Decizia CCR nr. 295 din 22.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Răzvan Daniel Stănean în Dosarul nr. 16.198/325/2013 al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 88/2014.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției de neconstituționalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care arată că prevederile criticate contravin mai multor prevederi constituționale și convenționale și susține admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost ridicată în fața instanței de judecată. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 905/R din 9 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 16.198/325/2013, Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, excepție ridicată de Răzvan Daniel Stănean cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile pronunțate de Judecătoria Timișoara într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât, deși executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, prin înlăturarea intervenției instanței în controlul de legalitate al începerii procedurii de executare i s-a acordat acesteia un caracter administrativ, ceea ce încalcă principiul separației puterilor în stat. Astfel, executorul judecătoresc este liber să aprecieze asupra existenței și legalității cererii creditorului, caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, întocmai ca o instanță de judecată. Executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului și a drepturilor acestuia, ci și din perspectiva debitorului, căruia, deopotrivă, trebuie să îi fie asigurate garanțiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil prin înlăturarea oricăror posibilități de abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor. Or, în speță, executorul judecătoresc a apreciat în mod greșit îndeplinirea condițiilor punerii în executare, întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, iar, în acest context, este încălcat și dreptul de proprietate, întrucât "pentru o greșeală imputabilă creditorului și necorectată de executor“ prin formularea unei contestații la executare este nevoit să plătească o cauțiune substanțială.

7. Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă arată că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate referitoare la faptul că, prin lege, se atribuie calitatea de titlu executoriu unui contract de credit bancar și prin aceasta s-ar încălca accesul liber la justiție, deoarece partea are posibilitatea de a solicita nulitatea contractului de credit și de a formula apărări pe calea contestației la executare. Totodată, arată că scopul reglementării criticate în cauză este acela de a permite instituțiilor bancare să recupereze cu celeritate debitele neachitate.

8. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sunt constituționale, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie. Astfel, atribuirea calității de titluri executorii contractelor încheiate cu o instituție de credit, prin care se constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanțe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părților. În situația care contractul de credit sau contractul de garanție reală ori personală este pus în executare silită, potrivit normelor de procedură civilă, acesta poate forma obiectul unei contestații de executare.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.“

13. În susținerea neconstituționalității acestor prevederi legale sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la separația și echilibrul puterilor în stat, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (2) referitor la garantarea și ocrotirea, în mod egal, a proprietății private, art. 126 referitor la instanțele judecătorești și art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției. De asemenea menționează dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

15. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 21, prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008, sau Decizia nr. 482 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 22 ianuarie 2014.

16. Prin aceste decizii, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătorești și al înscrisurilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Așa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenței sale constituționale.

17. De asemenea s-a reținut că, în materia la care se referă excepția de neconstituționalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituție de credit, care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanțe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părților. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voință al părților cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părțile și le însușesc în mod liber și se obligă să le respecte.

18. În măsura în care contractul de credit sau contractul de garanție reală sau personală sunt puse în executare silită, potrivit art. 399 alin. (1) și (3) din codul de procedură civilă din 1865 (art. 711 din noul Cod de procedură cjvilă), acestea pot face obiectul unei contestații la executare. În aceste condiții, Curtea a considerat nefondată susținerea potrivit căreia, sub imperiul reglementării deduse controlului, contractul încheiat de către instituția de credit scapă controlului instanțelor judecătorești. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

20. Pentru argumentele arătate nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, ale art. 126 privind instanțele judecătorești, precum și a celor convenționale ale art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție prin aceea că partea este obligată să plătească o cauțiune, Curtea reține că aceasta reprezintă o garanție în vederea evitării abuzului de drept, cât și o garanție pentru prejudiciile cauzate creditorului, iar instituirea unei cauțiuni nu aduce atingere principiului constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Procedura contestației la executare asigură garanții suficiente pentru protecția dreptului de proprietate al tuturor părților implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestației la executare și desființării titlului executoriu sau al executării însăși, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare, sens în care este și jurisprudența instanței de contencios constituțional.

22. Astfel, pentru argumentele arătate, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție și ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

23. Distinct de acestea, din analiza dosarului cauzei, Curtea observă că autorul excepției de neconstituționalitate a parcurs aceste etape, sens în care invocă anumite probleme ce țin de aplicarea concretă a legii, aspecte care nu cad, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale.