Hotărâre CSM nr. 693/2014 - modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 325/2005

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PLENUL

HOTĂRÂRENr. 693/2014

pentru modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005

Monitorul Oficial nr. 487 din 01.07.2014

În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere dispozițiile art. 106 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturiihotărăște:

Art. I

Regulamentul privind concediile judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22

(1) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii plătite care nu se includ în durata concediului de odihnă, în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite:

a) căsătoria judecătorului sau a procurorului - 5 zile lucrătoare;

b) nașterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare;

c) decesul soțului sau soției ori al unei rude până la gradul al III-lea inclusiv a magistratului sau a soțului/soției acestuia - 3 zile lucrătoare;

d) controlul medical anual - o zi lucrătoare.

(2) Concediile prevăzute la alin. (1) nu se pot acorda mai târziu de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

(3) Concediile plătite prevăzute la alin. (1) se acordă, la cerere, de conducerea instituției.“

Art. II

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,

judecător Adrian Bordea

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Hotărâre CSM nr. 693/2014 - modificarea Regulamentului privind concediile judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 325/2005