HG nr. 489/2015 - acordarea unor ajutoare de urgenţă

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 489/2015

privind acordarea unor ajutoare de urgență

Monitorul Oficial nr. 486 din 02.07.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic.

Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 498.900 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice pe anul 2015, pentru sprijinirea unui număr total de 148 de familii și persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, calamități naturale, alunecări de teren, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale

și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ

Nr. crt.

Numele și prenumele

Adresa

Județul

Suma

- lei -

1

Avădanii Mărioara

municipiul Onești, str. Mărăști nr. 26

Bacău

3.000

2

Diaconița Mihai

comuna Traian, satul Zăpodia

Bacău

4.000

3

Gondoș Mihai

municipiul Onești, str. Mărăști nr. 24

Bacău

4.500

4

Hălăngescu Viorel

comuna Vultureni, satul Tomozia

Bacău

2.000

5

Merlușcă Dorian

municipiul Bacău, str. Vadul Bistriței nr. 29, bl. 29, sc. B, ap. 6

Bacău

3.000

6

Nechifor Marius

municipiul Bacău, str. Letea nr. 46A, bl. 46A, sc. B, ap. 14

Bacău

4.000

7

Palade Lucica

municipiul Bacău, Str. Gării nr. 70, bl. 70, sc. C, ap. 18

Bacău

3.500

8

Pitrici Gheorghe

municipiul Onești, str. Mărăști nr. 22

Bacău

6.000

9

Cristea Aurica

municipiul Bacău, Str. Mioriței nr. 28, bl. 28, sc. A, ap. 6

Bacău

3.000

10

Cristea Gicu

comuna Hemeiuș, satul Hemeiuș nr. 24

Bacău

2.000

11

Dospinescu Virgil

comuna Măgirești, satul Șesuri

Bacău

3.500

12

Mărza Florin

municipiul Bacău, str. Henri Coandă nr. 7, bl. 7A, sc. C, ap. 12

Bacău

4.000

13

Munteanu Gheorghe

comuna Filipeni, satul Filipeni

Bacău

5.000

14

Rusei Petronela

comuna Măgirești, satul Măgirești

Bacău

3.500

15

Apostol Luminița

comuna Unțeni, satul Burlești

Botoșani

2.800

16

Băteală Gheorghe

municipiul Dorohoi, Aleea Păcii nr. 8, bl. J3, ap. 14

Botoșani

3.500

17

Broscăunceanu Ioan

municipiul Botoșani, Calea Națională nr. 13, bl. 13, sc. A, ap. 11

Botoșani

3.000

18

Chircia Costache

comuna Stăuceni, satul Tocileni

Botoșani

1.500

19

Chițoi Alina Iuliana

municipiul Dorohoi, str. Cercetaș Știubianu nr. 44, bl. D12, ap. 49

Botoșani

2.500

20

Cucuveică Angela

municipiul Dorohoi, aleea Victoria nr. 1, bl. D1, ap. 21

Botoșani

3.500

21

Floria Lucica

municipiul Dorohoi, str. Oborul Nou nr. 32

Botoșani

2.800

22

Luca Mihaela

orașul Bucecea, str. Locotenent Muraru nr. 15, bl. AG, sc. 3

Botoșani

2.000

23

Lupu Silvia

municipiul Botoșani, Str. Săvenilor nr. 40, bl. F9, sc. D, ap. 3

Botoșani

2.000

24

Morsoacă Mirela

municipiul Dorohoi, strada C.D. Gherea nr. 4, bl. C1, ap. 7

Botoșani

2.500

25

Pintilii Olga

municipiul Dorohoi, str. Lt. Olinescu nr. 4, bl. E3, ap. 57

Botoșani

3.000

26

Plian Maricica

satul Curtești, comuna Curtești

Botoșani

4.000

27

Prodan Violeta

municipiul Botoșani, str. Col. Tomoroveanu nr. 17, bl. 17, sc. D, ap. 81

Botoșani

1.500

28

Puiu Brândușa

municipiul Botoșani, str. Adrian Adamiu nr. 10, bl. C3, sc. A, ap. 1

Botoșani

2.000

29

Gușă Ana

comuna Prejmer, Str. Brașovului nr. 1001

Brașov

10.000

30

Marica Ionel

municipiul Brăila, Str. Dorobanților nr. 472, bl. 5B, sc. 2, ap. 40

Brăila

15.000

31

Borcăiaș Dragoș Ionuț

comuna Bisoca, satul Lacurile

Buzău

1.500

32

Duran Anișoara

comuna Poșta Câlnău, satul Aliceni

Buzău

2.500

33

Ioniță Gheorghe

comuna Amaru, satul Amaru

Buzău

1.500

34

Pascu Chiriachița Elena

municipiul Buzău, cartier Dorobanți 1, bl. 13A, et. 1, ap. 5

Buzău

1.500

35

Stemate Cristea

comuna Bisoca, satul Lacurile

Buzău

1.500

36

Tirizică Florica

comuna Vernești, satul Cândești

Buzău

1.000

37

Trașcu Sandu

municipiul Buzău, cartier Micro 5, bl. 11, et. 3, ap. 14

Buzău

2.000

38

Cravcenco Vasile

comuna Valea Salciei, satul Modreni

Buzău

2.500

39

Burcuș Mariana

comuna Răcari, satul Ghergani nr. 376

Dâmbovița

2.000

40

Băniceru Victor

comuna Gura Ocniței, str. Stadion nr. 10

Dâmbovița

1.000

41

Basarab Ion Mihai

comuna Ulmi nr. 406

Dâmbovița

500

42

Cristea Elena

comuna Gura Ocniței, satul Adânca nr. 84

Dâmbovița

1.000

43

Enescu Ioana

comuna Gura Ocniței, Str. Principală nr. 196

Dâmbovița

1.000

44

Ioniță Cezar

orașul Pucioasa, Str. Rândunelelor, bl. D5, ap. 1

Dâmbovița

2.000

45

Meleșteu Adrian Gabriel

comuna Gura Ocniței, str. Gorgoteni nr. 20

Dâmbovița

1.000

46

Stan Ioana

comuna Gura Ocniței, str. Capul Plaiului nr. 69

Dâmbovița

1.000

47

Stan Lucreția

comuna Gura Ocniței, str. Sanatoriu nr. 11

Dâmbovița

1.000

48

Vasile Elena

comuna Gura Ocniței, str. Sanatoriu nr. 1

Dâmbovița

1.000

49

Păun Ștefan

comuna Cojasca, satul Iazu, str. Spre Bilciurești nr. 32

Dâmbovița

3.000

50

Șetreanu Lămâița

comuna Vulcan-Băi, satul Vulcana de Sus, Intrarea Sudului nr. 9

Dâmbovița

4.000

51

Cercel Ana Camelia

municipiul Craiova, bd. Oltenia nr. 1B, bl. T2, sc. 2, ap. 11

Dolj

3.500

52

Miluț Valentina

municipiul Craiova, bd. Oltenia nr. 1A, bl. T1, sc. 4, ap. 5

Dolj

3.500

53

Mînușiță Dorin

comuna Unirea nr. 550

Dolj

2.000

54

Popescu Cristina

municipiul Craiova, Calea Severinului nr. 30G, bl. S6, sc. 1, ap. 8

Dolj

3.500

55

Șerban Eugen

municipiul Craiova, Str. Gorunului nr. 4, bl. 146A, sc. 3, ap. 11

Dolj

3.500

56

Ungureanu Mirela

municipiul Craiova, str. Dorna nr. 10

Dolj

2.000

57

Resmovici Anișoara

comuna Mihăilești, satul Novaci

Giurgiu

1.000

58

Popescu Mariana

municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 201, sc. A, ap. 18

Giurgiu

1.500

59

Belea Constantin

municipiul Târgu Jiu, str. Bicaz nr. 22

Gorj

700

60

Drăghescu Vasile

orașul Tismana, satul Sohodol

Gorj

2.000

61

Condel Ion

comuna Bumbești-Pițic, satul Cârligei nr. 316

Gorj

1.500

62

Filip Dumitru

comuna Bumbești-Pițic, satul Cârligei

Gorj

1.500

63

Pistol Viorica

comuna Bumbești-Pițic, satul Cârligei

Gorj

2.000

64

Udrea Maria

comuna Bumbești-Pițic, satul Cârligei

Gorj

1.500

65

Fîciu Ionela Maria

municipiul Târgu Jiu, Aleea Ioan Slavici nr. 3, bl. 3, sc. 1, ap. 19F

Gorj

2.000

66

Ion Camelia Maria

municipiul Târgu Jiu, str. 11 Iunie 1848, bl. 102, sc. 3, ap. 29

Gorj

2.000

67

Vîlceanu Liliana

Municipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu nr. 10, bl. 10, sc. 2, ap. 30

Gorj

4.000

68

Rațiu Iacob Horea

municipiul Deva, str. Cuza Vodă, bl. D1, sc. A, ap. 3

Hunedoara

8.000

69

Bațalan Vasile

orașul Aninoasa, Str. Bujorului, bl. E, sc. 3, ap. 38

Hunedoara

500

70

Stănescu Ion

orașul Uricani, Str. Catedralei nr. 9

Hunedoara

10.000

71

Băieș Elena

comuna Buceș, satul Mihăileni nr. 75

Hunedoara

500

72

Constantin Aurelia

orașul Fierbinți-Târg, satul Fierbinții de Sus, Str. Chermezei nr. 8

Ialomița

3.000

73

Duțu Marioara

municipiul Fetești, str. Mircea cel Mare nr. 84

Ialomița

4.000

74

Costache Mirela

municipiul Slobozia, Aleea Nordului nr. 7, bl. V5/2, sc. C, et. 4, ap. 18

Ialomița

12.000

75

Er Viorica

municipiul Slobozia, str. Constantin Dobrogeanu-Gherea nr. 1, bl. G5, sc. B, ap. 66

Ialomița

2.500

76

Ailoaie Ana

municipiul Iași, str. Canta nr. 37, bl. 507, sc. A, ap. 10

Iași

2.500

77

Angheluță Constantin

municipiul Iași, Bd. Primăverii nr. 17B, bl. G5, sc. B, ap. 2 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

78

Anton Georgiana

municipiul Iași, str. Sarmisegetuza nr. 5, bl. Y3, sc. B, ap. 9 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

79

Boariu Leonard

municipiul Iași, bd. Nicolae Iorga nr. 45, bl. P6, sc. A, ap. 6 (domiciliul legal); șos. Vasile Lupu nr. 116, bl. A3, ap. 8 (domiciliul în fapt)

Iași

3.000

80

Burduhosu Radu Ioan

municipiul Iași, str. Mușatini nr. 5, bl. H16, et. 3, ap. 14 (domiciliul legal); str. Bularga nr. 16, cameră cămin (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

81

Cristea Mariana Georgeta

comuna Ceplenița, satul Buhalnița

Iași

5.000

82

Filip Aurica

municipiul Iași, str. Oancea nr. 13B, et. 1, ap. 4

Iași

2.500

83

Pedrovici Daniela

municipiul Iași, bd. Nicolae Iorga nr. 45A, bl. I2, sc. A, ap. 3 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

84

Ragoșca-Andrei Daniela

municipiul Iași, Str. Vitejilor nr. 14, bl. B9, ap. 1 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

85

Spătaru Lucia Iliuța

municipiul Iași, str. Radu Vodă nr. 14, bl. 769, sc. B, et. 2, ap. 11 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetățuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt)

Iași

5.000

86

Nechita Carmen

comuna Deda, satul Bistra Mureșului nr. 43E

Mureș

35.000

87

Vintilă Nicolae

municipiul Târnăveni, Str. Plopilor nr. 96

Mureș

25.000

88

Afloarei Zenovia

comuna Pipirig, satul Pâțâligeni

Neamț

4.000

89

Cozma Anica

comuna Bălțătești, satul Bălțătești

Neamț

5.000

90

Magdici Iosif

comuna Tămășeni, satul Adjudeni

Neamț

3.500

91

Munteanu Claudia

comuna Dochia, satul Dochia

Neamț

3.000

92

Paica Ana Mihaela

municipiul Piatra-Neamț, str. Dr. Ghe. Iacomi nr. 13, bl. H14, ap. 37

Neamț

6.000

93

Stachie Cristina

municipiul Piatra-Neamț, Str. Negoiului nr. 4, bl. E6, ap. 18

Neamț

4.000

94

Topoloiu Liliana

orașul Scornicești, satul Jitaru, calea Alexandru Ioan Cuza nr. 42

Olt

3.000

95

Tudosie Elena

comuna Bobicești, satul Leotești

Olt

3.000

96

Păun Ion

orașul Boldești Scăeni, Str. Distilării nr. 4

Prahova

8.000

97

Zamfir Gheorghe

comuna Vărbilău, satul Livadea

Prahova

8.000

98

Bodaciu Ovidiu

comuna Dragu, satul Dragu nr. 172

Sălaj

3.000

99

Stoica Alexandru

municipiul Sibiu, Str. Faianței nr. 14 (domiciliul în fapt)

Sibiu

1.000

100

Barcan Gabriela

municipiul Sibiu, str. Oștirii nr. 10, sc. A, et. 3, ap. 13 (domiciliul legal), Aleea Călărașilor, bl. G1, et. 3, cam. 57 (domiciliul în fapt)

Sibiu

1.500

101

Ranga Gheorghe

orașul Avrig, str. Avram Iancu nr. 35

Sibiu

4.000

102

Alexandru Francisc

municipiul Suceava, Str. Alunului nr. 32, ap. 1

Suceava

2.500

103

Ciupercă Ionuț Mitruț

comuna Forăști, satul Uidești nr. 48

Suceava

1.000

104

Costișevschi Dan Liviu

municipiul Rădăuți, Str. Școlii Noi nr. 40

Suceava

1.500

105

Martin Dorina

municipiul Suceava, Str. Păcii nr. 13, bl. 131, sc. E, ap. 6

Suceava

2.000

106

Pahomi Dimitrie

comuna Arbore nr. 1.332

Suceava

3.000

107

Pădurean Aurel

comuna Baia, str. Nicolae Stoleru nr. 15

Suceava

1.000

108

Titienar Casian

municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 241

Suceava

3.500

109

Tudosă-Butcă Vasile

comuna Preuțești

Suceava

2.500

110

Ungureanu Ana Maria

municipiul Suceava, Str. Amurgului nr. 6, bl. 29, sc. A, ap. 9

Suceava

1.500

111

Lălău Ilie

comuna Dumești, satul Valea Mare

Vaslui

4.000

112

Nani Catinca

comuna Bălteni, satul Bălteni

Vaslui

2.500

113

Oancea Violeta

comuna Coroiești, satul Mireni (domiciliul legal) comuna Coroiești, satul Movileni (domiciliul în fapt)

Vaslui

4.500

114

Anghel Elena Iulia

comuna Mihăești, satul Scărișoara

Vâlcea

1.000

115

Brădeanu Eftemie

comuna Perișani, satul Băiașu

Vâlcea

5.000

116

Deaconu Marin

comuna Scundu, satul Avrămești

Vâlcea

3.800

117

Gae Niculița

comuna Frâncești, satul Coșani

Vâlcea

800

118

Gunie Elena

comuna Frâncești, satul Dezrobiți

Vâlcea

1.000

119

Piedică Alexandru

comuna Pesceana

Vâlcea

1.000

120

Pîrvu Luciana

municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Buda nr. 37

Vâlcea

2.500

121

Vasile Cornelia Liliana

comuna Mitrofani, satul Mitrofani

Vâlcea

3.000

122

Amăricăi Ionel

comuna Fitionești, satul Holbănești

Vrancea

2.500

123

Marin Stanca

comuna Negrilești, satul Negrilești

Vrancea

3.500

124

Micheci Vincențiu

municipiul Focșani, Aleea 1 Iunie nr. 7, bl. D2, et. 4, ap. 58

Vrancea

15.000

125

Bădulescu Aura

Str. Foișorului nr. 152, sectorul 3

București

5.000

126

Bucur Antoaneta Mariana

str. Odobești nr. 13, bl. V35, sc. A, et. 1, ap. 4, sectorul 3

București

2.000

127

Filimon Ligia Mihaela

Str. Veteranilor nr. 7-9, bl. 6, sc. 1, et. 8, ap. 97, sectorul 6 (domiciliul legal) str. Constantin Brâncuși nr. 11, bl. D16, sc. 3, et. 9, ap. 120, sectorul 3 (domiciliul în fapt)

București

1.500

128

Ionescu Anghelina

str. Cpt. Gheorghe Preoțescu nr. 18, ap. 1, sectorul 4

București

2.000

129

Maftei Adela

str. Câmpia Libertății nr. 9, bl. PM62, sc. A, et. 2, ap. 11, sectorul 3

București

2.000

130

Olteanu Nicolae

str. Roșia Montana nr. 3, bl. M20, sc. 5, et. 4, ap. 159, sectorul 6

București

2.500

131

Stan Marioara

Str. Meiului nr. 10, sectorul 3

București

1.500

132

Stancu Elvira Terezia

str. Sold. Petre M. Tină nr. 3, bl. L34, sc. 2, et. 5, ap. 81, sectorul 3

București

2.500

133

Bărbuță Cristian Gelu

aleea Botorani nr. 7, bl. V37, sc. 1, et. 8, ap. 27, sectorul 5

București

5.000

134

Bărculeț Mariana

str. Frt. Mihai Anghel nr. 9, ap. 2, sectorul 6

București

1.000

135

Constantin Nicoleta

str. Căp. Eftimie Z. Croitoru nr. 27, sectorul 6 (domiciliul legal) str. Intrarea Jarului nr. 3, sectorul 6 (domiciliul în fapt)

București

1.000

136

Gabor Dumitru

str. Costache Conachi nr. 8, bl. 6A, sc. 1, et. 2, ap. 11, sectorul 2 (domiciliul legal) Șos. Pantelimon nr. 107, bl. 400, sc. 2, ap. 67, sectorul 2 (domiciliul în fapt)

București

1.500

137

Ghiță Cecilia

str. Tudor Arghezi nr. 12, sc. B, et. 2, ap. 6, sectorul 2

București

1.000

138

Homoș Angela

șos. Pantelimon nr. 291, bl. 9, sc. D, et. 9, ap. 155, sectorul 2

București

1.500

139

Ionescu Maria

șos. Colentina nr. 16, bl. A5, et. 4, ap. 36, sectorul 2

București

1.500

140

Ioniță Petruța

Str. Înfrățirii nr. 12, sectorul 1

București

1.000

141

Marin Vasilica

str. Opanez nr. 6, bl. 70, sc. A, et. 4, ap. 17, sectorul 2

București

2.500

142

Perianu Elena

intr. Ing. Zablovschi nr. 2, sectorul 1

București

1.000

143

Pralea Georgeta

aleea Bacău nr. 11, bl. H5, sc. 2, et. 2, ap. 30, sectorul 5

București

3.000

144

Ali Anis

str. Iacob Andrei nr. 13, bl. Z5, sc. 3, et. 3, ap. 56, sectorul 5

București

3.000

145

Apostol Gheorghița

Str. Surorilor nr. 100, sectorul 1

București

1.500

146

Ioniță Ștefan

str. Radu de la Afumați nr. 27, sectorul 2

București

1.500

147

Saiu Piea

str. Serg. Ghe. Donici nr. 2, bl. 65, sc. 1, et. 5, ap. 23, sectorul 5

București

1.000

148

Trîncă Nicolae

bd. Iuliu Maniu nr. 73, bl. 3, sc. 3, et. 1, ap. 108, sectorul 6

București

1.000

Total

498.900

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 489/2015 - acordarea unor ajutoare de urgenţă