Decizia CCR nr. 277 din 8.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 81–83 din Codul penal din 1969

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81-83 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Constantin Eugen Vicol în Dosarul nr. 3.023/256/2013 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 783D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.023/256/2013, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81-83 din Codul penal, excepție ridicată de Constantin Eugen Vicol într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 81 și art. 82 din Codul penal din 1969 sunt neconstituționale, deoarece nu se relevă nicio diferență între cele două componente ale termenului de încercare, acesta fiind compus din durata pedepsei aplicate de instanță la care se adaugă încă 2 ani stabiliți de legiuitor. Or, procedând în această manieră, legiuitorul a intervenit în activitatea de înfăptuire concretă a justiției, ingerințele sale înfrângând și principiul separației puterilor în stat.

6. De asemenea, prevederile art. 83 din Codul penal din 1969 afectează egalitatea în drepturi și dreptul la un proces echitabil, deoarece instanța dispune revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare, fără a se ține seama că a doua infracțiune a fost săvârșită cu puțin timp înainte de expirarea termenului de încercare. Astfel, dacă unul din doi condamnați, care au primit o pedeapsă identică și pentru care s-a dispus suspendarea condiționată, comite o nouă infracțiune la o lună după ce termenul de încercare a început să curgă, iar celălalt în ultima lună a termenului de încercare, atunci este afectat dreptul la un proces echitabil prin înfrângerea principiului egalității în fața legii.

7. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale. Astfel, suspendarea condiționată a executării pedepsei este reglementată de legiuitor și pusă la dispoziția instanței ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a măsurii. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunțată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susținerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere principiului separației puterilor în stat și principiului realizării justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

10. Totodată, susținerile autorului vizează, în fapt, modul de aplicare a dispozițiilor art. 81-83 din Codul penal din 1969 în raport cu situația concretă în care se află acesta. Or, aspectele legate de interpretarea și aplicarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 81 - Condițiile de aplicare a suspendării condiționate,art. 82 - Termenul de încercare și art. 83 - Revocarea în cazul săvârșirii unei infracțiuni, toate din Codul penal din 1969. Curtea constată că acestea, deși abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, continuă să producă efecte și după ieșirea lor din vigoare. Drept urmare, ținând seama de rațiunile avute în vedere de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunța asupra prevederilor art. 81-83 din Codul penal din 1969, care au următorul conținut: - Art. 81:"Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).

Alin. 3 și 4 - abrogate

Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată.“

- Art. 82:"Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.

În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.

Termenul de încercare se socotește de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă.“

- Art. 83:"Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.“

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi,art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 469 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal, prilej cu care a statuat că suspendarea condiționată a executării pedepsei este reglementată de legiuitor și pusă la dispoziția instanței ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Fiind o creație a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condițiile, dar și sfera de incidență a măsurii, respectiv să excludă de la aceasta persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave sau infracțiuni de violență care vădesc o periculozitate aparte a infractorului. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunțată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susținerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil.

16. Referitor la susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate sunt contrare art. 16 din Constituție, Curtea a constatat prin aceeași decizie că aceasta nu poate fi reținută, deoarece textul constituțional vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui. Totodată, prin Decizia nr. 317 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 83 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii, deoarece dispoziția legală criticată nu stabilește discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, fără nicio deosebire. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate sunt valabile și în prezenta cauză. De altfel, nemulțumirea autorului excepției este determinată tocmai de faptul că norma criticată se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa.

17. Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, Curtea Constituțională a mai statuat prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, că reglementarea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituționale, stabilite de dispozițiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și nu aduce atingere independenței judecătorului. Acesta urmează să aprecieze, în funcție de situația de fapt și probele administrate, dacă în cauză sunt întrunite condițiile revocării suspendării condiționate. Faptul că norma criticată impune instanței să procedeze într-un singur fel, respectiv să revoce suspendarea condiționată, indiferent de gravitatea faptei, de pericolul social pe care-l reprezintă infractorul, nu reprezintă decât o aplicare a principiului egalității, care impune ca toate persoanele aflate în aceeași situație să beneficieze de același tratament juridic, iar nu o încălcare a principiului constituțional care consacră independența judecătorului, așa cum neîntemeiat susține autorul excepției.

18. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

19. În sfârșit, cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 81-83 din Codul penal din 1969 afectează și principiul separației și echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece în absența unei ingerințe a puterii judecătorești în sfera de competență constituțională a altor puteri, nu poate fi pusă în discuție înfrângerea principiului consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.