Decizia CCR nr. 273 din 8.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 - executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 273
din 8 mai 2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 20.513/233/2012* al Judecătoriei Galați și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 731D/2013.
2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Parlamentul României, Camera Deputaților, doamna Otilia Poenar-Ciochină, cu împuternicire depusă la dosar, și lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Camerei Deputaților, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale în materie. De asemenea, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, consideră că obiect al controlului sunt dispozițiile criticate în varianta existentă anterior modificărilor, chiar dacă acestea din urmă nu au preluat soluția legislativă inițială.
4. Reprezentantul Ministerului Public, în acord cu jurisprudența existentă, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea din 10 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 20.513/233/2012*, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Iulian Fentzel într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni civile formulate împotriva Parlamentului României, prin care solicită acordarea de "pretenții“ materiale.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, deoarece permit punerea în executare a unor hotărâri administrative și disciplinare care sunt supuse unor căi de atac și care, în mod firesc, pot fi schimbate. Or, de vreme ce sancțiunea disciplinară a fost executată înainte de a fi supusă cenzurii în fața instanței de judecată, aceasta din urmă este obligată să mențină soluția inițială.
7. Judecătoria Galați opinează că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată, deoarece sancțiunea disciplinară este pusă în executare mai înainte de a se hotărî în mod definitiv asupra legalității și temeiniciei aplicării ei. În opinia instanței de judecată, principiul prezumției de nevinovăție ar trebui să guverneze orice cauză cu care este învestit un judecător, indiferent de forma de răspundere juridică supusă analizei. Totodată, procedura disciplinară prevăzută de Legea nr. 275/2006 constituie în sine un proces penal, desfășurându-se în faza a treia a acestuia, fiind guvernat în totalitatea sa de principiul fundamental al prezumției de nevinovăție. Totodată, instanța de judecată apreciază că dispozițiile legale menționate încalcă și prevederile constituționale referitoare la accesul liber la justiție, deoarece lipsesc de finalitate practică dreptul persoanei de a se adresa organelor puterii judecătorești în scopul examinării legalității și temeiniciei unei sancțiuni disciplinare.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
9. Președintele Camerei Deputaților apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.
11. Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 74 alin. (7), cu denumirea marginală Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină, din Legea nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: "Plângerea formulată conform alin. (1) și contestația introdusă potrivit alin. (5)nu suspendăexecutarea sancțiunilor disciplinare, cu excepția celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).“
14. Curtea constată că, după sesizarea sa, Legea nr. 275/2006 a fost abrogată prin art. 190 lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, lege care, potrivit art. 187 alin. (1), a intrat în vigoare de la data de 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
15. Din analiza noilor reglementări rezultă că soluția legislativă contestată nu a fost preluată. Astfel, potrivit art. 104 alin. (2) și (10) din Legea nr. 254/2013, atât plângerea formulată împotriva comisiei de disciplină, cât și contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, dimpotrivă, suspendă executarea sancțiunilor disciplinare.
16. Așa fiind, ținând seama de rațiunile avute în vedere de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006, care au următorul conținut:
"Plângerea formulată conform alin. (1) și contestația introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancțiunilor disciplinare, cu excepția celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).“
17. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție.
18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 173 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006, prilej cu care a reținut că prevederile de lege contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, și anume fazei de executare. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existența vinovăției în materie penală. Așa fiind, aspectele criticate de autorul excepției excedează procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală și de judecată, deoarece situația juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.
19. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat că dispozițiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare și la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea, legiuitorul, în considerarea acestor diferențe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuție principiul referitor la prezumția de nevinovăție.
20. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 1.114 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2008, și Decizia nr. 1.591 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 26 ianuarie 2011.
21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Fentzel în Dosarul nr. 20.513/233/2012* al Judecătoriei Galați și constată că dispozițiile art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Galați și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 mai 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
← Decizia CCR nr. 248 din 29.04.2014 privind excepţia de... | Decizia CCR nr. 278 din 8.05.2014 privind excepţia de... → |
---|