Decizia CCR nr. 439 din 8.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 973 alin. (4) din Codul civil

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 973 alin. (4) din Codul civil, excepție ridicată de Verginia Voinea în Dosarul nr. 14.317/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 București.

2. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 455D/2014.

3. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 14.317/300/2013, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 973 alin. (4) din Codul civil.

6. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanta Verginia Voinea într-o cauză civilă având ca obiect partaj judiciar, în contradictoriu cu pârâta Viorica Mihăilă.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține, în esență, că textul de lege criticat, reglementând dreptul de abitație al soțului supraviețuitor ca "drept cu titlu gratuit pentru un termen nedeterminat, intră în vădit, real și inegal conflict cu dreptul de proprietate al celorlalți moștenitori“ și creează "o inegalitate de tratament juridic a diferitelor categorii de moștenitori,“ chiar dacă "orice coproprietar, potrivit art. 636 din Noul Cod Civil, are dreptul de a folosi întregul bun“. Consideră că dispozițiile de lege criticate "sunt parțial neconstituționale, anume acele prevederi referitoare la stingerea dreptului de abitație gratuit al soțului supraviețuitor abia la partaj“. Această măsură, susține autoarea criticii, "prezintă inconveniente majore și nu asigură respectarea dreptului de proprietate al celorlalți moștenitori din moment ce presupune sesizarea instanței de judecată pentru exercitarea unor drepturi deja recunoscute de lege“.

8. Judecătoria Sectorului 2 București, exprimându-și opinia, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 973 alin. (4) din Codul civil (Legea nr. 287/2009), republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, astfel încât Curtea urmează să se pronunțe asupra acestor dispoziții legale, potrivit cărora: "Dreptul de abitație se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor.“

13. Textul constituțional invocat în motivarea excepției de neconstituționalitate este art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 973 alin. (4) din Codul civil (Legea nr. 287/2009), Curtea reține că acestea reglementează pentru soțul supraviețuitor dreptul de abitație în casa în care a locuit cu defunctul până la data deschiderii succesiunii. Așadar, în cazul decesului unuia dintre soți, celălalt soț dispune de un drept de abitație asupra locuinței care a aparținut soțului decedat, dacă aceasta face parte din moștenire, iar soțul supraviețuitor nu are o locuință proprie.

15. Dreptul de abitație se stinge prin partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii. În caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor, acest drept încetează chiar înainte de ieșirea din indiviziune.

16. Dreptul de abitație este un drept real, este gratuit, temporar, strict personal, inalienabil și insesizabil (nu poate fi urmărit de creditorii titularului acestui drept).

17. Ca și în Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, publicată în Monitorul Oficial nr. 133 din 10 iunie 1944, abrogată prin dispozițiile art. 230 lit. j) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, noul Cod civil, în alin. (3) al art. 973, prevede că "Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință corespunzătoare.“ Noțiunea de "locuință corespunzătoare“ este privită în contextul Legii locuinței nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, urmând să se țină seama de caracterul dinamic al acestei noțiuni.

18. În aceste condiții, critica de neconstituționalitate formulată de autoarea excepției este neîntemeiată. Este evident că dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul de proprietate privată consacrat prin art. 44 din Constituție, deoarece nu creează un real conflict cu dreptul de proprietate al celorlalți moștenitori și nicio inegalitate de tratament juridic a diferitelor categorii de moștenitori.

19. În temeiul dreptului la moștenire, soțul supraviețuitor vine în concurs cu orice clasă chemată la moștenire și are dreptul la o parte din moștenire a cărei întindere variază în funcție de clasa de moștenitori legali cu care vine în concurs.

20. Textul de lege atacat instituie o garanție pentru protecția soțului supraviețuitor, urmărind ca, pentru o perioadă de timp, acestuia să nu i se modifice condițiile de viață, în sensul în care ar putea fi privat, în mod nejustificat, de locuința în care a stat împreună cu soțul decedat.

21. Această reglementare, prin care ceilalți moștenitori suferă, temporar, o îngrădire în exercitarea unei prerogative a dreptului de proprietate, anume folosința, permite legiuitorului să asigure protecția și un trai decent soțului supraviețuitor, fără a atinge însă substanța dreptului.

22. În legătură cu acest aspect care privește limitele stabilite în interes privat în prevederile constituționale ale art. 44 alin. (7), Curtea Constituțională, în jurisprudența sa constantă, concretizată prin Decizia nr. 121/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 aprilie 2004, a statuat că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv.