Decizia CCR nr. 506 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Doina Vivianne Ivanova în Dosarul nr. 64.166/3/2011 (401/2013) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 432D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate respectă principiul egalității în drepturi, iar procedura prevăzută de art. 278¹din Codul de procedură penală asigură accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 64.166/3/2011 (401/2013), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost ridicată de Doina Vivianne Ivanova într-o cauză având ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că "prin modificarea art. 278¹din Codul de procedură penală, în sensul în care hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă, nu se beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale instituite de legile internaționale, existând în acest moment o contradicție de punere în aplicare a acestora prin existența formulării «în condițiile legii» din conținutul art. 129 din Constituție“.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este fondată, textul de lege criticat, deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și nicio lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicție în materie penală, drept statuat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care vizează respectarea dublului grad de jurisdicție doar cu privire la judecarea infracțiunilor, nu și la alte chestiuni preliminare, respectiv de verificare a legalității unor soluții de netrimitere în judecată, prin acte ale procurorului.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate trebuie respinsă, deoarece dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 16 și art. 129 din Constituție, fiind o normă de procedură edictată în scopul de a evita tergiversarea soluționării cauzei, pentru asigurarea celerității procesului.

Condițiile de exercitare a dreptului de acces liber la justiție, precum și căile de atac sunt prevăzute de norme juridice de drept procesual, textul de lege criticat având o astfel de natură.

Totodată, invocă jurisprudența Curții Constituționale potrivit căreia accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție. Acest drept poate fi supus unor condiționări de fond și formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Avocatul Poporului apreciază că normele legale criticate nu încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege.

De asemenea, consideră că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere nici principiului egalității în drepturi a cetățenilor, art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 aplicându-se fără privilegii și fără discriminări tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-râportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prin care au fost modificate dispozițiile art. 278¹alin. 10 și 13 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta privește, în realitate, doar dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală, așa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, dispoziții care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 11 Dreptul internațional și dreptul intern,art. 16 Egalitatea în drepturi,art. 21 alin. (3) Accesul liber la justiție și art. 129 Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 Dreptul la un proces echitabil și art. 13 Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași critici, instanța de contencios constituțional pronunțând numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 271 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013, Decizia nr. 248 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 10 iulie 2013, Decizia nr. 244 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 18 iulie 2013, și Decizia nr. 408 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 octombrie 2013.

Astfel, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a Convenției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile.

Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

De asemenea, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.