Decizia CCR nr. 424 din 8.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 27 teza întâi din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Marius Bălan în Dosarul nr. 1.637/216/2013 al Judecătoriei Curtea de Argeș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 51 D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.637/216/2013, Judecătoria Curtea de Argeș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția a fost ridicată de Marius Bălan cu ocazia soluționării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 încalcă prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, dreptul la ocrotirea vieții intime, familiale și private și dreptul la inviolabilitatea secretului corespondenței, deoarece afișarea procesului-verbal de constatare a contravenției la domiciliul sau la sediul contravenientului reprezintă un abuz instituțional și este de natură să știrbească renumele acestuia în comunitate/prin aducerea unei acuzații fără ca persoana în cauză să aibă dreptul de a se apăra, inducând, astfel, opiniei publice ideea de vinovăție. Corespondența respectivă nu este sigilată, astfel încât informațiile private, confidențiale și cu caracter personal sunt puse la dispoziția oricărei persoane, iar contravenientul poate fi oricând atacat informatic, devenind victima unui furt de identitate. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate încalcă și prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și ale art. 71 privind dreptul la viață privată și ale art. 72 referitor la dreptul la demnitate din Codul civil.

7. Judecătoria Curtea de Argeș apreciază că excepția de neconstituțional itate este neîntemeiată.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 1.131/2010 și nr. 763/2012.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta privește, în realitate, doar teza întâi a art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care au următorul cuprins: "Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.“

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumția de nevinovăție, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată și ale art. 28 privind secretul corespondenței. Totodată, invocă și încălcarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și ale art. 71 referitor la dreptul la viață privată și ale art. 72 privind dreptul la demnitate din Codul civil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, acestuia îi sunt înmânate copia de pe procesul-verbal și înștiințarea de plată a amenzii, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal. În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, precum și în cazul aplicării sancțiunii de o altă persoană sau de un alt organ decât agentul constatator, conform art. 25 alin. (2), art. 26 alin. (3) și art. 27 din aceeași ordonanță, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator, respectiv de către organul care a aplicat sancțiunea, prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul ori la sediul contravenientului, în termen de cel mult o lună de la data încheierii procesului-verbal, respectiv de la data aplicării sancțiunii. Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie, în condițiile art. 14 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Totodată, potrivit art. 31 alin. (1) din ordonanță, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

15. Prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, prin care a admis recursul în interesul legji formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza întâi raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată, Înalta Curte de Casație și Justiție â stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată fiind îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

16. Din cele arătate, reiese că, în materia contravențiilor, regula cu privire la comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată a amenzii constă în înmânarea acestor documente persoanei care a săvârșit contravenția. În cazul în care nu este posibilă înmânarea, ca primă formă de luare la cunoștință de către contravenient de existența procesului-verbal și a înștiințării de plată, comunicarea acestora se face prin poștă, cu aviz de primire. Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispozițiile art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul. Pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire“, care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție. Urmează, așadar, ca - în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu se prezintă în vederea ridicării corespondenței, aceasta fiind returnată cu diverse mențiuni (de exemplu, "avizat“, "neavizat“, "expirat termen păstrare“) - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare prin afișarea procesului-verbal și a înștiințării de plată la domiciliul sau la sediul contravenientului, ca ultimă posibilitate pentru contravenient de a cunoaște efectiv actul încheiat și data comunicării acestuia pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale). Ca atare, dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere dreptului fundamental la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, ci, dimpotrivă, asigură respectarea garanțiilor procedurale.

17. În cazul în care nu ar fi prevăzută afișarea ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, activitatea organului constatator nu ar mai avea finalitate. Legiuitorul a prevăzut această formă de comunicare pentru situația în care procesul-verbal de contravenție și înștiințarea de plată, din diverse motive, nu au putut fi înmânate contravenientului și acesta, deși a fost avizat, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței. Textul de lege criticat are în vedere o situație cu caracter de excepție și urmărește să prevină și să limiteze eventualele abuzuri, de natură să determine ineficacitatea unui act emis de un organ al statului prin menținerea cu rea-credință a imposibilității de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată. Prin urmare, dispozițiile art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 referitoare la comunicarea prin afișare nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a principiilor consacrate de art. 26 și art. 28 din Constituție privind ocrotirea vieții intime, familiale și private și inviolabilitatea secretului corespondenței, ci reprezintă o modalitate derogatorie de ducere la îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, determinată de situația obiectiv diferită â persoanelor cărora li se comunică astfel de acte. De altfel, drepturile fundamentale invocate de autorul excepției nu sunt drepturi absolute, ci sunt susceptibile de anumite restrângeri, în condițiile art. 53 alin. (1) din Constituție, respectiv pentru apărarea ordinii publice.

18. De menționat că, în materia procedurii civile, după ale cărei reguli se desfășoară și soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenție, atât vechiul, cât și noul Cod de procedură civilă (art. 92, respectiv art. 163), conțin dispoziții referitoare la afișare ca modalitate de îndeplinire a procedurii de citare. Referitor la acest aspect, Curtea Constituțională, în mod constant, a reținut în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 763 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 25 octombrie 2012, că dispozițiile de lege privind comunicarea prin afișare constituie excepții de la regula generală a înmânării în mod direct și personal a citației sau a oricărui alt act de procedură și urmăresc "să prevină și să limiteze eventualele abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale, de natură să determine tergiversarea soluționării cauzei, pe calea menținerii cu rea-credință a unei permanente lipse de procedură“.

19. Totodată, Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informații referitoare la încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră și pentru facilitarea executării sancțiunilor aplicate acestor încălcări, în art. 19 alin. (5), face vorbire despre comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, precum și a înștiințării de plată, prin afișarea la domiciliul, reședința sau rezidența din străinătate a contravenientului, ca mijloc de publicitate.

20. În ceea ce privește critica formulată de autorul excepției referitor la încălcarea art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, aceste prevederi constituționale nu au incidență în cauza de față.

21. Autorul excepției invocă și existența unei contradicții între art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și dispozițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și ale art. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și ale art. 71 privind dreptul la viață privată și ale art. 72 referitor la dreptul la demnitate din Codul civil. O asemenea critică nu poate fi nici ea reținută, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne.

22. De asemenea, eventualele greșeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii autorului excepției, nu pot constitui motive de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.