Decizia CCR nr. 286 din 23.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. Legii nr. 63/2011 - încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.285/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 237D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepției și partea Școala Gimnazială Pomi, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 341D/2015 și 342D/2015, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, invocată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în dosarele nr. 953/83/2014 și nr. 1.276/83/2014 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc autorul excepției și părțile Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare și Școala Gimnazială nr. 3 din Carei, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 237D/2015, 341D/2015 și 342D/2015, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 341D/2015 și 342D/2015 la Dosarul nr. 237D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 4 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.285/83/2014, și încheierile din 12 februarie 2015, pronunțate în dosarele nr. 953/83/2014 și nr. 1.276/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluționării unor cauze având ca obiect drepturi bănești.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile Legii nr. 63/2011 contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât elimină coeficienții de ierarhizare și valoarea coeficientului de multiplicare prevăzuți de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008. Astfel, stabilirea drepturilor salariale se realizează prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, care este neconstituțională, și la dispozițiile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, care, practic, reia reglementarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009. Or, arată că, așa cum s-a reținut în deciziile nr. 3 din 4 aprilie 2011 și nr. 11 din 8 august 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul soluționării unor recursuri în interesul legii, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 avea dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2008.

11. De asemenea, arată că dreptul la salarizare a personalului didactic și auxiliar din învățământul preuniversitar prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, s-a perpetuat și după ianuarie 2010. Astfel, deși prin Legea nr. 118/2010 s-a prevăzut diminuarea veniturilor brute, nu au fost modificați coeficienții de calcul al salariilor de bază stabiliți de Legea nr. 221/2008. Totodată, începând cu ianuarie 2011, a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010, care a majorat salariile diminuate prin Legea nr. 118/2010 cu 15%, fără a se modifica în vreun fel coeficienții de calcul al salariilor de bază. Cuantumul brut al salariilor în anul 2011 a fost stabilit la valoarea de referință stabilită în luna octombrie 2010, prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1 în cuantum de 400.0, așa cum prevedea Legea nr. 221/2008, care a fost majorat cu 15%.

12. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată câtă vreme legiuitorului îi aparține competența stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condițiile economice și sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a opinat în sensul că statul e în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative. În acest sens amintește Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei.

13. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatul Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.

17. Autorii excepției consideră că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) din Constituție, referitoare la obligația de a respecta Constituția, supremația sa și legile.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Legea nr. 63/2011 a constituit obiect al controlului de constituționalitate a priori prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din

26 mai 2011, Curtea constatând că obiecția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile Legii privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este neîntemeiată în raport cu criticile formulate.

19. Totodată, actul normativ criticat, în ansamblu, a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, a posteriori, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 264 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 5 iunie 2012, Decizia nr. 322 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2012, Decizia nr. 526 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 16 iulie 2012, Decizia nr. 574 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 577 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 14 august 2012, și Decizia nr. 593 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate, constatând că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

20. În jurisprudența precitată, Curtea a reținut, în esență, faptul ca legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Din examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie Curtea a constatat, de asemenea, că dreptul la anumite foloase bănești în calitate de salariat a fost asimilat, în anumite condiții, unui drept de proprietate și analizat din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În această privință însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58, Curtea a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum; venitul care a fost câștigat reprezintă însă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în același sens, Decizia din 9 noiembrie 2000, pronunțată în Cauza Schettini și alții împotriva Italiei). Aceeași distincție semnificativă este realizată și în jurisprudența Curții Constituționale, aplicabilă, mutatis mutandis, în prezenta cauză, spre exemplu Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

21. Așa încât, cât privește salariul ce urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel în măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

22. Totodată, examinând legea criticată prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea Constituțională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reținut că drepturile câștigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.

23. Cu același prilej, Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.

24. Totodată, Curtea a reținut că în anul 2012 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-a făcut conform prevederilor Legii nr. 63/2011, potrivit art. II - art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010. De asemenea, salariul personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, s-a majorat cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. În anul 2013, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011 și s-au menținut în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012. În anul 2014, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-a făcut potrivit prevederilor Legii nr. 63/2011 și s-a menținut la nivelul acordat pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții, conform dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013.

25. Față de cele menționate, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, Curtea a constatat o prelungire a aplicabilității dispozițiilor criticate din Legea nr. 63/2011 în perioada 2012-2014. În acest sens sunt Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012, Decizia nr. 691 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012, Decizia nr. 692 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 16 august 2012, Decizia nr. 722 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 23 august 2012, Decizia nr. 818 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 11 decembrie 2012, Decizia nr. 902 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2013, și Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Distinct față de cele statuate în jurisprudența precitată, Curtea reține că legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară (a cărei aplicabilitate a fost prelungită succesiv până la sfârșitul anului 2015). Totuși, în activitatea de legiferare în această materie legiuitorul trebuie să țină seama că învățământul constituie o prioritate națională, iar salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul și importanța activității prestate.

28. Cât privește invocarea de către autorii excepțiilor de neconstituționalitate a deciziilor nr. 3 din 4 aprilie 2011 și nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii, Curtea observă că acestea au vizat o situație existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, iar aspectele rezultate din aceste decizii nu mai subzistă în actuala reglementare care a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ. De altfel, legiuitorul nu este obligat la adoptarea unei soluții legislative care să preia cele stabilite în decizia pronunțată în urma soluționării unui recurs în interesul legii, ci poate adopta o reglementare nouă și neechivocă (în acest sens este Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011). Decizia pronunțată în urma promovării unui recurs în interesul legii reprezintă rezultatul unei activități de interpretare a legii (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010), și nu de legiferare (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), și își găsește aplicabilitatea atât timp cât temeiul de drept, mai precis norma interpretată, este în vigoare. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc în prevederile art. 518 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora "Decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării".