Decizia CCR nr. 431 din 8.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 lit. a) și b) din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Simona Buzilă în Dosarul nr. 56.338/301/2013 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 118D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968 judecătorul nu pronunță o hotărâre care vizează vinovăția, ci verifică exclusiv legalitatea actelor procurorului de netrimitere în judecată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 29 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 56.338/301/2013, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 lit. a) și b) din Codul de procedură penală din 1968. Excepția dispozițiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 a fost ridicată de Simona Buzilă cu ocazia soluționării unei contestații în anulare formulate împotriva unei sentințe penale pronunțate în procedura plângerii prevăzute de art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public și ale art. 132 referitor la statutul procurorilor, în măsura în care nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare împotriva hotărârilor prin care este soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că sintagma "de către instanța de recurs“ este neconstituțională, întrucât hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968 nu poate fi atacată pe calea contestației în anulare - chiar dacă la termenul la care s-a judecat cauza partea a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare -, în condițiile în care legiuitorul a suprimat în această materie recursul. Astfel, arată că, modificând art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010, legiuitorul nu a modificat și dispozițiile de lege criticate, în sensul eliminării sintagmei "de către instanța de recurs“. Este opțiunea permisă de Constituție legiuitorului să elimine calea de atac a recursului, dar este neconstituțională restrângerea dreptului de a exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare, ce constituie în prezent singurul remediu pentru conservarea drepturilor prevăzute de art. 21 și art. 24 din Constituție în cazul imposibilității prezentării la termenul când a avut loc judecata. Restrângerea acestor drepturi nu este justificată prin niciuna din situațiile prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală. Face trimitere, în acest sens, la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 482/2004. De asemenea, consideră că au fost încălcate și prevederile art. 131 și art. 132 din Constituție, care impun efectuarea unui control de legalitate a actelor procurorului de către o instanță judecătorească. Deși legiuitorul a instituit procedura reglementată de art. 278¹din Codul de procedură penală, controlul de legalitate este ineficient, având în vedere imposibilitatea desființării hotărârii definitive și rejudecării pe calea contestației în anulare în ipoteza prevăzută de dispozițiile de lege criticate.

6. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția penală, exprimându-și opinia, apreciază ca fiind întemeiată excepția de neconstituționalitate având ca obiect art. 386 lit. a) și b) din Codul de procedură penală din 1968, fără a ridica însă din oficiu o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 386 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968. Consideră că, în actuala reglementarea a contestației în anulare, sunt încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, cât timp, în situația hotărârilor definitive pronunțate în plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată, potrivit art. 278¹din Codul de procedură penală, nu există un remediu legal de înlăturare a vătămării produse prin neîndeplinirea procedurii de citare sau în cazul imposibilității obiective de prezentare la termenul de judecată. În consecință, instanța apreciază ca neconstituționale dispozițiile art. 386 lit. a) și b) din Codul de procedură penală raportate la art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală și la art. 21,art. 24,art. 53 și art. 129 din Constituție. Face trimitere, în acest sens, la Hotărârea din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza S.C. Raisa M. Shipping - S.R.L. împotriva României, prin care s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, determinată de lipsa diligenței instanței de judecată de a se asigura că reclamanta a primit citația pentru termenul de judecată.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât autoarea acesteia solicită, în realitate, completarea dispozițiilor de lege criticate. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curții Constituționale nr. 603/2012.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 386 lit. a) și b) din Codul de procedură penală din 1968. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește, în realitate, numai dispozițiile art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 386 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968, care, deși abrogate la momentul pronunțării Curții, sunt supuse controlului de constituționalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: [_] b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;“.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public și ale art. 132 referitor la statutul procurorilor.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției solicită, în realitate, completarea dispozițiilor de lege criticate, în sensul de a prevedea că hotărârea pronunțată de judecător în cadrul procedurii reglementate de art. 278¹din Codul de procedură penală din 1968 poate fi atacată pe calea contestației în anulare. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.