Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (2) şi (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială Wittfeld Gmbh din Wallenhorst, Germania, în Dosarul nr. 25.804/3/2013/a1 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 141D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, domnii avocați Cristian Enache și Christian Töpfer din Baroul București, și se constată lipsa celeilalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților autorului excepției de neconstituționalitate, care fac precizarea că se vor referi numai la situația posibilității anulării cererii de chemare în judecată pentru lipsa, chiar înainte de primul termen de judecată, a certificării înscrisurilor depuse de reclamant cu mențiunea "conform cu originalul", care contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție prin încălcarea liberului acces la justiție, chiar înainte de prima fază a procesului civil. Anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa mențiunii "conform cu originalul" încalcă și dispozițiile art. 196 din codul de procedură civilă care prevăd că lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Se susține că, astfel, dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție potrivit cărora "România este stat de drept".

4. Arată că anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa mențiunii "conform cu originalul" de pe înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată reprezintă un obstacol nejustificat în exercitarea dreptului de liber acces la justiție, în situația în care lipsa semnăturii nu este automat sancționată cu anularea cererii de chemare în judecată. Mai susține că dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă referitoare la complinirea lipsei semnăturii trebuie să se aplice întregului corp al cererii de chemare în judecată, respectiv și anexelor la aceasta, în sensul că lipsa mențiunii "conform cu originalul" de pe anexe poate fi complinită, la fel ca și lipsa semnăturii, la primul termen de judecată.

5. De asemenea, învederează că există situații în care sunt anexate documente comunicate prin fax, anexe la corespondența electronică, reproduceri de pe portalurile de pe internet, unde partea nu poate fi sigură că documentele primit prin aceste mijloace de comunicare sunt într-adevăr conforme cu originalul.

6. În continuare, susține că dispozițiile legale criticate au efect asupra duratei procesului în sensul că durata până la care se ajunge la primul termen de judecată a fost prelungită în mod excesiv, iar anularea cererii de chemare în judecată determină încărcarea în mod artificial a instanțelor cu dosare introduse de două ori, astfel încât scopul declarat al procedurii, acela de a spori celeritatea soluționării cauzelor și de a disciplina părțile, nu este atins prin sancțiunea anulării cererii introductive.

7. Mai arată că măsura anulării este reglementată lacunar de Codul de procedură civilă. În același sens, arată că nici calea de atac, respectiv cererea de reexaminare, nu este reglementată nicăieri în Codul de procedură civilă, astfel cum sunt reglementate calea de atac a apelului, a recursului sau a contestației în anulare. Pe de altă parte, arată că dispozițiile legale criticate se aplică în mod discriminatoriu numai celor care formulează și depun cerere de chemare în judecată, nu și celor care formulează cereri reconvenționale ori cereri de intervenție în procese civile.

8. În concluzie se arată că în practică dispozițiile legale criticate se aplică neconstituțional, citația cuprinde în mod lacunar cerințele, astfel încât partea nu înțelege ce trebuie să suplinească în cererea introductivă de instanță, de aceea excepția de neconstituționalitate este bine venită, legiuitorul având posibilitatea instituirii unei mai bune reglementări.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și menținere a jurisprudenței Curții în materie. Arată că, în prezenta cauză, criticile de neconstituționalitate sunt formulate din perspectiva unor noi elemente, respectiv pe regimul special al nulității prevăzute de art. 196 din Codul de procedură civilă, care ar fi de natură a schimba jurisprudența Curții în materie. În acest sens, apreciază că o asemenea critică, ce se fundamentează pe comparația a două texte de lege raportată la final la Constituție, nu constituie un motiv de reconsiderare a jurisprudenței. Mai arată că certificarea înscrisurilor anexate reprezintă o garanție asupra conținutului acestora, potrivit art. 150 alin. (2) din Codul de procedură civilă, această obligație revenind, de asemenea, și altor participanți la proces. În realitate, problema nu reprezintă o chestiune de neconstituționalitate, având în vedere că termenul de 10 zile pentru complinirea cererii de chemare în judecată este unul rezonabil, iar cererea de reexaminare asigură un control de legalitate. Problemele ce țin de tipul nulității reprezintă chestiuni de aplicare și interpretare a legii de către instanța care judecă cererea de reexaminare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

10. Prin Încheierea din 10 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 25.804/3/2013/a1, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) șl (3) din Codul de procedură civilă,excepție ridicată de Societatea Comercială Wittfeld Gmbh din Wallenhorst, Germania într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a unei încheieri prin care a fost anulată cererea de chemare în judecată.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât aplicarea sancțiunii extreme de anulare a unei cereri de chemare în judecată pentru lipsa mențiunii "conform cu originalul" de pe anexele cererii, în loc să ducă la celeritatea soluționării respectivei cereri, dimpotrivă, mărește cu mult și în mod artificial durata de soluționare a unei cereri. Astfel, procedura de regularizare a cererii introductive se transformă într-o fază de cercetare a procesului, cu nerespectarea principiului contradictorialității, împiedicând accesul liber la justiție. În continuare arată că dispozițiile legale criticate vin în contradicție cu art. 196 din Codul de procedură civilă care prevăd că lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Mai susține că cererea de chemare în judecată și anexele la aceasta formează un corp comun, astfel încât prevederile art. 196 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă se vor aplica întregului corp al cererii de chemare în judecată, adică și anexelor acesteia. Mai mult, încălcarea accesului liber la justiție este determinat și de faptul că dispozițiile legale criticate se aplică în mod discriminatoriu numai celor care formulează și depun o cerere introductivă de instanță, nu și celor care formulează cereri reconvenționale sau cereri de intervenție în procese civile.

12. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată nu este de natură a încălca accesul liber la justiție.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentanților autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii."

17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție. Se invocă și art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, invocă și contrarietatea dispozițiilor legale criticate cu dispozițiile art. 196 din Codul de procedură civilă potrivit căruia lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, în acest sens fiind Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 26 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014, sau Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014.

19. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art, 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reținut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul Cod de procedură civilă, vechea reglementare din Codul de procedură civilă din 1865 presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței.

20. Conform art. 200 din Codul de procedură civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, la primirea cererii, dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Atunci când constată că aceasta este neconformă, comunică reclamantului în scris lipsurile, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii în termen de 10 zile de la primirea comunicării. Dacă termenul prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu este respectat, instanța urmează să anuleze cererea de chemare în judecată prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol. Față de vechea reglementare, unde sancțiunea consta în suspendarea judecății potrivit art. 114 din Codul de procedură civilă din 1865, actuala reglementare prevede sancțiunea anulării cererii introductive, cu consecința dezînvestirii completului de judecată de cererea informă, procedura regularizării cererii introductive fiind o procedură obligatorie. Curtea consideră că prin comunicarea reclamantului de către instanță a lipsurilor cererii introductive, judecătorul își manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiție al titularului cererii, instanța nerestituind cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile în termenul prevăzut de lege. Instanța, potrivit art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă, face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege.

21. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunțată este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluționarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit. Curtea a apreciat, astfel, că prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.

22. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Faptul că împotriva încheierii de anulare reclamantul poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluționându-se de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituționale, întrucât instanța nu soluționează fondul litigiului și există astfel posibilitatea de a reveni asupra măsurii anulării, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare, Astfel, Curtea a reținut că instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (pentru același raționament, a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y si Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6.916/75).

23. Așadar, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai ia aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

24. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului săli constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată. Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.^"

25. Distinct de cele arătate, analizând critica referitoare la faptul că pentru lipsa mențiunii "conform cu originalul" de pe anexele cererii de chemare în judecată se mărește în mod artificial durata de soluționare a unei cereri, în condițiile în care potrivit art. 196 din Codul de procedură civilă, lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată poate fi complinită în tot cursul judecății în fața primei instanțe, Curtea constată că, potrivit art. 194 lit. e) din Codul de procedură civilă, atunci când dovada se face prin înscrisuri se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 150 din Codul de procedură civilă potrivit cărora copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul. Din alin. (2) al art. 150 rezultă că pot fi depuse în copie numai părțile din înscris referitoare la proces, urmând ca în situația în care se consideră necesar respectivul act să fie depus în întregime pentru a se evita interpretarea greșită a părții depuse în copie din respectivul înscris. Dacă cererea de chemare în judecată nu respectă cerințele prevăzute la art. 194 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi anulată, în condițiile prevăzute de art. 200 din Cod, în situația în care reclamantul nu-și îndeplinește în termenul legal obligația de a complini lipsurile sesizate de instanță și aduse acestuia la cunoștință. De asemenea, în situația în care înscrisurile depuse constituie probe, Curtea observă că, potrivit art. 254 din Codul de procedură civilă, probele se depun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, iar dovezile care nu au fost propuse în aceste condiții nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului.

26. La art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă se prevede, ca mențiune a cererii de chemare în judecată, semnătura. Semnătura face dovada identității reclamantului și a însușirii de către acesta a cuprinsului cererii de chemare în judecată, fiind un element esențial al acesteia. Potrivit art. 196 alin. (1) din Codul de procedură civilă, lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată atrage nulitatea cererii. Însă, în privința lipsei semnăturii alin. (2) al art. 196 din Codul de procedură civilă prevede posibilitatea acoperirii acestei neregularități în tot cursul judecății în fața primei instanțe.

27. Prin urmare, Curtea reține că dispozițiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă dispun că, în situația în care se constată neconformitatea cererii de chemare în judecată cu cerințele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alineatul (2) cuprins în art. 200 din același cod, instanța are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

28. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în fața legii, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor constituționale menționate. De altfel, distinct de cele arătate, Curtea reține că, potrivit art. 62 din Codul de procedură civilă, "Cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată", iar potrivit art. 209 alin. (3) referitor la cererea reconvențională din Codul de procedură civilă,"Cererea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată".

29. În ceea ce privește aspectele privind îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 194 și 197 din Codul de procedură civilă și care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, că aceste susțineri privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite

lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părților, "în măsura în care acestea sunt cunoscute", astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilității complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

31. Distinct de cele arătate, Curtea reține că prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunțată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât și cu privire la sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 și 21).