Decizia CCR nr. 234 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 33 şi ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Andrei Lucian Benzal și Alexandru Benzal în Dosarul nr. 48.608/3/2012 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 109D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, făcând referire la Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 48.608/3/2012, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Andrei Lucian Benzal și Alexandru Benzal. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cereri având ca obiect "Legea nr. 10/2001 - soluționare notificare".

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că Legea nr. 165/2013 nu a abrogat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, acestea rămânând, în continuare, aplicabile în procedura administrativă de soluționare a notificărilor de către entitatea învestită prin lege. Nefăcând referire expresă la faptul că litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 le sunt aplicabile doar măsurile referitoare la finalizarea procesului de restituire, dispozițiile art. 4 determină aplicarea retroactivă a legii cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2). Litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că în curs de judecată au fost surprinse de apariția Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a se aplica în condițiile art. 4 din această lege, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivității legii. Deși persoana interesată s-a adresat justiției respectând atât legislația în vigoare, cât și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, aceasta se găsește în situația îh care, deși a acționat diligent, cu respectarea termenelor și condițiilor, este sancționată prin aplicarea retroactivă a noii legislații. Or, nu i se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a respectat ordinea de drept în vigoare și nici să prevadă o reglementare viitoare a legiuitorului.

6. În continuare se susține că, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a subiectelor de drept cărora legea li se adresează, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi.

7. Referitor la dispozițiile art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 arată că acestea, prin conținutul lor, aduc atingere dreptului de acces la justiție, exercitarea lui fiind interzisă în perioadele pe care le stabilește. Or, restrângerea acestui drept poate avea loc doar în condițiile reglementate de art. 53 alin. (1) din Constituție, ca măsură de excepție reglementată prin lege și numai dacă se impune în cazul situațiilor prevăzute de textul constituțional. Legea nr. 165/2013, prin art. 32-35, interzice accesul la justiție, acesta fiind permis doar după scurgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 și 36 de luni, fără a exista vreo justificare sau o necesitate de natura celor prevăzute de art. 53 din Constituție.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, întrucât s-a acționat, de fapt, asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. în acest sens menționează Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

9. De asemenea apreciază că prin instituirea unor termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate se creează premisele unei discriminări. Or, acest criteriu de diferențiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv și rezonabil.

10. Dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiție doar prin raportare la art. 4 din același act normativ, întrucât prin simplul fapt că legiuitorul a impus noi termene de soluționare a dosarelor aflate în lucru, dar și alte termene de sesizare a instanței de judecată, nu se aduce atingere accesului liber la justiție. însă intervenția acestor dispoziții în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată, care de cele mai multe ori au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerință a legiuitorului în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută, care, odată admisă, face ca acțiunea să fie respinsă.

11. Cu privire la celelalte critici de neconstituționalitate apreciază că nu pot fi reținute, normele indicate fiind în concordanță cu principiile constituționale invocate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Analizând excepția de neconstituționalitate așa cum aceasta a fost ridicată, Curtea reține că incidența dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauza dedusă judecății este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menționată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Așa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluție legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidență în cauza aflată pe rolul instanței judecătorești prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, plecând de la aceste premise și ținând seama de motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 33 și cele ale art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 32:"(1) Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică in scris documentele necesare soluționării cererii sale.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții.

(3) Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

(4) Instituțiile deținătoare au obligația de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate."

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)";

- Art. 34:"(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite."

- Art. 35:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

15. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 53 alin, (2) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

16. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

17. Curtea constată că, în măsura în care a reținut constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

18. Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale de către instanța judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepție ca devenită inadmisibilă.

19. În continuare, Curtea reține că instanța de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, să respecte deciziile Curții Constituționale în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 - decizia anterioară de constatare a neconstituționalității art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție.

20. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, privește acțiunea autorilor excepției prin care aceștia solicită instanței să constate refuzul nejustificat al entității prevăzute de lege - municipiul București, prin primar general - de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse potrivit Legii nr. 10/2001 și de a judeca cauza pe fond. Totodată, Curtea observă că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 instituie un termen de decădere în procedura administrativă, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, iar art. 34 din același act normativ privește soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii. Dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013.

21. Curtea remarcă că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și se încheie cu emiterea deciziei/dispoziției prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie, pe de altă parte.

22. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că procesul aflat pe rolul instanței de judecată în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate se circumscrie primei etape a procesului de restituire, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 32,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013.

23. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare arii obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului

24. În aceste condiții, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 32,art. 34 si art. 35 din Legea nr. 165/2013.

25. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că autorii acesteia susțin că, instituind în sarcina entităților învestite de lege termene diferite de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, dispozițiile criticate creează situații mai favorabile persoanelor cărora li se aplică termenul de 12 luni față de cele cărora li se aplică termenele de 24, respectiv 36 de luni.

26. Curtea constată că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la momentul pronunțării prezentei decizii, reținând constituționalitatea acestor norme. Cu acel prilej, Curtea a observat că pentru persoane aflate în aceeași situație se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament diferit determinat de numărul mare de cereri. Totodată, Curtea a reținut că termenele introduse prin dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și în final respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim, cu atât mai mult cu cât este evident că un termen considerat adecvat pentru soluționarea unui număr de 2.500 de cereri nu poate păstra aceeași caracteristică și în ceea ce privește soluționarea unui număr de 5.000 de cereri. Prin urmare, Curtea a constatat că există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, iar tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu se constituie într-o încălcare a dispozițiilor constituționale invocate.

27. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013.