Decizia CCR nr. 1.005 din 27.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 47 alin. (4) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituțional itate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Congaz“ - S.A. din Constanța în Dosarul nr. 6.707/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 893D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât vizează complinirea unei omisiuni legislative, aspect ce excedează competenței Curții Constituționale. În plus, consideră că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile cerute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privitoare la motivarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1.070 din 26 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6.707/118/2009, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Congaz“ - S.A. din Constanța într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii emise de primarul Orașului Năvodari și a unei hotărâri a Consiliului Local al Orașului Năvodari. Prin Încheierea din 12 aprilie 2012, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus trimiterea dosarului către Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 este neconstituțională, întrucât lasă în totalitate la latitudinea administratorilor de drumuri modalitatea de impunere a unor taxe și nu prevede niciun criteriu de determinare a tarifului pentru utilizarea drumurilor.

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prin reglementarea perceperii unor tarife de utilizare pentru ocuparea podurilor, viaductelor, tunetelor prin amplasarea subterană a unor construcții sau panouri publicitare nu sunt încălcate prevederile constituționale și convenționale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional. Arată că nu este încălcat dreptul de proprietate privată, fiind rezultatul opțiunii legiuitorului stabilirea de reguli obligatorii privind administrarea, întreținerea și exploatarea drumurilor publice pentru a pune în practică prevederile art. 135 lit. b) din Constituție, potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale. Consideră, de asemenea, că nu sunt nesocotite nici celelalte dispoziții din Legea fundamentală invocate de autorul excepției, întrucât stabilirea unor tarife de utilizare pentru ocuparea podurilor, viaductelor, tunelelor prin amplasarea subterană a unor construcții sau panouri publicitare constituie tocmai expresia valorificării anumitor drepturi în cadrul unor raporturi juridice concrete, asigurându-se în această manieră echilibrul între persoane cu interese contrare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îi constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 82/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 aprilie 1998, ordonanță care a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998.

Curtea observă, însă, că din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că autorul excepției este nemulțumit de stabilirea în sarcina sa a obligației de a plăti un anumit tarif de utilizare a unui pod rutier pentru o conductă de distribuție a gazelor naturale care îi aparține și care trece prin suprateranul acelui pod. Din această perspectivă, Curtea reține că prevederile legale care au incidență în cauză sunt cele ale art. 47 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, care prevăd că "Pentru ocuparea amprizei și zonei de siguranță a drumurilor publice prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcții, instalații și/sau panouri publicitare, precum și prin executarea de accesuri la drumul național, cu amenajările aferente, parcări, refugii auto, platforme carosabile și de control, acceptate de administratorul drumului, se aplică tarife pentru ocuparea zonei drumului, care se constituie ca venituri la dispoziția administratorului, pentru administrarea, exploatarea, întreținerea, repararea și modernizarea drumurilor publice“.

În consecință, Curtea urmează să restrângă obiectul excepției de neconstituționalitate doar la aceste prevederi legale.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, ordonanța criticată contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 "Egalitatea în drepturi“, art. 44 "Dreptul de proprietate privată“, art. 45 "Libertatea economică“, art. 135 alin. (2) lit. d) și g) potrivit căruia statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național și aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanță cu obiectivele Uniunii Europene și art. 136 "Proprietatea“. De asemenea, prin raportare la prevederile art. 11 "Dreptul internațional și dreptul intern“ și ale art. 20 "Tratatele internaționale privind drepturile omului“ din Legea fundamentală, invocă dispozițiile art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate și analizând atât încheierea de sesizare, cât și acțiunea în contencios administrativ introdusă în scopul anulării deciziei emise de primarul Orașului Năvodari și a hotărârii Consiliului Local al Orașului Năvodari, Curtea constată că argumentele autorului formulate în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate sunt foarte sumare, rezumându-se la enumerarea prevederilor din Constituție pretins încălcate și la învederarea absenței din cuprinsul ordonanței criticate a unor texte care să precizeze criteriile în funcție de care să poată fi stabilit cuantumul tarifelor respective.

Astfel motivată, excepția de neconstituționalitate apare ca inadmisibilă. Aceasta, deoarece, pe de o parte, se critică o omisiune legislativă, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederile supuse controlului. Pe de altă parte, simpla menționare a unor texte din Legea fundamentală pretins încălcate, fără o minimă argumentare din care să se poată deduce în mod rezonabil în ce constă contrarietatea dintre acestea și textele ce fac obiectul excepției, nu poate fi considerată ca o veritabilă motivare a acesteia, Curtea neputându-se substitui sub acest aspect autorului excepției. În acest sens este jurisprudența constată a Curții Constituționale, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

De altfel, problema învederată de autorul excepției reprezintă o chestiune de fapt pe care instanța învestită cu soluționarea litigiului urmează să o analizeze pentru a stabili legalitatea în raporturile dintre părțile din proces.