Decizia CCR nr. 381 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 135 alin. (4) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ancuța Ștefan și Corina Lupă în Dosarul nr. 1.185/98/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 192D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Societatea Comercială "Kendo“ - S.R.L. din comuna Manasia, județul Ialomița, a depus o cerere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013 și Decizia nr. 456 din 7 noiembrie 2013, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 5 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.185/98/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepție invocată de Ancuța Ștefan și Corina Lupă într-un dosar având ca obiect recursul formulat împotriva unei sentințe prin care a fost soluționat un conflict de competență.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele arată, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un recurs efectiv.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că art. 21 din Constituție reglementează accesul liber la justiție, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. Accesul liber la justiție nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs etc., deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. Astfel, organul legislativ are dreptul exclusiv de a stabili regula potrivit căreia hotărârea prin care se soluționează conflictul de competență nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că, prin aceasta, instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, știrbindu-se în acest fel exercițiul dreptului constituțional invocat.

8. Considerentele Hotărârii din 28 mai 1985, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit și dezvoltate în jurisprudența sa ulterioară se reflectă și în jurisprudența Curții Constituționale, care, spre exemplu, prin Decizia nr. 894 din 5 decembrie 2006, a reținut că dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, orice restricție fiind admisă atât timp cât nu se aduce atingere dreptului de acces la un tribunal în substanța sa, statul dispunând în acest sens de o marjă de apreciere.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că soluția legislativă criticată este în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum și cu dispozițiile art. 129, care prevăd că, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“, atribuind exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Acesta mai menționează deciziile Curții Constituționale nr. 76 din 21 februarie 2013 și nr. 456 din 7 noiembrie 2013, reliefând faptul că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a reținut că accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, prevederi care au următorul conținut: "Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă.“

13. Autoarele excepției de neconstituționalitate susțin că acest text de lege aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că nu s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, dar s-a pronunțat, cu alte ocazii, cu privire la aspecte similare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 261 din 22 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011, Curtea a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, dar aceasta nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. În aceste condiții, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea judecătorească nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanța nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justițiabili.

15. Prin Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, Curtea a reținut, în privința unor norme de procedură, că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

16. Mai mult, instanța de contencios constituțional a stabilit în jurisprudența sa că accesul liber la justiție nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

17. De asemenea, prin Decizia nr. 456 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013, Curtea a constatat că accesul liber la justiție poate fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai reține că dispozițiile legale nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care țin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluție legislativă este de natură a conduce la soluționarea cu celeritate a cauzelor și, implicit, respectarea cerinței privind termenul rezonabil.