Decizia CCR nr. 216 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Constantin Criveanu în Dosarul nr. 6.663/311/2012 al Judecătoriei Slatina și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 717D/2013.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal, constatându-se lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât competența de a pune în mișcare acțiunea penală, prin emiterea rechizitoriului, aparține în exclusivitate procurorului, iar acordarea acestui drept instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, este de natură a contraveni prevederilor constituționale ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, precum și celor ale art. 124 privind înfăptuirea justiției. Se susține că, în situația prevăzută prin textul criticat, instanța apreciază asupra suficienței probelor, reține cauza spre judecată și se pronunță asupra soluției înaintea administrării probelor, nerămânându-i decât să individualizeze și să aplice pedeapsa. Se arată că sunt încălcate, în acest fel, și dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la separația puterilor în stat.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere normelor constituționale invocate, scopul lor fiind acela de a garanta accesul liber la justiție pentru toate părțile din proces, nu doar pentru învinuit. Se susține că, în situația invocată, învinuitul beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil. Se subliniază faptul că, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XV din 22 mai 2006 privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul compatibilității judecătorului de a mai participa, în continuare, la soluționarea fondului cauzei reținute spre judecare după desființarea, prin încheiere, a rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, ca urmare a aprecierii că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecare, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 28 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.663/311/2012, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Constantin Criveanu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii, prevăzută la art. 281 din Codul penal din 1969.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, prin dreptul de a reține cauza spre judecare, potrivit dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, fără ca procurorul să fi pus în mișcare acțiunea penală, instanța se substituie Ministerului Public, devenind ea însăși apărătorul intereselor generale ale societății și al ordinii de drept, fapt ce contravine dispozițiilor art. 131 din Constituție. Se arată că Ministerul Public aparține puterii executive, motiv pentru care textul criticat încalcă principiul separației puterilor în stat, reglementat la art. 1 alin. (4) din Constituție, dând posibilitatea instanțelor de a exercita atribuții specifice procurorilor. Pentru aceleași considerente, se susține încălcarea prin dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 a prevederilor art. 124 și art. 126 din Constituție referitoare la înfăptuirea justiției și la instanțele judecătorești. Se arată, de asemenea, că prin reținerea cauzei spre judecare, instanța se pronunță cu privire la vinovăția făptuitorului, căruia, în consecință, îi va aplica în mod automat o pedeapsă, încălcând astfel prezumția de nevinovăție de care acesta beneficiază, potrivit art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.

7. Judecătoria Slatina opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textul criticat necontravenind dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prin reținerea cauzei spre judecare, potrivit dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, instanța de judecată nu se substituie Ministerului Public, neîndeplinind acte specifice urmăririi penale sau procurorului, ci acte de judecată ce fac parte din sfera propriei sale competențe. Se subliniază faptul că administrarea de noi probe sau refacerea probelor administrate de procuror nu constituie acte de urmărire penală, ci acte judiciare aparținând fazei de judecată, prevăzute de lege în vederea stabilirii adevărului și a elementelor răspunderii penale. Se susține că, în acest mod, sunt respectate prevederile constituționale referitoare la înfăptuirea justiției prin instanțele judecătorești, în mod unic, imparțial și egal, precum și cele referitoare ia rolul Ministerului Public în calitate de apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului separației puterilor în stat. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 864 din 9 octombrie 2007, nr. 985 din 6 noiembrie 2007 și nr. 1.645 din 15 decembrie 2009.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

[_] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.; [_]“.

13. Prevederile art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispozițiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, ele fiind preluate într-o formă asemănătoare la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968.

14. Autorul excepției susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la separația și echilibrul puterilor în stat, ale art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, ale art. 126 cu privire la instanțele judecătorești și ale art. 131 privind rolul Ministerului Public.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, respingând excepțiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, se rețin: Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005, Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 19 aprilie 2007, Decizia nr. 350 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008, și Decizia nr. 522 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 18 mai 2010.

16. Prin Decizia nr. 172 din 22 martie 2005, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, în forma anterioară modificării și completării lor prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, Curtea a constatat că nu poate fi reținută susținerea autorului excepției privind încălcarea prin art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 a dispozițiilor art. 131 din Constituție, privind rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate. Curtea a mai reținut că dobândirea poziției procesuale de inculpat nu atinge principiul prezumției de nevinovăție, având în vedere că, în cadrul procedurii de soluționare a plângerilor întemeiate pe art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968, instanța nu soluționează fondul cauzei, ci se pronunță asupra legalității și temeiniciei rezoluțiilor ori ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată dispuse în faza de urmărire penală. De asemenea, Curtea a statuat că nu se poate reține că textul de lege criticat ar contraveni dispozițiilor constituționale ale art. 124, prin care se consacră principiile înfăptuirii justiției, și ale art. 126 referitor la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, deoarece întreaga procedură de soluționare a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se desfășoară în limitele acestor principii constituționale. Soluția și considerentele deciziei anterior referite au fost aplicate mutatis mutandis în cazul prevederilor art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, în forma criticată de autorul excepției (a se vedea Decizia nr. 985 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007).

17. Prin Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, Curtea a constatat că soluționarea fondului cauzei, în situația în care instanța, în temeiul art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată, reținând cauza spre judecare, constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică "în mod corespunzător“. De asemenea, prin Decizia nr. 350 din 20 martie 2008, Curtea a reținut că, după învestirea instanței în condițiile prevăzute de art. 278¹alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, acțiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcție de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal. Așa fiind, Curtea a constatat că instanța, nici în judecarea plângerii și nici în judecarea în fond a cauzei, nu îndeplinește acte de urmărire penală specifice fazei urmăririi penale și procurorului, ci numai acte de judecată și dă numai soluții judiciare de competența instanței, a judecătorului. Totodată administrarea de probe noi și refacerea probelor administrate de procuror nu sunt acte de urmărire penală, ci acte judiciare, prevăzute de lege pentru stabilirea adevărului și a elementelor răspunderii penale necesare pentru a se da o hotărâre temeinică și legală. De altfel, așa cum a reținut Curtea cu același prilej, judecătorul are posibilitatea să își manifeste rolul activ și să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în niciun fel garanțiile de independență și imparțialitate a justiției consacrate de art. 124 din Legea fundamentală.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.