Decizia CCR nr. 974 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 87/2010 pt. modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 - Codul fiscal, precum şi a disp. Legii nr. 14/2011 - aprobarea OUG nr. 87/2010 pt. modificarea...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și a dispozițiilor Legii nr. 14/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Heuver Banden“ - S.R.L. din Cluj în Dosarul nr. 4.164/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 555D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Arată că urgența a fost motivată corespunzător în preambulul ordonanței de urgență criticate. Totodată, arată că dispozițiile ordonanței de urgență criticate îndeplinesc și condițiile de claritate și previzibilitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.164/117/2011, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și a dispozițiilor Legii nr. 14/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Heuver Banden“ - S.R.L. din Cluj într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act de control privind taxe și impozite.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, următoarele:

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal este contrară prevederilor constituționale ale art. 115, deoarece niciunul dintre aspectele enumerate în preambulul ordonanței de urgență nu se încadrează în noțiunea de "situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată“, indiferent de modul cum această noțiune este definită. Totodată, neconstituționalitatea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 determină și neconstituționalitatea Legii nr. 14/2011 privind aprobarea acesteia.

În continuare, arată că emiterea de către Guvern a unui act normativ, fără a avea o delegare expresă din partea Parlamentului și fără a justifica existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată, constituie o încălcare a principiului separării puterilor în stat și a consacrării Parlamentului ca fiind unica autoritate legislativă.

Actele normative criticate încalcă principiul securității juridice și implicit pe cel al stabilității legislative, prin nerespectarea prevederilor art. 6 și 23 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale art. 3 și 4 din Codul fiscal.

Dispozițiile criticate încalcă și principiul previzibilității actului normativ, principiu reținut atât în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu Decizia nr. 710/2009. De asemenea, reglementarea cuprinsă în actele normative criticate conduce la efecte retroactive defavorabile pentru anumite categorii de persoane juridice.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Din expunerea de motive se observă că unul dintre obiectivele propuse prin adoptarea ordonanței de urgență criticate îl reprezintă creșterea eficienței politicii fiscal-bugetare și îmbunătățirea predictibilității acesteia, în acest sens impunându-se adoptarea de măsuri fiscale care să sprijine creșterea eficacității administrării fiscale prin îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor publice. În plus, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 a fost aprobată prin Legea nr. 14/2011, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, și adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituție. Se constată că actele normative criticate sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“. Așadar, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozitele datorate bugetului de stat, modalitățile de plată, precum și cuantumul acestora. În ceea ce privește invocarea celorlalte prevederi constituționale, se constată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, precum și a dispozițiilor Legii nr. 14/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 16 martie 2011.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 referitor la statul român, art. 15 referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) referitor la rolul și structura Parlamentului, art. 115 alin. (4) referitor la delegarea legislativă și art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, pentru emiterea unei ordonanțe de urgență este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Astfel, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, și prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reținut implicațiile deosebirii terminologice dintre noțiunea de caz excepțional, utilizat în concepția art. 114 alin. (4) din Constituție anterior revizuirii, și cea de situație extraordinară, arătând că, deși diferența dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obișnuit sau comun căruia îi dau expresie, este evidentă, același legiuitor a simțit nevoia să o pună la adăpost de orice interpretare de natură să minimalizeze o atare diferență, prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată“, consacrând, astfel, in terminis imperativul urgenței reglementării.

Prin aceleași decizii, Curtea a reamintit jurisprudența sa pronunțată anterior revizuirii Legii fundamentale și a precizat că de esența cazului excepțional este caracterul său obiectiv, în sensul că "existența sa nu depinde de voința Guvernului care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacționeze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanței de urgență“ (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).

Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - "în contextul în care, potrivit cap. 3 «Politica fiscal-bugetară» din Programul de guvernare 2009-2012, unul dintre obiectivele propuse îl reprezintă creșterea eficienței politicii fiscal-bugetare și îmbunătățirea predictibilității acesteia, se impune adoptarea de măsuri fiscale care să sprijine creșterea eficacității administrării fiscale prin îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor publice“.

Astfel, Curtea constată, pe de o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constituțional de "situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența sa, iar, pe de altă parte, că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate.

În ceea ce privește critica potrivit căreia nu există o delegare expresă din partea Parlamentului pentru ca Guvernul să poată adopta ordonanța de urgență în cauză, Curtea reține că art. 115 din Constituție consacră două tipuri de acte prin care executivul are competența de a duce la îndeplinire delegarea legislativă, și anume ordonanțele simple, "ce pot fi emise numai pe baza unei legi de abilitare, deci ca urmare a unei delegări legislative acordate de legiuitor, prevăzute de alin. (1) al acestui articol, și ordonanțele de urgență, prevăzute de alin. (4), în cazul cărora delegarea legislativă este acordată de Constituția însăși“ (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998).

Prin aceeași decizie, Curtea a stabilit că, în afara delegării legislative legale, dispoziția din Constituție a instituit și o delegare legislativă "constituțională“, care "conferă Guvernului dreptul de a emite, în situații excepționale, ordonanțe de urgență, fără vreo intervenție parlamentară și fără vreo limitare la domeniul legilor ordinare“.

Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanță între prevederile legale criticate și cele ale art. 6 și 23 din Legea nr. 24/2000 și ale art. 3 și 4 din Codul fiscal, fapt ce duce la o încălcare a principiului securității juridice și al stabilității legislative, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudența sa constantă, instanța de contencios constituțional a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

În ceea ce privește invocarea principiului previzibilității actului normativ, Curtea constată că instanța europeană a statuat, în mod constant, faptul că o normă este "previzibilă“ atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate - să își corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55). Totodată, instanța de contencios al drepturilor omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi contra Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării. Totodată, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni contra României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului de lege, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. (A se vedea și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68.) Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune.

Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, dat fiind faptul că norma criticată este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate, să își corecteze conduita.