Decizia CCR nr. 298 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 8 alin. (2) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, excepție ridicată de Miess Gerda Franciska Carolina în Dosarul nr. 29.571/197/2011 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 671D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Brașov, consilierul juridic Anda Zamora. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Comisiei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Brașov, care solicită respingerea excepției de neconstituțional itate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci își exprimă nemulțumirea în legătură cu modul de aplicare a legislației în materia fondului funciar, invocând totodată și probleme privind fondul cauzei, referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de judecată. Or, prerogativa interpretării înțelesului unei norme legale în scopul aplicării acesteia la situația de fapt dedusă judecății aparține exclusiv instanței de judecată, astfel încât aspectele invocate în susținerea excepției nu intră în sfera de atribuții a Curții Constituționale. Depune concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care precizează că autoarea excepției trebuia să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, iar sintagma "în orice mod“ prevăzută de dispozițiile legale criticate acoperă și preluările abuzive.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 20 septembrie 2012, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 15 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 29.571/197/2011, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar.

6. Excepția a fost ridicată de Miess Gerda Franciska Carolina cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 4.920/04.04.2012 pronunțate de Judecătoria Brașov într-o cauză având ca obiect fond funciar.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât interpretarea acestora în sensul avut în vedere de prima instanță este de natură să conducă la încălcarea dreptului de proprietate, în condițiile în care are și în prezent calitatea de proprietară tabulară asupra imobilului în litigiu. Arată că legea folosește din nou sintagma "în orice mod“, care este neconstituțională în măsura în care include și terenuri preluate nelegal, din textul de lege rezultând intenția legiuitorului în sensul că persoanele ale căror imobile au trecut fără titlu în patrimoniul cooperativei agricole sunt obligate să urmeze procedura Legii nr. 18/1991. De asemenea, susține că prevederile legale criticate au ca efect reglementarea situației juridice a unor bunuri asupra cărora statul nu are un titlu legal, legitimându-se totodată un abuz, în sensul că un teren intrat în posesia C.A.P. fără niciun titlu devine proprietatea statului, care, prin comisiile de aplicare a legii fondului funciar, îl poate atribui altor persoane, astfel că persoana care pierduse posesia asupra imobilului pierde, în prezent, și dreptul de proprietate, ca efect al acestei reglementări, ceea ce este de natură a încălca dispozițiile constituționale și convenționale privind dreptul de proprietate privată.

8. Tribunalul Brașov - Secția I civilă apreciază ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. În acest sens, susține că prin Legea nr. 18/1991 și prin legile ulterior adoptate în materia fondului funciar, legiuitorul a stabilit o procedură clară de urmat în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, pe care toate persoanele care pretind reconstituirea dreptului de proprietate în materie funciară sunt ținute să o urmeze, iar dreptul de proprietate, în esența sa, nu este afectat.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere exigențelor impuse de art. 44 din Constituție. În acest sens, arată că nu există nicio neconcordanță între normele criticate și dispozițiile constituționale invocate, cu atât mai mult cu cât stabilirea conținutului și a limitelor acestui drept constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție. Prin urmare, având în vedere obiectul de reglementare a Legii nr. 18/1991 și scopul acesteia, reglementarea condițiilor în care operează acesta, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptățite, constituie opțiunea legiuitorului.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 8 alin. (2) și art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut:

- Art. 8 alin. (2): "De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.“;

- Art. 15 alin. (1) și (2): "(1) Membrii cooperatori care, după caz, au părăsit cooperativa agricolă de producție, nu au muncit în cooperativă sau nu locuiesc în localitatea respectivă, precum și moștenitorii acestora pot primi terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.

(2) Dispozițiile alineatului precedent se aplică și persoanelor ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativei agricole de producție fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum și, după caz, moștenitorilor acestora.“

14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține că în jurisprudența sa a statuat că dispozițiile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia în favoarea foștilor cooperatori, a moștenitorilor acestora și a altor persoane care, la data intrării în vigoare a legii, nu aveau calitatea de proprietari asupra terenurilor care constituie fondul funciar al României. Dreptul de proprietate al acestor persoane este reconstituit sau, după caz, constituit, în temeiul și în condițiile legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 630 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007). Prin urmare, Legea nr. 18/1991 instituie două proceduri de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate și constituirea dreptului de proprietate. Reconstituirea dreptului de proprietate este utilizată în acele cazuri în care persoana îndreptățită a avut teren în proprietate și a pierdut această proprietate în condițiile avute în vedere de lege, iar prin constituirea dreptului de proprietate legiuitorul urmărește, din diverse rațiuni, crearea dreptului de proprietate în favoarea unor categorii de persoane, care nu au fost niciodată proprietarii terenurilor respective.

16. Reconstituirea dreptului de proprietate se face la cererea persoanei îndreptățite, iar în cazul persoanelor decedate, la cererea moștenitorilor acestora. Succesibilii care nu au acceptat moștenirea, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, fiind considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

17. Analizând excepția de neconstituționalitate din perspectiva criticilor raportate la prevederile art. 44 alin. (1)-(4) din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că dispozițiile legale supuse controlului, respectiv alin. (2) al art. 8 din Legea nr. 18/1991, stabilesc categoriile de persoane îndreptățite să beneficieze de prevederile legii, și anume membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat, în orice mod, teren de către aceasta, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora. De asemenea, alineatele (1) și (2) ale art. 15 din Legea nr. 18/1991 prevăd categoriile de persoane care beneficiază de reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv foștii membri cooperatori, care au părăsit cooperativa agricolă de producție, nu au muncit în cooperativa agricolă de producție sau nu locuiesc în localitatea unde a fost cooperativa agricolă, precum și moștenitorii acestora, cât și persoanele ale căror terenuri au trecut în patrimoniul cooperativei, cu sau fără titlu, fără a dobândi calitatea de membru cooperator, precum și, după caz, moștenitorii acestora.

18. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor privind preluarea "în orice mod“ a suprafețelor de teren în fostele cooperative agricole de producție, Curtea reține că la data preluării nu exista o reglementare care să constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului. Însă Curtea constată că dispozițiile legale criticate, incluzând în sfera de reglementare a legii și suprafețele de teren preluate de cooperativa agricolă de producție fără titlu, stabilesc în interesul persoanelor îndreptățite beneficiul prevederilor Legii nr. 18/1991.

19. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că trebuie să se recunoască statului dreptul de a hotărî neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în patrimoniul său în baza unor titluri conforme cu legislația existentă în momentul dobândirii lor, precum și de a stabili modul în care - prin restituire în natură, prin plata unor despăgubiri sau în orice altă modalitate - foștii proprietari sau moștenitorii acestora vor beneficia de reparații pentru prejudiciile suferite prin aplicarea unor prevederi legislative în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În consecință, chiar dacă naționalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat naștere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constituției, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei Legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietății. Așa fiind, dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naște în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea și ocrotirea proprietății, potrivit art. 41 din Constituție, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004).

20. Prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, instanța de contencios constituțional a reținut că "legiuitorul ordinar este așadar competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat“.

21. De asemenea, prin Decizia nr. 1.242 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea a statuat că dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate nu vizează absolutizarea exercițiului prerogativelor acestuia, întrucât chiar art. 44 alin. (1) teza a doua și art. 136 alin. (5) din Constituție prevăd că legea stabilește conținutul și limitele dreptului de proprietate și că proprietatea privată este inviolabilă "în condițiile legii organice“. Or, Curtea constată că, prin textele de lege criticate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale.

22. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri (spre exemplu, în Cauza Dacia S.R.L. contra Moldovei, 2008, Cauza James și alții contra Regatului Unit, 1986, Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suediei, 1982) a precizat că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinde trei reguli distincte: prima, stabilită în prima teză din primul alineat, este de natură generală și enunță principiul respectării proprietății; a doua regulă, cuprinsă în teza a doua a aceluiași alineat, se referă la privațiunea de proprietate și o supune anumitor condiții; regula a treia, consemnată în al doilea alineat, recunoaște statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosința bunurilor în conformitate cu interesul general. Între aceste reguli există o interdependență.

23. Totodată, referitor la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța europeană a statuat, în Cauza Scordino contra Italiei, 2006, că o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să asigure un just echilibru între exigențele interesului general al comunității și cele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului.

24. De asemenea, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 220 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 25 iulie 2011, a statuat că este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

25. Curtea constată că reglementarea condițiilor în care operează retrocedarea către foștii proprietari sau moștenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de producție sau de către stat, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptățite, constituie opțiunea legiuitorului. Prin urmare, dispozițiile legale criticate constituie garanții necesare în vederea valorificării dreptului pretins, cu condiția urmării procedurii de restituire instituite de aceasta, și relevă o deplină conformitate cu normele constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției.