență țiței = Stoc de urgență calculat × 2/3.

Structura sortimentală se calculează pe baza ponderii fiecărui produs petrolier în suma livrărilor interne brute observate:

Pentru benzină:Stoc minim de urgență benzină = (Livrare internă brută observată de benzină/Consum intern) × Stoc minim de urgență de produse petroliere

Pentru motorină:Stoc minim de urgență motorină = (Livrare internă brută observată de motorină/Consum intern) × Stoc minim de urgență de produse petroliere

Pentru kerosen:Stoc minim de urgență kerosen = (Livrare internă brută observată de kerosen/Consum intern) × Stoc minim de urgență produse petroliere

Pentru păcură:Stoc minim de urgență păcură = (Livrare internă brută observată de păcură/Consum intern) × Stoc minim de urgență produse petroliere

Pentru țiței:Stoc maxim de urgență țiței

IV.Calcularea stocurilor fizice de urgență (exprimate în tone fizice), care trebuie realizate efectiv pentru produse petroliere și țiței, aferente stocului de urgență calculat

Pentru benzină:(Stoc minim de urgență benzină/1,2)/0,9

Pentru motorină:(Stoc minim de urgență de motorină/1,2)/0,9

Pentru kerosen:(Stoc minim de urgență de kerosen/1,2)/0,9

Pentru păcură:(Stoc minim de urgență de păcură/1,2)/0,9

Pentru țiței:(Stoc maxim de urgență de țiței)/0,86

V.Calculul ponderii unui operator economic în consumul intern, aferente fiecărui produs petrolier (Cop)

Pentru benzină:Cop-benzină = (livrare internă brută totală de benzină/livrările interne brute observate de benzină, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență) × (livrare internă brută observată de benzină a operatorului economic/livrările interne brute observate de benzină, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență)

Pentru motorină:Cop-motorină = (livrare internă brută totală de motorină/livrările interne brute observate de motorină, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență) × (livrare internă brută observată de motorină a operatorului economic/livrările interne brute observate de motorină, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență)

Pentru kerosen:Cop-kerosen = (livrare internă brută totală de kerosen/livrările interne brute observate de kerosen, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență) × (livrare internă brută observată de kerosen a operatorului economic/livrările interne brute observate de kerosen, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență)

Pentru păcură:Cop-păcură = (livrare internă brută totală de păcură/livrările interne brute observate de păcură, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență) × (livrare internă brută observată de păcură a operatorului economic/livrările interne brute observate de păcură, realizate de operatorii economici cu obligație de constituire stocuri de urgență)

VI.Calculul obligației minime a unui operator economic de constituire a stocurilor fizice de urgență pentru fiecare sortiment de produs petrolier

Pentru benzină:Cop-benzină × ((Stoc minim de urgență benzină/1,2)/0,9)

Pentru motorină:Cop-motrină × ((Stoc minim de urgență motorină/1,2)/0,9)

Pentru kerosen:Cop-kerosen × ((Stoc minim de urgență kerosen/1,2)/0,9)

Pentru păcură:Cop-păcură × ((Stoc minim de urgență păcură/1,2)/0,9)

VII.Calculul limitei maxime a stocului de țiței aferente unui operator economic în totalul stocului de urgență care îi revine

Stoc maxim de țiței = ((suma stocurilor fizice de urgență a sortimentelor de produse petroliere realizate de operatorul economic) × 0,9 × 1,2 × 2)/0.86

VIII. Constituirea de către un operator economic a unui stoc de urgență pentru un produs petrolier, mai mare decât obligația minimă aferentă acelui produs petrolier, va determina reducerea în mod corespunzător a obligației de constituire a stocului de țiței a operatorului economic respectiv, nefiind admisă compensarea de stocuri între produse petroliere.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 478/2014 - stabilirea nivelului stocurilor minime şi aprobarea modului de transpunere a obligaţiilor de constituire şi menţinere a stocurilor de urgenţă pt. ţiţei şi/sau produse petroliere pe operatori economici în anul 2014