Ordinul MFP ANAF nr. 1966/2015 - aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) „Declaraţie pe propria răspundere pt. evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică...

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

ORDINNr. 1.966/2015

pentru aprobarea modelului și conținutului formularului (088) "Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA"

Monitorul Oficial nr. 580 din 03.08.2015

Având în vedere dispozițiile art. 50, 52 și art. 228 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, al art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă modelul și conținutul formularului (088) "Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Formularul menționat la art. 1 se depune, însoțit de formularul 098 "Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal", la organele fiscale competente de către societățile care sunt înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Formularul se depune în aceeași zi cu depunerea la oficiul registrului comerțului a cererii de înmatriculare în registrul comerțului.

Art. 3.

Formularul menționat la art. 1 se completează și se depune de către societățile înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerțului și care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) lit. b) și c) sau alin. (91) din Codul fiscal, odată cu declarația de mențiuni (formular 010) sau odată cu "Cererea de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, potrivit art. 153 alin. (91) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (formular 099)", după caz.

Art. 4.

Formularul menționat la art. 1 se completează și se depune de către persoanele impozabile, societăți, înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care sunt înregistrate în scopuri de TVA potrivit dispozițiilor art. 153 din Codul fiscal, la solicitarea organelor fiscale competente, formulată în temeiul prevederilor art. 52 din Codul de procedură fiscală, în situații cum ar fi:

a) schimbarea sediului social;

b) schimbarea administratorilor și/sau a asociaților.

Art. 5.

Formularul menționat la art. 1 se completează cu ajutorul programului informatic de asistență pus la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală și care poate fi descărcat de pe pagina de internet www.anaf.ro

Art. 6.

În sensul prezentului ordin, prin organ fiscal competent se înțelege, după caz:

a) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul social declarat în cererea de înmatriculare în registrul comerțului - pentru solicitarea înregistrării, conform art. 153 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal;

b) organul fiscal în a cărui evidență este înregistrată persoana impozabilă ca plătitor de impozite și taxe - în cazul celorlalte persoane impozabile.

Art. 7.

(1) Referirile la Codul fiscal din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar referirile la Codul de procedură fiscală reprezintă trimiteri la Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Referirile la Legea nr. 31/1990 din cuprinsul prezentului ordin reprezintă trimiteri la Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 8.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 112/2015 pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare fiscale utilizate de unele persoane impozabile în domeniul taxei pe valoarea adăugată, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 16 ianuarie 2015.

Art. 10.

Direcția generală de informații fiscale, Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de tehnologia informației și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și unitățile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ștefan Diaconu

ANEXĂ

DECLARAȚIE

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MFP ANAF nr. 1966/2015 - aprobarea modelului şi conţinutului formularului (088) „Declaraţie pe propria răspundere pt. evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică...