Decizia CCR nr. 489 din 21.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 99 alin. 1 pct. 8 şi alin. 2 şi art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 3 şi 4 din OUG nr. 195/2002 - circulaţia pe drumurile publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) și art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Daniel Gheorghe Șchifirneț în Dosarul nr. 4.965/180/2013 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 586D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.965/180/2013, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 99 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) și art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Daniel Gheorghe Șchifirneț în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții referitoare la regimul circulației pe drumurile publice.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate încalcă nejustificat legislația europeană. În opinia sa, ar trebui ca la o primă abatere de la respectarea regimului circulației pe drumurile publice, persoana să fie sancționată cu avertisment și, abia ulterior, agentul de circulație să poată dispune o sancțiune contravențională mai gravă.

Judecătoria Bacău - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece măsurile instituite prin actul normativ contestat au drept scop "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului“. Așa fiind, reglementarea unor sancțiuni contravenționale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată, din perspectiva interesului general ocrotit, neaducând atingere art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 99 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) și art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 99 alin. (1) pct. 8 și alin. (2): "(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: [_]

8. nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate; [_]

(2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).“;

- Art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 și 4: "(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:

a) 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: [_]

3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, după caz;

4. depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;“.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 1.172 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea Constituțională a statuat că obligația instituită în sarcina conducătorilor de autovehicule și persoanelor care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță ori omologate de a le utiliza reprezintă măsuri de ordin legislativ menite să asigure protejarea vieții, sănătății și integrității fizice a persoanelor, iar necesitatea impunerii unei astfel de obligații a fost dovedită de studii care au relevat că purtarea centurilor sau a dispozitivelor de siguranță reduce riscul producerii unor accidente mortale sau cu consecințe grave pe drumurile publice. Această obligație este în acord cu exigențele Uniunii Europene, concretizate în prevederile Directivei Consiliului 91/671/CEE din 16 decembrie 1991 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranță în vehiculele cu o capacitate mai mică de 3,5 tone, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 373 din 31 decembrie 1991.

De asemenea, prin Decizia nr. 165 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 14 martie 2008, Curtea Constituțională, făcând trimitere la Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, a reținut că dispozițiile art. 53 din Constituție se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, or textele de lege criticate în prezenta cauză nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, argumentele și soluția pronunțate în deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate mai sus, Curtea reține că aceleași obiective de protejare a integrității fizice a persoanelor justifică și sancționarea contravențională a faptei de a depăși viteza maximă admisă cu 10-20 km/h pentru anumite sectoare de drum. Aplicarea corespunzătoare a amenzii, precum și a unui anumit număr de puncte penalizatoare, fie pentru fapta de a nu purta centura de siguranță ori căștile de protecție omologate, fie pentru depășirea limitei de viteză maximă admisă, este rezultatul direct al încălcării normelor legale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, ca interes public general ce se circumscrie exigențelor impuse de Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Protecția proprietății.