Decizia CCR nr. 245 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 344 alin. (4) şi ale art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 și ale art. 374 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Paul Ionescu în Dosarul nr. 1.972/30/2014 al Tribunalului Timiș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.174D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală și, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.972/30/2014, Tribunalul Timiș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 și ale art. 374 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Paul Ionescu într-un dosar având ca obiect judecarea unei cauze penale în primă instanță.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 344 alin. (4) încalcă principiul contradictorialității prin aceea că răspunsul parchetului la cererile și excepțiile formulate de inculpat nu este comunicat acestuia din urmă. Astfel, atât cererile și excepțiile formulate de inculpat, cât și cererile și excepțiile invocate din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară sunt aduse la cunoștința parchetului, fără a exista însă obligația instanței de a trimite inculpatului memoriul parchetului sau cererile și excepțiile invocate din oficiu de către instanță.

7. De asemenea, prin modul imperativ în care este reglementat art. 374 din Codul de procedură penală se ajunge la situația în care judecătorul cauzei să nu mai administreze nicio probă în faza de cercetare judecătorească, fără să aibă vreun criteriu clar, juridic, în baza căruia să poată stabili el însuși dacă proba administrată în cursul urmăririi penale, deși administrată în mod legal în faza inițială a procesului penal, are un caracter obiectiv sau subiectiv și dacă poate să țină cont de aceasta probă la pronunțarea hotărârii de condamnare.

8. În acest fel, se creează o limitare evidentă a dreptului la apărare al persoanei cercetate, care pe durata întregului proces penal poate să se afle în imposibilitatea de a interoga, în mod direct, în condiții de imparțialitate un martor sau să conteste un înscris, tocmai din cauza prevederilor art. 374 din Codul de procedură penală. Mai mult, ca urmare a eliminării instituției prezentării materialului de urmărire penală, în opinia autorului excepției, se pot ivi situații (generate de prevederile criticate) în care inculpatul sa fie condamnat, fără să cunoască probele administrate în acuzare și fără să poată formula apărări.

9. Tribunalul Timiș - Secția penală opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală trebuie respinsă ca devenită inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală ca neîntemeiată. În ceea ce privește aceste din urmă dispoziții, Guvernul arată că ele prevăd faptul că doar acele probe care au fost administrate în cursul urmăririi penale și nu au fost contestate de către părți urmează să nu mai fie readministrate în cursul cercetării judecătorești, dar și aceste probe sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților. De asemenea, art. 374 din Codul de procedură penală permite judecătorului să administreze din oficiu atât probele la care se referă art. 374 alin. (7), precum și orice alte probe pe care le apreciază a fi necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Revine judecătorului învestit cu soluționarea dosarului cauzei să aprecieze, în concret și de la caz la caz, care probe este necesar să fie administrate. De aceea, elemente de fapt, respectiv faptul că judecătorul unei cauze nu a dispus readministrarea, în faza cercetării judecătorești, a uneia sau a mai multora dintre probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, nu pot conduce la concluzia ca dispozițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală ar fi neconstituționale, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil din Constituție.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 344 și ale art. 374 din Codul de procedură penală. În realitate, având în vedere critica de neconstituționalitate, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 344 alin. (4) și ale art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, și care au următorul cuprins:

- Art. 344 alin. (4): "La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile și excepțiile formulate de către inculpat ori excepțiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.";

- Art. 374 alin. (7) teza întâi: "Probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la deliberare."

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Totodată, se invocă și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. Prin această decizie, Curtea a apreciat că inculpatul nu se bucură de posibilitatea reală de a formula comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar și la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat doar la a depune cereri și excepții după consultarea rechizitoriului, iar în ceea ce privește partea civilă și partea responsabilă civilmente, Curtea a reținut că acestea sunt excluse ab initio din procedura de cameră preliminară. Reglementând în acest mod, legiuitorul a restrâns în mod absolut posibilitatea părților de a avea cunoștință și de a dezbate excepțiile ridicate din oficiu și susținerile parchetului, plasându-le într-o situație dezavantajoasă față de procuror.

17. Astfel, din perspectiva contradictorialității, ca element definitoriu al egalității de arme și al dreptului la un proces echitabil, instanța constituțională a apreciat că norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părțile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influențeze decizia judecătorului și să prevadă posibilitatea tuturor acestor părți de a discuta în mod efectiv observațiile depuse instanței. Or, Curtea a observat că normele ce reglementează procedura camerei preliminare se rezumă la a indica drept persoane participante în această fază procesuală doar pe procuror și pe inculpat, contrar art. 131 alin. (1) din Constituție.

18. Având în vedere prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", precum și faptul că instanța de contencios constituțional a fost sesizată anterior publicării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, prezenta excepție de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea observă că dispozițiile legale criticate prevăd nereadministrarea în cursul cercetării judecătorești a probelor administrate în cursul urmăririi penale și care nu au fost contestate. Autorul excepției a criticat aceste prevederi, deoarece înlătură dreptul judecătorului de a readministra probele în cursul cercetării judecătorești. Din această perspectivă, Curtea constată că legiuitorul a impus o singură condiție cu privire la incidența normei procesul penale, respectiv absența unei manifestări exprese de voință a părții interesate sau a persoanei vătămate de a contesta probele administrate în cursul urmăririi penale.

20. Faptul că instanța de judecată, fără a readministra probele în condițiile art. 374 alin. (7) din Codul de procedură penală, va ține seama de ele la judecarea cauzei nu poate fi apreciat ca afectând dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil al inculpatului, întrucât, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege, fiind apreciate de organele judiciare în urma evaluării întregului probatoriu administrat în cauză. Totodată, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât timp cât dreptul la apărare a fost respectat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 septembrie 1993, pronunțată în Cauza Saidi împotriva Franței, paragraful 43 și 44 și Hotărârea din 13 octombrie 2005 pronunțată în Cauza Bracci împotriva Italiei, paragrafele 51 și 54.) De aceea, utilizarea unei probe așa cum a fost administrată în faza de urmărire penală nu poate fi luată în considerare dacă acuzatul nu a avut posibilitatea, în niciun stadiu al procedurii, să o conteste. Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme acuzatul, deși a avut posibilitatea, nu a contestat temeinicia acestor probe. A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de nepăsarea acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece obiectul acțiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în cadrul unui proces guvernat de principiul aflării adevărului. De altfel, soluționarea unei cauze penale în baza unei probe nereadministrate de instanța de judecată în fața acuzatului nu este incompatibilă în sine cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, cerința ca elementele de probă să fie administrate întotdeauna în fața persoanei acuzate nu este absolută, putând exista situații particulare, de excepție, cu respectarea dreptului persoanei acuzate de a fi avut ocazia adecvată și suficientă de a contesta proba și de a solicita refacerea ei (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea din 27 martie 2014, pronunțată în Cauza Matytsina împotriva Rusiei, paragrafele 151-153).

21. Totodată, Curtea constată că, întrucât legalitatea și temeinicia sunt însușiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conținute, servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei contribuind la aflarea adevărului în procesul penal, afectarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil s-ar putea pune în discuție dacă, în pofida faptului că părțile sau persoana vătămată nu au avut posibilitatea contestării lor în fața unui judecător anterior cercetării judecătorești, probele nu sunt readministrate.

22. Or, dimpotrivă, din perspectiva legalității administrării probelor, Curtea constată că aceste aspecte sunt verificate de către judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, iar acesta în baza art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din același cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. După începerea judecății, dispusă de judecătorul de cameră preliminară, în fața instanței de judecată pot fi puse în discuție numai aspecte ce țin de temeiniciei probelor, aspecte referitoare la împrejurări de fapt ce reies din proba contestată și care, raportat la acuzația concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată, prezintă relevanță.

23. Analizând conținutul normativ al dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că acestea dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate și nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Așa fiind, nimic nu oprește partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei - în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului - cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanța de judecată în condiții de publicitate, nemijlocire și contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. În acest sens, Curtea reține alineatul 5 al art. 374 din Codul de procedură penală, conform căruia "Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe", părțile și persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate și să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală.

24. În sfârșit, este de observat că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanței de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, "Instanța de judecată soluționează cauza dedusă judecății cu garantarea respectării drepturilor subiecților procesuali și asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii."

25. În aceste condiții, având în vedere argumentele prezentate mai sus, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.