Decizia CCR nr. 331 din 12.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 132 alin. (3) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "R.A.O. Security“ - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 8.925/325/2013 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 789D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind Decizia nr. 746/2012, prin care Curtea a statuat că soluția legislativă criticată este constituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 15 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 8.925/325/2013, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "R.A.O. Security“ - S.R.L. din Timișoara într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 8.635 din 18 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara (recurs împotriva hotărârii de declinare a competenței).

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că art. 132 alin. (3) din codul de procedură civilă aduce atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece, potrivit prevederilor de lege criticate, nu poate beneficia de două grade de jurisdicție. De asemenea, apreciază că reglementarea criticată aduce atingere art. 124 alin. (2) din Constituție, dreptului la apărare și principiului exercitării căilor de atac, principiu care trebuie interpretat în sensul posibilității reale de a exercita o cale de atac, iar nu în sensul suprimării acesteia. În opinia autoarei excepției se încalcă și art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece prevederile de lege criticate sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluționare, și au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deși anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă exista această cale de atac. În acest context, apreciază că se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătorești pronunțate în această materie, în raport cu ceilalți participanți la actul de justiție care aveau la dispoziție calea de atac a recursului.

6. Totodată, autoarea excepției arată că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenționale se subsumează noțiunii de "acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenție. Contravenienții ar trebui, astfel, să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale, inclusiv posibilitatea contestării hotărârii judecătorești pronunțate în fond. Din această perspectivă apreciază că prevederile de lege criticate aduc atingere atât dispozițiilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților, cât și celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la aceeași convenție.

7. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că suprimarea căii de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței are ca scop evitarea tergiversării soluționării cauzei, pentru a asigura celeritatea procesului și dreptul la un proces echitabil. Or, atingerea acestor deziderate presupune soluționarea neîntârziată a oricărui litigiu de către instanța de judecată competentă. Dreptul la un proces echitabil și dreptul la folosirea căilor de atac sunt, însă, asigurate prin instituirea în sarcina instanței învestite prin hotărârea de declinare a competenței a obligației de a verifica și de a stabili, din oficiu, dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, legiuitorul conferă părții interesate posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinței pronunțate asupra fondului, inclusiv sub aspectul încălcării normelor de competență, cu condiția invocării excepției în condițiile legii.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care prevăd că "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.“

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (2) potrivit căruia "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți“. De asemenea, apreciază că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la aceeași convenție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în materia excepției de necompetență, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declara necompetentă. O atare soluție era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și prevedea că, în situația în care instanța se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare. Această soluție legislativă a fost modificată prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată și în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.

14. În continuare, Curtea reține că potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Asupra excepției de necompetență instanța se pronunță înainte de a se aborda fondul litigiului și înainte de a se soluționa alte excepții, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanța se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepției, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, și anume admiterea excepției de necompetență și, implicit, declinarea competenței instanței de judecată, situație în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.

15. În legătură cu acest aspect, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluționare, și au ca efect privarea persoanei interesate de calea de atac a recursului, deși, anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă, exista această cale de atac. O atare împrejurare creează, totodată, și o situație discriminatorie între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătorești pronunțate în această materie, în raport cu ceilalți participanți la actul de justiție, care aveau la dispoziție cafea de atac a recursului.

16. Curtea constată că nu poate fi primită susținerea privind retroactivitatea art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă, întrucât soluția legislativă consacrată de acest text de lege, și anume eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței, era deja în vigoare la momentul în care s-a constatat contravenția, astfel încât nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivității legii civile. De altfel, Curtea reține că autoarea excepției își fundamentează critica de neconstituționalitate pornind de la modalitatea de reglementare în timp a unui incident procedural, și anume excepția de necompetență, raportându-se la reglementarea anterioară din Codul de procedură civilă, potrivit căreia dacă instanța se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Astfel, autoarea excepției deduce pretinsa neconstituționalitate a textului de lege criticat prin raportare la o soluție legislativă anterioară, care nu mai este în vigoare și care nu îi este aplicabilă.

17. Referitor la pretinsa discriminare instituită prin textul de lege criticat, dedusă din perspectiva succesiunii în timp a normelor care reglementează modalitatea de soluționare a excepției de necompetență, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări.

18. Curtea reține, de asemenea, că autoarea excepției susține contrarietatea prevederilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă față de art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece potrivit acestor prevederi de lege nu poate beneficia de două grade de jurisdicție și, întrucât faptele contravenționale se subsumează noțiunii de "acuzație în materie penală“, contravenienții ar trebui să beneficieze de toate drepturile specifice materiei penale. Curtea constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere faptul că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu privește judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluționarea unui incident procedural, de stabilire a instanței competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanța îl poate reține în hotărârea de declinare fiind propria necompetență materială sau teritorială. Dreptul la un proces echitabil și la exercitarea căilor de atac este, însă, garantat, legiuitorul conferind părții interesate posibilitatea de a ataca, cu apel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea contravențională, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, astfel cum acest articol a fost modificat prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, iar apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Așa fiind, Curtea constată că, prin eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești de declinare a competenței judecării cauzei, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil și nici principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenței nu vizează fondul cauzei.

19. Curtea apreciază că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Curtea reține, de asemenea, că hotărârea instanței de declinare a competenței este rezultatul unui act de administrare a justiției prin care se urmărește desfășurarea în condiții de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanța necompetentă sunt nule.

20. De altfel, Curtea reține că mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.