Decizia CCR nr. 523 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 5221alin. 2 din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 522¹alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Kollenman în Dosarul nr. 294/32/2012* al Curții de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 441D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă totodată asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar concluzii scrise.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 294/32/2012*, Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 522¹alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Marcel Kollenman în dosarul de mai sus având ca obiect rejudecarea unui apel formulat împotriva unei sentințe penale pronunțate de Tribunalul Neamț prin care s-a respins ca nefondată cererea de rejudecare după extrădare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece instituția rejudecării după extrădare nu este identică cu cea a revizuirii, neexistând identitate de persoane, de motive, apărări, cerințe. Din această perspectivă dispozițiile art. 404-408 din Codul de procedură penală ce reglementează revizuirea nu recunosc dreptul la rejudecare a persoanelor care au fost judecate și condamnate în lipsă, conducând la un arbitrariu în aplicarea legii și la nerespectarea drepturilor privind procesul echitabil și egalitatea în fața legii. De aceea, în opinia autorului, ar trebui ca, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, să se dispună din oficiu și desființarea de drept a hotărârii de condamnare care este astfel lovită de nulitate absolută. Totodată, inculpatul ar fi trebuit judecat în stare de libertate și nicidecum nu ar fi trebuit menținută hotărârea instanței de fond.

Curtea de Apel Bacău - Secția penală, cauze minori și familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece dispozițiile legale criticate, având caracterul unor norme de trimitere, completează procedura de rejudecare cu reglementările din materia revizuirii referitoare la măsurile ce pot fi luate după admiterea în principiu, procedura de rejudecare, soluțiile după rejudecare, căile de atac și procedura rejudecării dispozițiilor civile. Or, competența de a stabili procedura de judecată precum și căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești aparține, în acord cu art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorului. În sfârșit, mai arată Guvernul în punctul său de vedere, că din examinarea motivelor invocate de autor rezultă că se urmărește modificarea cadrului legal în materia rejudecării după extrădare, scop care, în acord cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională se pronunță fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 522¹alin. 2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, care au următorul conținut: "În cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Dispozițiile art. 404-408 se aplică în mod corespunzător.“

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi,art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului,art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 24 referitor la Dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 522¹alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel criticate, au fost completate prin art. XVIII pct. 65 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, lege care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare.

Anterior acestor noi prevederi, dispozițiile legale criticate aveau următorul conținut: "Dispozițiile art. 405-408 se aplică în mod corespunzător.“

Prin urmare, în comparație cu vechea reglementare, Legea nr. 202/2010 a introdus posibilitatea ca, în cazul admiterii în principiu a cererii de rejudecare a celor judecați în lipsă în caz de extrădare, instanța să poată dispune o serie de măsuri cum ar fi, de exemplu, suspendarea motivată, în tot sau în parte, a executării hotărârii.

În prezenta cauză, autorul excepției pornește de la premisa potrivit căreia ar trebui ca, în absența oricăror altor analize, admiterea în principiu a cererii de rejudecare să aibă drept efect anularea hotărârii de condamnare, întrucât soluționarea pe fond a cauzei, concomitent cu judecarea pe fond a cererii de rejudecare, încalcă grav normele de procedură și dispozițiile legale în materie, calitatea concomitentă de inculpat și de condamnat în aceeași cauză fiind incompatibilă cu ordinea de drept.

Analizând succesiunea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, Curtea constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 31/P din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, autorul excepției a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Prin Decizia penală nr. 77 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul formulat.

Prin Decizia penală nr. 4.153 din 11 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat, hotărârea de condamnare rămânând definitivă. Drept urmare, a fost emis mandatul nr. 42/P/2009 din 14 decembrie 2009 de executare a pedepsei închisorii astfel dispuse prin sentința de condamnare.

Întrucât condamnatul nu se afla în România, Tribunalul Neamț a emis un mandat european de arestare și, la data de 5 iulie 2010, inculpatul a fost predat de autoritățile judiciare italiene, fiind încarcerat în executarea pedepsei aplicate.

Prin Sentința penală nr. 1.283/P din 24 noiembrie 2010, Tribunalul Neamț a respins ca inadmisibilă cererea de admitere în principiu a cererii de rejudecare, potrivit art. 522¹din Codul de procedura penală.

Prin Decizia penală nr. 8 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat, a desființat în totalitate Sentința penală nr. 1.283 și a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Neamț în vederea admiterii în principiu și a judecării pe fond a cererii de rejudecare după extrădare.

Drept urmare, prin Sentința penală nr. 32/P din 14 martie 2012, Tribunalul Neamț a respins ca nefondată cererea de rejudecare.

Prin Decizia penală nr. 72 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Neamț a respins ca nefondat apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 32.

Prin Decizia penală nr. 273 din 28 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat Decizia nr. 72 pronunțată de Curtea de Apel Neamț și a trimis cauza acestei instanțe pentru rejudecarea apelului.

În cadrul acestui moment procesual, Marcel Kollenman a formulat prezenta excepție de neconstituționalitate.

Pe fondul criticilor avansate de acesta, Curtea constată că raportarea la art. 16 din Constituție referitor la Egalitatea în drepturi este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale contestate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, respectiv de persoană judecată și condamnată în lipsă, comparația făcută cu persoanele în drept de a formula o cerere de revizuire negăsindu-și finalitate. De altfel, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesați având posibilitatea neîngrădită de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanțiile care condiționează procesul echitabil.

În plus, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că "examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele.“ (Ase vedea, în acest sens, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011). Prin urmare, prevederile art. 522¹alin. 2 din Codul de procedură penală sunt norme de trimitere, care nu preiau însă tale quale, așa cum încearcă autorul excepției să acrediteze, alte exigențe legale ale instituției la care se face trimitere, deoarece norma de trimitere încorporează numai în sens material norma la care face trimitere, fiecare rămânând, din punct de vedere formal și organic, diferită și autonomă.

Deși sunt în parte identice, revizuirea și rejudecarea în caz de extrădare au o finalitate distinctă: dacă revizuirea implică înlăturarea unor erori esențiale asupra faptelor reținute într-o hotărâre definitivă (în esență, a condamnării unei persoane nevinovate sau a achitării dispuse în mod neîntemeiat), rejudecarea în caz de extrădare are în vedere dreptul persoanei care a fost judecată și condamnată în lipsă de a-și exercita dreptul la apărare într-un nou ciclu procesual. Rațiunea instituirii acestei instituții, cu particularitățile referitoare la măsurile care pot fi luate după admiterea în principiu, are în vedere tocmai garantarea dreptului la apărare al persoanei care a fost judecată în lipsă și care, indiferent de motivele avute, nu s-a putut bucura de o apărare eficientă specifică oricărui proces echitabil prin posibilitatea de a solicita administrarea de probe în apărarea sa, atât în ce privește vinovăția, cât și sub aspectul sancțiunii ce i s-ar putea aplica. Având în vedere cele expuse, se poate constata că este neîntemeiată și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare.

Faptul că, odată cu admiterea în principiu a unei cereri de rejudecare după extrădare, se poate suspenda, motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii de condamnare, nu poate fi convertit într-un fine de neconstituționalitate. Dimpotrivă, posibilitatea, și nicidecum obligația instanței, de a analiza o astfel de oportunitate, dă eficiență dreptului la un proces echitabil, precum și dreptului la apărare. Introducerea cererii de rejudecare și admiterea acesteia în principiu nu produc, așa cum ar dori autorul excepției, un efect suspensiv, pentru că reglementarea are, în forma adoptată, rolul de a preîntâmpina transformarea cererii de rejudecare într-un mijloc de întârziere ori de împiedicare a executării condamnărilor pronunțate prin hotărâri definitive. Cu toate acestea, legiuitorul, în considerarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, a instituit, cu titlu de excepție, posibilitatea suspendării în cazurile în care temeinicia cererii de rejudecare apare ca o certitudine cu privire la situația de fapt, la vinovăție, la încadrarea juridică sau chiar la tratamentul sancționator.

Prin urmare, rațiunea posibilității suspendării nu poate fi ignorată, producând drept efect, în cazul în care a fost dispusă, doar amânarea executării, și nicidecum anularea hotărârii de condamnare. O eventuală înlăturare a consecințelor condamnării dispuse în lipsă poate fi înlăturată, așa cum prevăd dispozițiile legale criticate, după rejudecarea cererii care, în acord cu art. 405 din Codul de procedură penală, se va face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanță, reguli care respectă pe deplin exigențele constituționale referitoare la dreptul la apărare, la dreptul la un proces echitabil și la principiul egalității cetățenilor în fața legii. Mai mult decât atât, Curtea constată că, în cazul persoanelor judecate și condamnate în lipsă și pentru care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare, procedura prealabilă instituită de legea specială, respectiv Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, obligă statul român să respecte dispozițiile art. 32 alin. (1) potrivit căruia va da "asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare“.

În sfârșit, cât privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, Curtea constată că, sub acest aspect, excepția este neîntemeiată, deoarece autorul excepției nu indică un text concret dintr-un tratat internațional privind drepturile omului care să fie în contradicție cu dispozițiile legale contestate.