Decizia ICCJ nr. 14 din 16.06.2014 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Dosar nr. 15/172014/HP/P

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Ana Maria Dascălu - judecător la Secția penală

Sofica Dumitrașcu - judecător la Secția penală

Simona Cristina Menită - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Marius Dan Foitoș - judecător la Secția penală

Lucia Rog - judecător la Secția penală

Luminița Livia Zglimbea - judecător la Secția penală

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secția penală

Aurelia Hirt - magistrat-asistent

Pe rol este sesizarea formulată de Tribunalul Prahova - Secția penală, prin încheierea din data de 22 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4.257/281/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și art. 27⁴din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, din cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept, din partea unor curți de apel și a instanțelor arondate acestora, precum și opinii scrise ale unor specialiști în drept penal din cadrul Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara.

De asemenea a mai arătat că, la data de 29 mai 2014, a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, care a fost comunicat părții, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, însă aceasta nu transmis la dosar punctul său de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.

Reprezentantul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având cuvântul, după expunerea argumentelor juridice, a arătat că soluția propusă chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este următoarea:

"Pentru determinarea legii penale mai favorabile potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal în cazul sancțiunilor aplicate prin hotărâri rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, urmare judecării cauzei în procedura prevăzută de art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită va fi redus cu o treime ca urmare a aplicării art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.“

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 4.257/281/2014, Tribunalul Prahova - Secția penală, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3 ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.

II. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentința penală nr. 545 din 27 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosarul nr. 4.257/281/2014, în baza art. 595 din Codul de procedură penală, s-a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de comisia instituită potrivit Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 privind constituirea și atribuțiile comisiilor de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor și măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale de aplicare a legii penale mai favorabile, cu privire la persoana condamnată B.L.

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, comisia instituită potrivit Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul B.L., aflat în Penitenciarul Ploiești, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) din Codul penal, în sensul că pedeapsa urmează a fi redusă ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Analizând actele dosarului, Judecătoria Ploiești a reținut că persoana condamnată se află în executarea unor pedepse privative de libertate, de 3 ani închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, condamnările fiind pronunțate pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, cu aplicarea dispozițiilor art. 320¹din Codul de procedură penală.

S-a constatat că pentru săvârșirea infracțiunilor menționate au fost aplicate pedepse cu închisoarea, al căror cuantum se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal, condamnatul a beneficiat deja de aplicarea dispozițiilor art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, în sensul reducerii limitelor de pedeapsă, astfel că o nouă aplicare a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală ar conduce la aplicarea repetată și nelegală a unor reduceri ale limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, solicitând desființarea sentinței și, ca urmare a rejudecării, să se dispună aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal cu privire la pedepsele condamnatului.

În motivarea contestației s-a arătat că, la aprecierea limitelor speciale ale infracțiunilor prevăzute în noul Cod penal, trebuie să se ia în considerare și reducerea acestora cu o treime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, care sunt reluate în cuprinsul art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. S-a mai menționat că reducerea limitelor speciale ale pedepsei reprezintă un drept câștigat al deținutului, care nu poate fi înlăturat, în caz contrar putându-se ajunge la încălcarea principiului egalității și nediscriminării, prin aplicarea unui tratament diferențiat, în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.

La termenul de judecată din 22 aprilie 2014, Tribunalul Prahova - Secția penală, în Dosarul 4.257/281/2014, a pus în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală pentru dezlegarea, de principiu, a chestiunii de drept vizând interpretarea art. 6 din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, respectiv dacă se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, maxim ce se va reduce cu 1/3, ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea principiului recunoașterii vinovăției.

Constatând că soluționarea cauzei depinde de dezlegarea de principiu a chestiunii de drept invocate, în baza art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală pentru a pronunța o hotărâre prealabilă.

III. Punctul de vedere al Tribunalului Prahova cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

În încheierea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată nu a menționat motivele care susțin admisibilitatea sesizării, potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, și nici punctul de vedere cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

IV. Punctul de vedere al părții cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului, întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, condamnatul B.L. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecății, astfel cum avea posibilitatea potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

V. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în majoritate, judecătorii din cadrul curților de Apel Pitești, Craiova, Galați, Alba Iulia, Constanța, Cluj, Bacău, Timișoara, Oradea și instanțelor arondate acestora au comunicat opinia în sensul că, în interpretarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care este vorba despre o hotărâre de condamnare cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, se reduce pedeapsa la maximul special prevăzut de legea nouă, pentru infracțiunea săvârșită, iar acest maxim se reduce cu o treime, ca urmare a judecării cauzei prin aplicarea dispozițiilor legale privind recunoașterea vinovăției.

Judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureș, Judecătoria Gheorghieni, Judecătoria Luduș, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Judecătoria Rupea, Tribunalul București - Secția I penală, Judecătoria Sector 3 București, Judecătoria Sector 6 București, Tribunalul Arad, Judecătoria Bacău, Judecătoria Onești au apreciat, în sens contrar, că la stabilirea maximului special din legea nouă, în vederea determinării legii penale mai favorabile, pentru infracțiuni definitiv judecate cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, instanța nu va putea reduce maximul special din legea nouă cu 1/3.

VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, Ministerul Public a susținut, în esență, în concluziile scrise, depuse la dosar, că, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, urmează a fi avut în vedere maximul pedepsei prevăzut în legea nouă, astfel cum este acesta determinat, prin aplicarea cauzelor legale de reducere, în cazul în care, prin hotărârea definitivă de condamnare, acestea au fost reținute. În măsura în care hotărârea definitivă de condamnare a fost pronunțată în procedura simplificată de recunoaștere a vinovăției, stabilindu-se o pedeapsă între limitele reduse cu o treime, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, o atare procedură rămâne câștigată condamnatului, comparația ce are ca finalitate identificarea maximului posibil de aplicat, potrivit legii noi, urmând a se face cu maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, redus cu o treime.

S-a mai arătat că procedura simplificată de judecată există și în noua reglementare, regăsindu-se în dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, iar reducerea limitelor de pedeapsă este și în legea nouă obligatorie.

S-a apreciat că o eventuală înlăturare a beneficiului câștigat de condamnat, ca urmare a aplicării procedurii recunoașterii vinovăției, ar conduce la încălcarea principiului egalității și nediscriminării, prin aplicarea unui tratament diferențiat unor cazuri similare, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă.

VII. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept.

Specialiștii Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova au apreciat că problema de drept trebuie dezlegată în sensul că, în aplicarea art. 6 alin. (1) din Codul penal, dacă prin hotărârea de condamnare instanța a stabilit anterior pedeapsa cu aplicarea art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, reducerea pedepsei se face până la maximul special prevăzut de legea nouă, redus cu 1/3. În acest sens s-a argumentat că dispozițiile 320¹ din Codul de procedură penală anterior, dar și dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală actual, au natura juridică a unei cauze de diferențiere a regimului sancționator, în funcție de atitudinea de recunoaștere-nerecunoaștere a inculpatului, astfel că, în dezlegarea problemei analizate, trebuie stabilit dacă o cauză de diferențiere a regimului sancționator, reglementată în legea nouă, și care are natura juridică a unei norme de drept substanțial are aplicabilitate în privința pedepselor definitive.

Specialiștii Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității de Vest din Timișoara au apreciat că problema de drept trebuie dezlegată în sensul că efectele prevederilor art. 320¹din Codul de procedură penală anterior, stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea de condamnare, se vor reflecta și asupra limitelor de pedeapsă, astfel cum au fost reduse prin noul Cod penal, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să interzică aplicarea succesivă sau concomitentă a două legi mai favorabile distincte.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală anterior, reținută condamnatului și valorificată în pedeapsa concretă.

În raport s-a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal și art. 187 din Codul penal rezultă că în cazul aplicării legii penale mai favorabile, ca urmare a intervenirii unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă se reduce până la maximul special prevăzut de legea nouă, care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Așadar, operează o singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării dispozițiilor privind recunoașterea vinovăției, în sensul reducerii cu încă o treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Cauzele legale de reducere a pedepsei din reglementarea anterioară, respectiv dispozițiile privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală,art. 16 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, regăsite și în dispozițiile legale în vigoare, art. 367 alin. (5) din Codul penal,art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, acționează succesiv asupra pedepsei și își produc efecte fiecare în parte, însă sunt incidente numai în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, chiar dacă intervine o lege penală mai favorabilă.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A. Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

În cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

În acest sens, Tribunalul Prahova este învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 545 din 27 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești, chestiunea de drept, cu care a fost sesizată instanța supremă, nu a primit încă rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate, Înalta Curte a procedat la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Textul legal prevede imperativ când operează reducerea pedepsei închisorii sau amenzii, atunci când intervine o lege mai favorabilă după o hotărâre definitivă de condamnare și până la executarea completă a pedepsei - anume când pedeapsa definitivă aplicată depășește maximul special al pedepsei prevăzute în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

În această situație, pedeapsa aplicată se reduce până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Conform art. 187 din Codul penal, prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege, care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Coroborând dispozițiile legale enunțate reiese cu evidență că pedeapsa aplicată prin hotărâre definitivă se reduce, în acest caz, până la maximul special prevăzut de legea care incriminează fapta nouă în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau majorare a pedepsei.

Așadar, operează o singură reducere a pedepsei, fără posibilitatea aplicării succesive a dispozițiilor privind recunoașterea infracțiunii, în sensul reducerii cu încă o treime a maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.

Prin Decizia nr. 1 din 14.04.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a statuat, privitor la pedepsele definitive, că prin aplicarea legii penale mai favorabile legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excede maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă. În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6 din Codul penal, a unei sancțiuni definitive aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cuantumul pedepsei aplicate este superior maximului special prevăzut de legea nouă, în toate situațiile numai până la maximul special prevăzut de noua lege.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 320¹alin. 1 și 7 din Codul de procedură penală anterior, asupra pedepselor definitive, în situația prevăzută de art. 6 din Codul penal, se rețin următoarele:

Prin deciziile nr. 1.483 și 1.470 din 8.11.2011, Curtea Constituțională a României a statuat că dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală - acordul de recunoaștere a vinovăției, ce au o dublă natură - procesuală și de drept material, sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În acord cu deciziile nr. 1.470/8.11.2011 și nr. 1.483/8.11.2011 ale Curții Constituționale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative a prevăzut în art. XI că, în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă, imediat următor intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Așadar, prevederile art. 320¹din Codul de procedură penală anterior se aplică până la începerea cercetării judecătorești, iar în situații tranzitorii (recunoașterea vinovăției de către inculpații care au fost trimiși în judecată sub imperiul legii vechi - anterior Legii nr. 202/2010, dar care, depășind momentul procesual al începerii cercetării judecătorești și până la soluționarea definitivă a cauzei, se judecă potrivit legii noi - după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 care a introdus art. 320¹din Codul de procedură penală anterior), până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011.

Prin urmare, cauza specială de reducere a pedepsei - art. 320¹din Codul de procedură penală anterior - se aplică numai în cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive (în situații tranzitorii), și nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile în faza executării. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice - unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării.

Ca atare, nu există niciun argument juridic pentru ca, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prin intervenirea unei legi mai favorabile, care prevede o pedeapsă mai ușoară decât sancțiunea aplicată și care depășește maximul special prevăzut de legea nouă, să opereze succesiv reducerea pedepsei - inițial până la maximul special prevăzut de legea nouă și apoi reducerea acestui maxim cu încă o treime ca urmare a judecării cauzei în fond prin aplicarea dispozițiilor art. 320¹din Codul de procedură penală anterior.

De altfel, prin Decizia nr. 7 din 26 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită“ se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.

De asemenea, prin Decizia nr. 8 din 26 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.