Decizia CCR nr. 851 din 18.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 9 alin. 1 lit. d) raportat la art. 8 alin. 2 pct. 4 din OG nr. 37/2007 - stabilirea cadrului de aplicare a regulilor - perioadele de conducere, pauzele şi...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Combavipor“ - S.A. din Galați în Dosarul nr. 13.417/196/2011 al Judecătoriei Brăila - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 826D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 13.417/196/2011, Judecătoria Brăila - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, excepție ridicată de Societatea Comercială "Combavipor“ - S.A. din Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției reglementate de art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate contravin art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece sancționează operatorul de transport rutier cu amendă contravențională pentru o faptă săvârșită de conducătorul auto, respectiv fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute. Se arată că raportul de prepușenie existent între operatorul de transport rutier și conducătorul auto, care justifică și răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, nu corespunde adevărului obiectiv, deoarece operatorul de transport nu are posibilitatea reală de a preveni și de a controla modalitatea în care șoferul respectă prevederile legale referitoare la perioada maximă de conducere neîntreruptă, iar faptul că legea nu îl sancționează pe acesta din urmă se constituie într-un fel de încurajare de continuare a comportamentului ilicit. În opinia autorului excepției, dispozițiile de lege criticate favorizează conducătorii auto care nu răspund pentru faptele lor și, în consecință, propune ca amenda contravențională prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 să fie aplicată conducătorilor auto, și nu operatorilor de transport rutier.

Judecătoria Brăila - Secția civilă apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor fundamentale invocate. Obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru fapta săvârșită de către conducătorul auto este o soluție legislativă justificată prin raportul de prepușenie existent între cele două părți, raport în virtutea căruia comitentul are obligația de a impune conducătorului auto respectarea condițiilor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziție o acțiune în regres împotriva prepusului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În jurisprudența sa în materie, de pildă Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007 sau Decizia nr. 1.367 din 18 octombrie 2011, Curtea Constituțională a arătat că, pe de o parte, între întreprindere sau operatorul de transport rutier și conducătorul auto există un raport de prepușenie, în virtutea căruia comitentul are obligația de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului și a documentelor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, că răspunderea comitentului, fiind o formă de răspundere pentru fapta altuia, pune la dispoziția acestuia din urmă acțiunea în regres împotriva prepusului său, care este răspunzător în mod direct și nemijlocit. Curtea a mai reținut, prin Decizia nr. 1.551 din 6 decembrie 2011, că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece comitentul și prepusul nu se află în aceeași situație juridică și, ca atare, nu li se poate aplica același tratament juridic. În ce privește invocarea art. 15 din Legea fundamentală, se susține că și această critică este neîntemeiată, deoarece textul constituțional se referă la "drepturile și libertățile cetățenilor, consacrate prin Constituție și prin alte legi“, acestor cetățeni revenindu-le și "obligațiile prevăzute de aceasta“. Or, prevederea legală criticată reglementează sancțiunea pentru nerespectarea obligațiilor legale ce revin întreprinderii/operatorului rutier, al cărei/cărui conducător auto nu beneficiază de timpul de odihnă necesar, cu riscul punerii în pericol a siguranței circulației. De altfel, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 și (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului conține, la art. 8,9 și 10, norme având același sens juridic cu cel criticat de autorul excepției.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, indicând, în acest sens, considerente relevante din jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Se mai susține că principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, invocat, este pe deplin respectat, deoarece normele examinate se aplică tuturor persoanelor vizate, fără privilegii și fără discriminări pe considerente arbitrare. Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, că la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și motivării scrise a autorului excepției, prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, astfel cum au fost modificate și completate prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 52/2010 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2009 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010. Textul de lege criticat prevede următoarele:

- Art. 9 alin. (1) lit. d): "(1) Contravențiile prevăzute la art. 8 se sancționează după cum urmează: [_]

d) cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei-faptele prevăzute la alin. (2) pct. 1-11 și 16, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, și faptele prevăzute la alin. (2) pct. 12-15 și 17, aplicabilă conducătorului auto.“

Autorul excepției vizează, în concret, contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. (2) pct. 4, având următorul cuprins:

"(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu sunt considerate infracțiuni potrivit legii penale: [_]

4. depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute.“

Dată fiind legătura indisolubilă dintre norma sancționatorie - inițial criticată - și norma de reglementare a contravenției astfel sancționată, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Textele din Constituție invocate de autorul excepției sunt cele ale art. 15 alin. (1) referitoare la principiul universalității drepturilor, libertăților și obligațiilor și ale art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 au mai fost analizate de instanța constituțională din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, referitoare la aplicarea sancțiunii amenzii întreprinderii sau operatorului de transport rutier pentru fapte săvârșite în mod direct și nemijlocit de către conducătorul auto. De pildă, prin Decizia nr. 305 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2005, Curtea a constatat că obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârșită de către conducătorul auto este o soluție legislativă justificată prin raportul de prepușenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier și conducătorul auto, angajat al acesteia/acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligația de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului și documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziție o acțiune în regres împotriva prepusului.

De asemenea, prin Decizia nr. 934 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2011, Curtea a reținut că nimic nu împiedică statul să sancționeze întreprinderea sau operatorul de transport rutier pentru conduita necorespunzătoare a angajatului său, aceasta păstrându-și dreptul de regres împotriva celui care, în mod direct și nemijlocit, este răspunzător.

Având în vedere că în prezenta cauză nu sunt invocate aspecte noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții în materie, cele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea.

Cât privește propunerile autorului excepției, referitoare la persoana asupra căreia ar trebui aplicată amenda contravențională pentru săvârșirea faptei contravenționale reglementate la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007, Curtea reamintește că aprecierile cu caracter de propuneri de lege ferenda nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate și nici nu pot fi considerate ca fiind veritabile critici de neconstituționalitate, astfel că analiza acestora excedează competenței Curții Constituționale.