Decizia CCR nr. 999 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 120 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 120 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepție ridicată de Francisc Gardo în Dosarul nr. 2.532/255/P/2010 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.3640/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă, iar partea Andrei Carol Biro a depus o cerere prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 624/R din 26 iunie 2012, completată prin încheierea din 25 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.532/255/P/2010, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 120 pct. 8 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, excepție ridicată de Francisc Gardo în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale referitoare la săvârșirea unei infracțiuni silvice.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă egalitatea în fața legii a cetățenilor, deoarece sunt în contradicție cu art. 18¹din Codul penal, judecătorul nemaiputând aprecia cu privire la gradul de pericol social concret al unei infracțiuni silvice.

Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 120 pct. 8 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008. În realitate, Curtea constată că în actul de sesizare s-a strecurat o eroare materială, deoarece art. 120 din actul legal contestat are un singur alineat asupra căruia, de altfel, Curtea urmează a se pronunța prin prezenta decizie. Acest text are următorul conținut: "Faptele prevăzute la art. 106-113 prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, indiferent de modul și de mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și de conduita făptuitorului.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii a cetățenilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 568 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, și Deciziei nr. 1.309 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 9 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că posibilitatea conferită judecătorului de a diminua până la anihilare una dintre trăsăturile infracțiunilor silvice în funcție de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de persoana și conduita făptuitorului, precum și de alte criterii intrinseci ale faptei are drept scop protejarea unui interes public.

Totodată, cât privește susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că nu poate fi primită, întrucât acestea se aplică tuturor celor aflați în ipoteza normei contestate, fără niciun fel de considerente arbitrare.

Curtea a mai constatat că, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție referitoare la organizarea statului potrivit principiului separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească, Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a țării, poate stabili, în considerarea unor situații de interes public, ca anumite fapte antisociale să fie catalogate drept infracțiuni, autorii lor urmând a suporta consecințele ce decurg din aceasta. O asemenea reglementare este justificată de scopul urmărit privitor la prezervarea fondului forestier și, nu în ultimul rând, de preocuparea de a recunoaște și conferi oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.