Anexa - MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE. - HG nr. 596/2014 - aprobarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Indonezia privind cooperarea în agricultură, semnat la Bucureşti la 18.09.2006
GUVERNUL ROMANIEI
MEMORANDUM DE ÎNȚELEGERE
între Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia privind cooperarea în agricultură
Guvernul României și Guvernul Republicii Indonezia, denumite în continuare "părți contractante", din dorința de a stimula relațiile de prietenie existente între cele două țări prin dezvoltarea cooperării în domeniul agriculturii, în conformitate cu legile și reglementările, care prevalează în țările respective, au convenit următoarele:
ARTICOLUL 1
Obiective
Obiectivul memorandumului de înțelegere, așa cum a fost convenit de părțile contractante, este de a promova și a încuraja cooperarea tehnică, științifică și economică în domeniul agriculturii între unitățile economice, organizații de studiu și alte organizații din agricultură.
ARTICOLUL 2
Sectoare și forme de cooperare
Părțile contractante vor realiza cooperarea între ele în următoarele domenii:
1. producția vegetală, semințe și material genetic de înaltă productivitate;
2. producția animală, ameliorarea raselor de animale, inseminare artificială și material genetic superior;
3. tehnologii moderne în domeniul producției agricole, irigații și îmbunătățirea solului;
4. dezvoltare rurală și servicii de consultanță;
5. alte domenii asociate care sunt de interes și convenite reciproc de părțile contractante.
Părțile contractante sunt de acord să coopereze în următoarele forme:
1. studiu, instruire și activități educaționale viitoare în vederea promovării dezvoltării economice a sectorului agricol;
2. organizarea de seminare, simpozioane, expoziții și conferințe;
3. orice altă formă tehnică de cooperare, așa cum s-a convenit de către părțile contractante.
ARTICOLUL 3
Agenții de coordonare
Pentru aplicarea prezentului memorandum de înțelegere, părțile contractante vor desemna următoarele ministere de coordonare:
1. Pentru Guvernul României este Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; și
2. Pentru Guvernul Republicii Indonezia este Ministerul Agriculturii din Indonezia.
ARTICOLUL 4
Înființarea unui comitet mixt
1. Părțile contractante au stabilit să înființeze un comitet mixt (denumit în continuare "comitet") pentru monitorizarea și revizuirea implementării cooperării din cadrul acestui memorandum de înțelegere.
2. Comitetul mixt se va întâlni anual sau când se consideră oportun, alternativ în România și Republica Indonezia.
3. Comitetul va fi responsabil pentru:
- analizarea aplicării programelor de cooperare așa cum a fost convenit de comun acord;
- înaintarea propunerilor privind dezvoltarea și îmbunătățirea în viitor a formelor de cooperare;
- recomandarea căilor posibile de depășire a dificultăților ocazionate de activitățile de cooperare.
ARTICOLUL 5
Dreptul de proprietate intelectuală
Părțile contractante vor asigura orice drept de proprietate intelectuală, care poate apărea prin aplicarea cooperării bilaterale, în conformitate cu legislațiile naționale și instrumentele legale internaționale la care statele lor sunt părți.
Părțile contractante au obligația să nu publice nici informații economice și tehnico-științifice, care au fost furnizate reciproc pe baza acestui memorandum de înțelegere, și nici rezultatele cercetării lor comune, cu excepția acelora pe care părțile contractante le-au convenit în scris.
ARTICOLUL 6
Cheltuieli
Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile ocazionate de participarea sa la aplicarea prevederilor prezentului memorandum de înțelegere, în conformitate cu legile naționale ale fiecărui stat ale părților contractante.
ARTICOLUL 7
Obligații către o terță parte
Prevederile prezentului memorandum de înțelegere nu afectează nicio obligație a părților contractante față de terțe părți.
Acordul nu poate fi interpretat sau invocat într-un mod care să revoce sau să afecteze în alt fel obligațiile care decurg din calitatea de membru al României în Uniunea Europeană sau din orice alte acorduri încheiate între Comisia Europeană sau
Comisia Europeană și statele ei membre, pe de o parte, și Republica Indonezia, pe de altă parte.
ARTICOLUL 8
Soluționarea disputelor
Orice dispută sau diferențe rezultate din interpretarea ori aplicarea acestui memorandum de înțelegere vor fi rezolvate amiabil prin consultări sau negocieri între părțile contractante.
ARTICOLUL 9
Amendamente
Acest memorandum de înțelegere poate fi amendat prin consimțământul reciproc al părților contractante. Amendamentele vor intra în vigoare conform prevederilor articolului 10.
ARTICOLUL 10
Intrarea în vigoare, durata și terminare
1. Prezentul memorandum de înțelegere va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante se vor informa reciproc cu privire la îndeplinirea procedurilor interne.
2. Acest memorandum de înțelegere se încheie pe o perioadă de 5 ani și va fi extins sau reînnoit printr-un acord comun scris al părților contractante. Orice parte contractantă va avea dreptul să denunțe memorandumul de înțelegere în orice moment, printr-o notificare trimisă pe canale diplomatice cu cel puțin 6 luni înainte.
3. Încetarea acestui memorandum de înțelegere nu va afecta realizarea altor programe de cooperare începute în cadrul acestui memorandum de înțelegere.
Ca dovadă a celor de mai sus, subsemnații au semnat acest memorandum de înțelegere.
Semnat la București la 18 septembrie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, indoneziană și engleză, toate textele fiind egal autentice. în caz de divergență în interpretare va prevala textul în limba engleză.
Pentru Guvernul României,
Dănuț Apetrei,
secretar de stat,
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Pentru Guvernul Republicii Indonezia,
Anton Apriyantono,
ministru,
Ministerul Agriculturii
← Decizia Primului Ministru nr. 241/2014 - eliberarea dl.... | OG nr. 5/2014 - modificarea şi completarea OUG nr. 196/2008 -... → |
---|