Decizia CCR nr. 1.038 din 5.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1–3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi a legii în ansamblul său

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a legii în ansamblul său, excepție ridicată de Flavia Eudochia Leșe în Dosarul nr. 6.772/100/2010 al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, de Mariana Bărbuță în Dosarul nr. 58.559/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și de Aurel Bonciog în Dosarul nr. 45.818/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Aceste excepții de neconstituționalitate constituie obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 302D/2012, 374D/2012 și 676D/2012.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 septembrie 2012 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 18 octombrie 2012, iar apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, la 13 noiembrie 2012, 22 noiembrie 2012, 27 noiembrie 2012 și 5 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.772/100/2010, Tribunalul Maramureș - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și a legii în ansamblul său.

Excepția a fost ridicată de Flavia Eudochia Leșe cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de pensionare.

Prin Încheierea din 25 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 58.559/3/2010, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 119/2010.

Excepția a fost ridicată de Mariana Bărbuță cu prilejul soluționării contestației formulate împotriva deciziei de pensionare.

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 45.818/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și art. 3 din Legea nr. 119/2010.

Excepția a fost ridicată de Aurel Bonciog cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 6.652 din 24 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 45.818/3/2010.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile actului normativ criticat, care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, sunt retroactive, întrucât aduc atingere unor drepturi câștigate potrivit legislației anterioare Legii nr. 119/2010. În sprijinul celor arătate, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 375/2005. În continuare, arată că prevederile Legii nr. 119/2010 aduc atingere și dreptului de proprietate privată, pensia reprezentând un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca stăpânirea unui bun să poată fi calificată drept posesie, trebuie să existe atât elementul material - corpus, cât și elementul psihologic - animus sibi habendi. Or, prin prevederile art. 3 din Legea nr. 119/2010 se aduce atingere elementului material. În sensul celor arătate invocă și cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011.

Tribunalul Maramureș - Secția I civilă, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel București - Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1-3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și legea în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Textele de lege au următoarea redactare:

- Art. 1:"Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

a) pensiile militare de stat;

b) pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor;

c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea;

d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular;

e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari;

f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor;

g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă;

h) pensiile de serviciu ale personalului Curții de Conturi.“;

- Art. 2:"(1) Pensiile de serviciu anticipate și anticipate parțiale dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevăzute la art. 1 lit. c) și f) devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Pensiile de invaliditate și pensiile de urmaș dintre cele prevăzute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmaș, în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menționate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înțelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.“;

- Art. 3:"(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.“

Autorii excepției consideră că prevederile Legii nr. 119/2010 sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 136 alin. (5) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, invocă art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 17 din convenția amintită.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate în raport cu aceleași texte din Constituție și argumente asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 871 și nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reținut, în esență, că "pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială“. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, "ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia“. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială "nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. (_) Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.“

Cu același prilej, Curtea a statuat că "Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de «bun», ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.“

În prezenta cauză însă autorii excepției consideră că cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile amintite se impune a fi reconsiderate având în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 29 din 12 decembrie 2011 cu privire la recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel Brașov, Cluj, Craiova și Galați privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011.

Curtea reține însă că, prin decizia amintită, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a negat competența instanței de contencios constituțional de a decide cu privire la constituționalitatea și convenționalitatea unor dispoziții de lege și nici efectul definitiv și general obligatoriu al deciziilor acestei instanțe. Astfel, a precizat că "deciziile și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt obligatorii în ceea ce privește constatările conformității sau neconformității atât cu Constituția, cât și cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“. În continuare a reținut însă că, "dacă instanța de contencios constituțional a constatat convenționalitatea unei legi sau norme, o atare constatare este una in abstracto (dat fiind caracterul de control obiectiv al legii exercitat de Curtea Constituțională), iar aceasta nu împiedică instanțele de drept comun să evalueze în concret, în fiecare cauză în parte, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru reclamant consecințe incompatibile cu Convenția, protocoalele ei adiționale sau jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului“.

Or, Curtea Constituțională reține că prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza Frimu și alții contra României, ori Decizia din 15 mai 2012, pronunțată în Cauza Abăluță și alții contra României, paragrafele 13-20, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a amintit că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Astfel, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privință, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 și a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport cu alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.

Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea de la Strasbourg a reținut că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.