HG nr. 514/2015 - suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pentru plata titlurilor executorii corespunzătoare tranşei a treia aferente anului 2016

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 514/2015

privind suplimentarea bugetului Curții Constituționale pentru plata titlurilor executorii corespunzătoare tranșei a treia aferente anului 2016

Monitorul Oficial nr. 513 din 09.07.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu completările ulterioare, și al art. 53 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

Se aprobă suplimentarea bugetului Curții Constituționale pe anul 2015 cu suma de 340 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinație în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale".

Art. 2.

Sumele alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, ale Ordonanței Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu completările ulterioare.

Art. 3.

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Curții Constituționale pe anul 2015.

PRIM-MINISTRU INTERIMAR

GABRIEL OPREA

Contrasemnează:

Ministrul justiției,

Robert Marius Cazanciuc

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 514/2015 - suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pentru plata titlurilor executorii corespunzătoare tranşei a treia aferente anului 2016