Decizia CCR nr. 302 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 86 alin. 2 şi ale art. 94 alin. 1 lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 - Statutul funcţionarilor publici

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Anastasia Lioveanu în Dosarul nr. 3.615/104/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.095D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.615/104/2013, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Excepția a fost ridicată de Anastasia Lioveanu cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței nr. 237 din 26 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unei decizii emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la muncă și protecție socială, deoarece, pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcționarul public nu poate presta o muncă și nu poate fi remunerat. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în legătură cu constituționalitatea textelor din Legea nr. 188/1999, în sensul respingerii criticilor de neconstituționalitate, prin mai multe decizii, reținând că "sancțiunea administrativă a suspendării funcționarului public din funcția publică pe care o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public". S-a reținut că nu este încălcată prezumția de nevinovăție ca urmare a naturii administrative a sancțiunii. O situație similară a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în cursul anului 1996, când a fost luată în discuție măsura administrativă a interzicerii dreptului la libera circulație, în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 privind regimul pașapoartelor și al călătoriilor în străinătate pentru persoanele urmărite penal. Sancțiunea opera în temeiul legii, fără intervenția unei instanțe judecătorești, și fără posibilitatea de apreciere a condițiilor concrete care ar putea constitui argumente în legătură cu necesitatea și proporționalitatea măsurii. Prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, Curtea a declarat neconstituțional textul respectiv, în măsura în care retragerea sau refuzul eliberării pașaportului nu constituie consecințele unei măsuri preventive ori de eliberare condiționată, dispuse de magistrat. Și în cauza de față, potrivit conținutului textelor, cât și considerentelor Curții Constituționale, măsura suspendării este justificată de desfășurarea instrucției penale și are caracterul unei măsuri preventive, care trebuie să fie dispusă de magistrat, legea neputând prezuma caracterul necesar și proporțional al măsurii restrictive. De altfel, potrivit art. 53 din Constituție, cele două condiții pentru restrângerea dreptului sunt cumulative: dreptul poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune pentru obiective de interes general. Conform deciziei amintite, limitarea cenzurii judecătorești exclusiv la constatarea dacă o persoană se află în urmărire încalcă statutul constituțional al autorității judecătorești, în calitatea sa de garant al libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor, având în vedere că instanța are același rol, redus, de a verifica "încadrarea" persoanei în categoria celor trimise în judecată pentru anumite fapte.

6. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) și art. 86 alin. (2) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 față de prevederile art. 41,art. 47 și art. 53 din Constituție este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența, în materie, a Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 1.437 din 5 noiembrie 2009, Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008 și Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume Decizia din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Țehanciuc împotriva României, paragrafele 17-19.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale

criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 86 alin. (2): "În cazul în care funcționarul public este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competența legală de numire în funcția publică va dispune suspendarea funcționarului public din funcția publică pe care o deține.";

- Art. 94 alin. (1) lit. m): "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații:

[...]

m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);“;

- Art. 54 lit. h): "Poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:

[...]

h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea."

11. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție, cuprinse în art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 86 alin. (2) și ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare, Curtea constatând că acestea sunt constituționale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 62 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 9 aprilie 2013, și Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011.

13. Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituție, Curtea a statuat că suspendarea din funcție sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupației sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru infracțiuni de o gravitate deosebită. Curtea a mai reținut, de asemenea, că sancțiunea administrativă a suspendării funcționarului public din funcția publică pe care acesta o deține, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorității sau a instituției publice față de pericolul continuării activității ilicite și al extinderii consecințelor periculoase ale faptei penale săvârșite de către funcționarul public.

14. Totodată, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor art. 47 din Constituție, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanța judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcția publică încetează, iar funcționarul public respectiv își va relua activitatea în funcția publică deținută anterior și îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16. În plus, Curtea reține că, referitor la suspendarea din funcție a funcționarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea anumitor infracțiuni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunțată în Cauza Țehanciuc împotriva României, a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcție nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal și nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunțare a vinovăției reclamantului cu privire la acuzațiile penale aduse împotriva acestuia. Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie și automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauție și provizoriu, în măsura în care privește apărarea interesului public, prin suspendarea din funcție a unei persoane acuzate de comiterea unei infracțiuni de serviciu, și, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecințe ale unor asemenea acte.

17. În acest context, Curtea reține, în final, că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu conțin norme contrare dispozițiilor art. 53 din Constituție.