Decizia CCR nr. 346 din 7.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 10/2014 - unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 - acordarea de...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Silvia Alexandru și Valeriu Alexandru în Dosarul nr. 14.066/3/2013 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.131D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.320D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014, excepție ridicată de Lidia Rotaru în Dosarul nr. 7.526/300/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și în Dosarul nr. 1.371D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014, excepție ridicată de Adina Miu în Dosarul nr. 15.106/3/2014 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.320D/2014 și nr. 1.371D/2014 la Dosarul nr. 1.131 D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 3 februarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin Încheierea din 21 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 14.066/3/2013, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Excepția a fost ridicată de Silvia Alexandru și Valeriu Alexandru într-o cauză având ca obiect cererea de obligare la emiterea unui act administrativ.

10. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.526/300/2014, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014. Excepția a fost ridicată de Lidia Rotaru într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare și suspendare a executării.

11. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 15.106/3/2014, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014. Excepția a fost ridicată de Adina Miu într-o cauză având ca obiect obligația de a face.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin, în esență, că măsura legislativă stabilită prin actul normativ criticat contravine Deciziei Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, prin care prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 și ale Legii nr. 290/2003 au fost declarate neconstituționale. Astfel, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 sunt abuzive, în condițiile în care nu fac decât să reia dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, și încalcă flagrant drepturile persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, titulari ai unor hotărâri emise în condițiile legilor speciale.

13. Măsurile de eșalonare la plată și reeșalonare a plății debitelor statului față de beneficiarii Legilor speciale nr. 9/1998 și nr. 290/2003, precum și a celorlalte debite au drept consecință vătămarea severă a celor îndreptățiți la despăgubiri, care sunt astfel obligați să suporte o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului lor de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege, precum și prin hotărâri judecătorești definitive și executorii, în timp ce măsura luată prin Legea nr. 112/2014, care a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014, este mult mai severă, întrucât sunt suspendate emiterea hotărârilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 și Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, în temeiul Legii nr. 9/1998, și plata despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. Deși scopul susținut de legiuitor în privința suspendării este consolidarea cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 și din Legea nr. 290/2003, acesta nu poate justifica anularea sau modificarea hotărârilor administrative emise de comisiile județene, respectiv a municipiului București în baza Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, a deciziilor de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. De asemenea, orice consolidare a cadrului legislativ nu poate aduce atingere hotărârilor judecătorești definitive și executorii, care nu au fost puse în executare. Atât hotărârile judecătorești definitive și executorii, deja emise în baza Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, cât și hotărârile administrative emise de comisiile județene, respectiv a municipiului București, în baza Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, reprezintă, potrivit art. 632 și art. 633 din Codul de procedură civilă, titluri executorii, având forța probantă a actelor autentice. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi modificată sau desființată decât în condițiile Codului de procedură civilă, printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă, și nu poate fi suspendată temporar de la aplicare și executare, cu motivarea reașezării cadrului legislativ în materie.

14. Totodată, susțin că orice organ central sau local al administrației publice are obligația de a respecta și pune în executare hotărârile judecătorești executorii, hotărârile administrative emise de comisiile județene, respectiv a municipiului București în baza Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 și deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.

15. De asemenea, contrar art. 115 alin. (4) din Constituție, elementele cuprinse în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ, iar statul nu se poate prevala de lipsa resurselor, în condițiile în care estimarea acestor resurse era firesc a fi efectuată la momentul adoptării legilor care privesc măsurile reparatorii.

16. Pe de altă parte, susțin că măsura suspendării plății despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 230/2003 și Legii nr. 393/2006 nu respectă exigențele prevăzute de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "termenul rezonabil" constituie o garanție ce trebuie respectată și în cadrul procedurii administrative, cum este și cea a recunoașterii și acordării acestor compensații bănești.

17. Prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (4) și art. 124 alin. (1) și (3) din Constituție precizează că ingerința Guvernului în dreptul de proprietate, dobândit în condiții de legalitate, este neconstituțională. Invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la noțiunea de "bunuri", arată că dreptul de creanță, la care actul normativ criticat se referă, constituie un "bun" care se bucură de protecția oferită de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. În același timp, prin prevederile de lege criticate, se instituie o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate, fără a fi respectate condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, deoarece nevoia unui nou interval de timp, pentru instituirea unui nou cadru legislativ, nu se încadrează printre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de Legea fundamentală, având în vedere și faptul că această suspendare de 6 luni a fost precedată de alte 10 luni în care plățile au fost suspendate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013. De asemenea, suspendarea plății despăgubirilor constituie o măsură disproporționată față de situațiile de urgență invocate de Guvern, care "își recunoaște implicit incapacitatea de a gestiona aplicarea unor legi votate de Parlament", și creează un vădit tratament discriminatoriu între persoanele beneficiare ale despăgubirilor bănești recunoscute prin titlurile de plată, care au încasat deja aceste sume de bani, și persoanele beneficiare ale acelorași acte normative care, deși au dobândit un drept de creanță recunoscut de stat, nu pot intra în posesia despăgubirilor. Totodată, instituirea repetată a unui termen îndelungat de plată a despăgubirilor este de natură să aducă atingere existenței în sine a dreptului de proprietate, care este practic golit de conținut, protecția sa rămânând pur iluzorie.

19. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.131 D/2014, apreciază că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 contravin principiilor constituționale enumerate, chiar dacă legiuitorul este suveran în stabilirea modalităților și procedurilor privind realizarea drepturilor justițiabililor, întrucât măsura luată prin Legea nr. 112/2014 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind suspendarea emiterii hotărârilor prevăzute de Legea nr. 9/1998 și Legea nr. 290/2003 și plata despăgubirilor stabilite este de natură a atrage îngrădirea drepturilor conferite beneficiarilor, mecanism ce poate fi considerat că nu este în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale.

20. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.371D/2014, apreciază că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 nu contravin principiilor constituționale enumerate. Apreciază că există o situație extraordinară, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, respectiv o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public, iar reglementarea urgentă a situației rezultate în condițiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid și rezonabil, decât prin adoptarea unei ordonanțe de urgență. De asemenea, mecanismul amânării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești, poate fi considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții, printre care și cea a unui termen rezonabil, de executare integrală și de acoperire a eventualei devalorizări a sumei datorate, iar termenul stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 respectă exigențele unui termen rezonabil.

21. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

23. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.131 D/2014, consideră că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 sunt constituționale, sens în care reține că dispozițiile legale criticate, care reglementează suspendarea emiterii hotărârilor/plății despăgubirilor, potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, nu aduc atingere principiului constituțional privind delegarea legislativă. Așa cum rezultă din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014, aceasta a fost adoptată având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale, care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. În plus, ordonanța de urgență a mai vizat și necesitatea stabilirii unei noi modalități de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, și Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, cât și identificarea surselor de finanțare. Invocă aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind condițiile adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului, de exemplu, Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998.

24. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014, față de art. 1 alin. (4) și art. 16 alin. (1) din Constituție, consideră că nu poate fi reținută, întrucât un act normativ, care, prin conținutul său urmărește instituirea unor reglementări speciale, care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite, cu sursele de finanțare, astfel încât să se asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv nivelul deficitului bugetar, nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție. Legiuitorul, fie el originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilității economice a țării și să ia măsuri în consecință. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, consideră că aceasta nu este întemeiată, actul normativ aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

25. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului, în dosarele nr. 1.320D/2014 și nr. 1.371D/2014, nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, în Dosarul nr. 1.131 D/2014, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

26. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

27. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, care au următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, emiterea hotărârilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord si Ținutul Herța, ca urmare a stării de război si a aplicării Tratatului de Pace între România si Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pe perioada stabilită la alin. (1) se suspendă emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a deciziilor de validare sau invalidare a hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Art. 2. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 si, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006."

28. În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție, cuprinse în art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 61 privind rolul Parlamentului, art. 115 alin. (1), (4) și (6) privind delegarea legislativă și regimul juridic al ordonanțelor de urgență ale Guvernului, art. 124 alin. (1) și (3) privind înfăptuirea justiției.

29. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar prin Decizia nr. 31 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

30. Curtea a reținut că acordarea despăgubirilor cetățenilor români care au suferit pierderi într-o anumită perioadă de timp istorică a fost stabilită prin Legea nr. 9/1998 și Legea nr. 290/2003, iar prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 a fost suspendată acordarea acestor despăgubiri, suspendare care a operat pentru perioada 14 martie - 31 decembrie 2014. Prin urmare, Curtea a reținut că ordonanța de urgență criticată, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2014, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate limitată în timp.

31. În privința criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, având în vedere jurisprudența sa referitoare la limitele prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Curtea a analizat motivele invocate de Guvern pentru a stabili dacă măsura criticată se circumscrie situației extraordinare. Astfel, Curtea a reținut că, potrivit preambulului ordonanței de urgență și Notei de fundamentare, Guvernul a emis ordonanța de urgență criticată, în scopul suspendării activităților de emitere de noi hotărâri la nivelul comisiilor județene și la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și a plății despăgubirilor în cazul dosarelor deja soluționate, până la aprobarea prin lege a noului cadru normativ, prin care să se reglementeze măsuri clare și precise pentru instituirea unui regim echitabil de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, precum și ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care a fost constatată ca fiind neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013. Astfel, întrucât dispozițiile legale prin care a fost reglementat modul de plată a despăgubirilor acordate potrivit celor două legi reparatorii au fost constatate ca fiind neconstituționale, necesitatea suspendării activităților de emitere de noi hotărâri și a plății despăgubirilor apare ca fiind justificată până la aprobarea prin lege a noului cadru normativ. In acest sens, Curtea a reținut că, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de constatare a neconstituționalității, Guvernul a adoptat în data de 26 iunie 2014 și a depus la Parlament, spre dezbatere, la data de 3 iulie 2014, un proiect de lege privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, precum și al Legii nr. 290/2003, prin care s-a reglementat modalitatea de acordare a despăgubirilor, ele fiind eșalonate pe o perioadă de 5 ani. Din analiza procesului legislativ rezultă că acest proiect de lege a fost adoptat de Parlament, devenind Legea nr. 164/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Prin urmare, Guvernul și-a îndeplinit obligația de a interveni legislativ pentru urgentarea și finalizarea procesului de acordare a despăgubirilor bănești persoanelor îndreptățite, iar măsura suspendării, instituită prin ordonanța de urgență criticată, este justificată, actul normativ analizat îndeplinindu-și scopul pentru care a fost adoptat.

32. Prin urmare, din analiza istoricului modalității de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, precum și a motivelor invocate de Guvern, Curtea a reținut că situația extraordinară a fost determinată, pe de o parte, de admiterea excepției de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, iar, pe de altă parte, de necesitatea acordării unui interval de timp în care să se reglementeze un nou cadru legal necesar accelerării și finalizării procesului de acordare de despăgubiri cetățenilor români. Astfel, Guvernul a arătat că necesitatea instituirii unui nou cadru legal este determinată de asigurarea menținerii unui echilibru bugetar și, în mod implicit, de asigurarea respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvern, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar. În aceste condiții, Curtea a reținut că adoptarea reglementării criticate a fost determinată de o situație care nu suporta amânare, fiind astfel justificată urgența reglementării, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție.

33. În același timp, din perspectiva respectării condiției cuprinse în art. 115 alin. (6) din Constituție, referitoare la interzicerea afectării, printr-o ordonanță de urgență, a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, Curtea a examinat dacă măsura de suspendare a procedurilor de acordare a despăgubirilor și a plății unei creanțe asupra statului este una rezonabilă, de natură a nu afecta dreptul de proprietate, pe de o parte, și, pe de altă parte, dacă perioada de suspendare respectă exigențele caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, executarea hotărârilor judecătorești fiind parte a procesului civil.

34. În jurisprudența sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a stabilit înțelesul constituțional al verbului "a afecta", statuând că sensul juridic al noțiunii, sub diferite nuanțe, ar fi: "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecințe negative". Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituție, se poate deduce că, în domeniul reglementării drepturilor, libertăților și a îndatoririlor fundamentale, ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate dacă "afectează", dacă au consecințe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conțin, au consecințe pozitive în domeniile în care intervin.

35. Având în vedere această situație, Curtea a reținut că măsura instituită de Guvern pe calea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2014, reprezintă o soluție temporară, limitată în timp, având ca scop - care nu poate fi decât legitim - evitarea unor eventuale disfuncționalități ale procedurilor de restituire, până la adoptarea unui nou cadru legislativ, coerent, care să asigure realizarea efectivă a drepturilor la despăgubire acordate potrivit celor două legi reparatorii, precum și pentru identificarea surselor de finanțare necesare. Prin urmare, Curtea a constatat că, prin actul normativ criticat, nu a fost negat dreptul la despăgubire, așadar dreptul de proprietate privată al persoanelor îndreptățite, statul urmând să continue procesul de restituire potrivit noii legi adoptate în această materie. Termenul rezonabil al unei proceduri judiciare este respectat, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 reprezintă un act normativ cu aplicabilitate limitată în timp, iar statul a depus diligențele necesare continuării procedurilor de despăgubire. Așadar, Curtea a apreciat că măsura instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 constituie o măsură adecvată și necesară în vederea atingerii scopului legitim urmărit, fiind de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat, respectiv asigurarea echilibrului bugetar, și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, respectiv despăgubirea efectivă a acestora, fără a încălca art. 44 din Constituție.

36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, cele statuate prin decizia invocată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

37. Distinct de aceasta, Curtea constată că, fără a pune în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în sensul instituit de art. 53 din Constituție, prevederile de lege criticate nu instituie privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare pentru persoanele aflate în aceeași situație, astfel încât nici dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție nu sunt încălcate.

38. În final, Curtea constată că, în raport cu criticile formulate, invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (4), art. 115 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală nu are relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.