Decizia CCR nr. 990 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Alexa Boaru în Dosarul nr. 726/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.190D/2012.

La apelul nominal răspunde reprezentantul părții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, domnul consilier juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Se constată lipsa autorului excepției, procedura de citare fiind legal îndeplinită atât pentru partea prezentă, cât și pentru autorul excepției.

Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.192D/2012 și nr. 1.196D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Petru Runcan în Dosarul nr. 2.949/2/2011 și de Liviu Banias în Dosarul nr. 9.020/2/2011 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul excepției invocate în Dosarul nr. 1.196D/2012, personal, precum și reprezentantul părții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, domnul consilier juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă în ambele dosare. Se constată lipsa autorului excepției invocate în Dosarul nr. 1.192D/2012, procedura de citare fiind legal îndeplinită atât pentru părțile prezente, cât și pentru partea care lipsește.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate invocate în dosarele nr. 1.190D/2012, nr. 1.192D/2012 și nr. 1.196D/2012, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorul excepției de neconstituționalitate care face obiectul Dosarului nr. 1.196D/2012, domnul Liviu Banias, nu se opune conexării cauzelor.

Reprezentantul părții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile conexării dosarelor.

Reținând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.1920/2012 și nr. 1.1960/2012 la Dosarul nr. 1.1900/2012, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că întreaga sa activitate profesională, în calitate de ofițer de informații, atât în cadrul Securității, cât și în cadrul Serviciului Român de Informații, a fost desfășurată în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la apărarea securității Statului român și realizării siguranței naționale a României. Invocă și alte aspecte referitoare la fondul cauzei deduse judecății instanței a quo.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, arată că acest act normativ contravine dispozițiilor constituționale invocate în motivarea excepției. De asemenea, arată că acțiunile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu trebuie să fie contrare legilor în vigoare; or, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate califică mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de informații specifice, folosite de autoritățile publice care desfășoară activitate de informații, ca fiind informații secrete de stat.

Reprezentantul părții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arată că toate susținerile pe fondul cauzei relevate de către autorul excepției au fost analizate de către instanța de judecată, care a admis acțiunea astfel cum a fost formulată și a constatat calitatea de lucrător al Securității.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, arată că dispozițiile art. 2 din actul normativ criticat nu urmăresc sancționarea de plano a unor activități specifice de culegere de informații din perioada 1945-1989, ci au în vedere doar acele activități desfășurate de ofițerii sau subofițerii Securității sau ai Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate, prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Mai arată că ingerințele în viața privată au fost justificate de apărarea regimului comunist, iar nu a siguranței naționale. Solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și menținerea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând Deciziile Curții Constituționale nr. 530 din 9 aprilie 2009 și nr. 45 din 20 ianuarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Sentințele civile nr. 2.909 din 4 mai 2012, nr. 1.044 din 15 februarie 2012 și nr. 1.463 din 29 februarie 2012, pronunțate în dosarele nr. 726/2/2012, nr. 2.949/2/2011 și nr. 9.020/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Alexa Boaru, Petru Runcan și, respectiv, Liviu Banias în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 conservă viciile de neconstituționalitate ale Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, cu modificările și completările ulterioare, care a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.

În acest sens, se susțin, în esență, următoarele:

- actul normativ criticat menține caracterul jurisdicțional al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, iar jurisdicția exercitată de acest organism este una administrativă, fără a avea însă un caracter facultativ, ci obligatoriu, ceea ce contravine dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție;

- ordonanța de urgență criticată menține confuzia între funcțiile de anchetă și de decizie ale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin lipsa de contradictorialitate și de publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate sau prin modul de administrare a probelor;

- se mai arată că jurisdicția exercitată de Consiliu este o veritabilă jurisdicție extraordinară, iar natura juridică a acestui organ este cea a unei instanțe extraordinare, contrară prevederilor art. 126 alin. (5) din Legea fundamentală;

- de asemenea, prin atribuirea unei competențe exclusive de jurisdicție Curții de Apel București, precum și înlăturarea căii de atac a apelului, este limitată posibilitatea părților de a avea acces liber la justiție, fiind îngrădită și posibilitatea de exercitare a dreptului la apărare în fața unei instanțe de judecată apropiată domiciliului, în acest mod fiind încălcat și principiul constituțional al egalității în fața legii;

- se mai susține că actul normativ criticat instituie o răspundere morală și juridică colectivă, fără existența vinovăției, arătându-se că activitatea foștilor lucrători sau colaboratori ai Securității nu poate fi apreciată ca aducând atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a exista o probațiune în acest sens, cu atât mai mult cu cât această activitate s-a desfășurat în limitele cadrului legal existent la acea dată;

- în fine, se susține că formularea din preambulul ordonanței de urgență criticate, referitoare la "perioada de dictatură comunistă“ și la calificarea organelor securității statului ca având caracterul de "poliție politică“, este neconstituțională, deoarece este discriminatorie și instituie o răspundere legală fără a exista o probațiune; îh realitate, în opinia autorului excepției, din punct de vedere legal, România a avut un regim de republică socialistă, în care puterea politică aparținea poporului, "liber și stăpân pe soarta sa“, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Constituția din 1965, republicată în 1974.

Se mai arată că prevederile art. 2 din actul normativ criticat încalcă prezumția de nevinovăție, astfel cum este consacrată prin dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție, deoarece creează premisele unei răspunderi morale și juridice pentru lucrătorii Securității care au desfășurat activități specifice atribuțiilor de serviciu, conforme actelor normative îh vigoare la acea dată. Se arată că echivalarea atribuțiilor de serviciu specifice lucrătorilor Securității cu desfășurarea de activități prin care s-au suprimat ori s-au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului este de natură a aduce prejudicii morale și materiale lucrătorilor fostei Securități.

De asemenea, prin introducerea acțiunilor în constatarea calității de lucrător/colaborator al fostei Securități, Consiliul se substituie atât în dreptul cetățeanului de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, realizându-se o extindere nejustificată a sferei titularilor acestui drept, cât și atribuției Avocatului Poporului de a acționa pentru apărarea drepturilor și a libertăților persoanelor fizice, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție. Mai mult, o astfel de atribuție a acestei autorități administrative autonome este contrară scopului acesteia, și anume asigurarea accesului oricărui cetățean la propriul dosar existent în Arhivele fostei Securități, numai acesta fiind îndreptățit să sesizeze instanța de judecată în cazul în care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime.

De asemenea, potrivit motivării excepției de neconstituționalitate, actul normativ criticat este neconstituțional, deoarece nu prevede posibilitatea persoanei verificate de a se apăra în fața Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care emite nota de constatare a calității de lucrător/colaborator al Securității, dreptul de apărare fiind recunoscut doar în fața instanței de judecată care se pronunță în cadrul acțiunii în constatare.

Se mai susține că, în cazul acțiunii în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității, competența de soluționare aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în timp ce adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență criticată pot fi contestate în fața instanței de contencios administrativ competente teritorial de către orice persoană interesată. În acest mod, persoanei verificate i se îngrădește posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată apropiată domiciliului său, ceea ce contravine principiului constituțional al egalității în drepturi.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional, invocând în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 127 din 25 februarie 2010, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 219 din 13 martie 2012, nr. 489 din 10 mai 2012, nr. 534 din 22 mai 2012 și nr. 592 din 5 iunie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008.

În opinia autorilor excepției, actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la caracterul de stat de drept, democratic și social, art. 15 - Universalitatea,art. 16 - Egalitatea în drepturi,art. 21 - Accesul liber la justiție,art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică,art. 23 - Libertatea individuală,art. 24 - Dreptul la apărare,art. 30 - Libertatea de exprimare,art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți,art. 54 - Fidelitatea față de țară,art. 55 - Apărarea țării,art. 57 - Exercitarea drepturilor și a libertăților,art. 58 alin. (1) privind numirea și rolul Avocatului Poporului și art. 126 - Instanțele judecătorești.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil,art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege,art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie,art. 9 - Libertatea de gândire, de conștiință și de religie,art. 10 - Libertatea de exprimare,art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 17 - Interzicerea abuzului de drept, cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile Protocolului nr. 1, nr. 4, 6, 7 și 11 adiționale la aceeași Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că actul normativ criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.

1. În ceea ce privește prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, și anume sintagmele "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea, procedând la o reconsiderare a jurisprudenței sale în materie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 899 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 august 2010, Decizia nr. 1.575 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2011 sau Decizia nr. 759 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2011), a admis excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi legale și a constatat că acestea contravin principiului constituțional al accesului liber la justiție, precum și dreptului la apărare.

Prin decizia menționată, reținând că instanțele judecătorești se confruntă cu un număr semnificativ de cauze având ca obiect acțiuni în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, acestea fiind soluționate, în unele cazuri, exclusiv pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității“, Curtea a relevat anumite vicii de neconstituționalitate ale sintagmelor "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“ din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008.

Astfel, Curtea a constatat că aceste sintagme conferă forță probantă documentelor interne ale fostei Securități, în acțiunea în constatare introdusă în temeiul actului normativ criticat, statuând însă că examinarea echitabilă a unei cauze dedusă judecății necesită asigurarea respectării unor principii procedurale fundamentale, precum contradictorialitatea și dreptul la apărare. În speță, Curtea a reținut că sintagmele "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“ permit instanței judecătorești ca, soluționând acțiunea în constatare, să se pronunțe exclusiv pe baza unor copii certificate de pe documentele aflate în arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, documentele originale putând fi consultate la arhiva Consiliului, potrivit art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008.

În legătură cu acest aspect, prin decizia menționată, Curtea a constatat că, în absența altor precizări normative, pe de o parte, și a altor probe în cauză, pe de altă parte, instanța judecătorească, învestită cu soluționarea acțiunii în constatare, nu poate să realizeze o evaluare reală a fiecărei situații de fapt, deoarece relatările verbale pot fi caracterizate prin subiectivism, arbitrariu și, uneori, simulare.

Față de aceste considerente, Curtea a constatat că persoana verificată, în privința căreia există la dosarul cauzei doar documente reprezentând "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, nu are beneficiul unei proceduri contradictorii în cazul în care se află în imposibilitatea obiectivă de a propune alte probe în apărarea sa, astfel încât prin sintagmele "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“, cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, se aduce atingere unui element esențial al procesului echitabil, și anume principiului egalității armelor, și a admis în parte excepția de neconstituționalitate.

În prezenta cauză, având în vedere criticile de neconstituționalitate similare cu cele formulate în jurisprudența anterior citată, Curtea va respinge excepția de neconstituționalitate a sintagmelor "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“ din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, ca devenită inadmisibilă.

2. Cât privește excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi din ordonanța de urgență criticată, Curtea a reținut în mod constant că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare importantă a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, și Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011).

Curtea reține că, dacă unele reglementări speciale prevăd interdicții pentru exercitarea unor drepturi, atunci acele reglementări trebuie supuse controlului de constituționalitate.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010).

Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a unei singure instanțe de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, și anume Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, Curtea Constituțională a observat că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigențelor constituționale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicția înființării de instanțe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

Totodată, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum și, după caz, soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și, de asemenea, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului, atribuie Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dreptul de a acționa inclusiv la cererea persoanelor îndreptățite, astfel că, din perspectiva acestei motivări a excepției, nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

Având în vedere că în speță nu au fost relevate elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței instanței de contencios constituțional în materie, atât soluția, cât și considerentele pronunțate în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.