Decizia CCR nr. 236 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 24 alin. 1 din C. pr. civ. din 1865

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Dan Grigore în Dosarul nr. 40.024/3/2006* al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 128D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menționând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 396 din 9 mai 2006, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 7 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 40.024/3/2006*, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepția a fost invocată de Dan Grigore într-un dosar având ca obiect pretenții în materia proprietății intelectuale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că textele legale sunt neconstituționale, deoarece reglementează într-un mod restrictiv incompatibilitatea, lăsând posibilitatea judecătorilor ce și-au exprimat opinia într-o cauză să facă parte din completul care judecă aceeași pricină.

6. Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În opinia instanței, textul atacat prevede tocmai o garanție în scopul respectării dreptului la un proces echitabil și nu poate fi considerat ca aducând o atingere acestei valori.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, acesta arată că legiuitorul a urmărit garantarea stabilirii adevărului și asigurarea unei judecăți imparțiale și echitabile în toate cauzele deduse justiției.

9. Incompatibilitatea reglementată prin art. 24 se apreciază, în concret, ținând seama de circumstanțele fiecărei cauze. Împrejurările avute în vedere de legiuitor la stabilirea cazurilor de incompatibilitate ale judecătorului sunt de natură a evita imparțialitatea judecătorului căruia îi revine decizia temeiniciei acțiunii formulate.

10. Avocatul Poporului arată că norma procedurală are caracter imperativ și se bazează pe prezumția de parțialitate a judecătorului care a soluționat pricina, pronunțând o hotărâre pe fond și este presupus a fi în imposibilitatea de a-și cenzura propria opinie cu privire la situația de fapt și de drept din speță.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 24 din Codul de procedură civilă din 1865. Din examinarea excepției rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziții care au următorul conținut: "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare“.

14. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 396 din 9 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 12 iunie 2006, Curtea a constatat că dispozițiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale.

17. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, prin faptul că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași cauze în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.

18. Tot în jurisprudența sa, respectiv Decizia nr. 211 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, Curtea a reținut că dispozițiile art. 24 din Codul de procedură civilă reglementează incompatibilitatea, incident procedural menit să garanteze stabilirea adevărului și asigurarea unei judecăți imparțiale și echitabile în toate cauzele deduse justiției. În temeiul art. 24 alin. 1 din cod, judecătorului care a pronunțat o hotărâre într-o pricină îi este interzisă participarea la judecarea cauzei civile concrete, în situațiile expres prevăzute de lege. Norma procedurală are caracter imperativ și se bazează pe prezumția de parțialitate a judecătorului care a soluționat pricina, pronunțând o hotărâre pe fond și este presupus a fi în imposibilitatea de a-și cenzura propria opinie cu privire la situația de fapt și de drept din speță.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.