Decizia CCR nr. 965 din 20.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. OUG nr. 24/2008 - accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi, în special, ale art. 8 lit. a) teza a doua din acest act normativ

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Vasile Mitrică în Dosarul nr. 2.885/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 992D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.013D/2012 și nr. 1.029D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, ridicată de Martin Godri (Boloni) în Dosarul nr. 3.511/2/2011 și Gheorghe Ciută în Dosarul nr. 9.048/2/2011, precum și în Dosarul nr. 1.014D/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 și, în special, ale art. 8 lit. a) teza a doua din acest act normativ, ridicată de Marian Măciuceanu-Zărnescu în Dosarul nr. 4.301/2/2011, toate ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă personal Gheorghe Ciută, autor al excepției în Dosarul nr. 1.0290/2012, și partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegații depuse la dosare. Lipsesc ceilalți autori ai excepțiilor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Autorul excepției Gheorghe Ciută, arătând că situația din Dosarul nr. 1.029D/2012 este diferită de cea din celelalte dosare, lasă la aprecierea Curții dispunerea măsurii de conexare a cauzelor.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este de acord cu măsura conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.013D/2012, nr. 1.014D/2012 și nr. 1.029D/2012 la Dosarul nr. 992D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției Gheorghe Ciută, care susține admiterea criticii de neconstituționalitate pentru motivele invocate în fața instanței de fond. Astfel, arată că ordonanța de urgență criticată are caracter lustratoriu și încalcă principiul neretroactivității legii, reglementarea în cauză fiind excesivă și tardivă în ceea ce privește măsurile adoptate. De asemenea, actul normativ menționat are consecințe juridice, deoarece, pentru ocuparea unei funcții publice, persoana în cauză trebuie să îndeplinească o serie de condiții, printre care și aceea de a nu fi desfășurat activități de colaborare cu organele fostei Securități. Totodată, în cazul persoanelor care dețin titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 și cu privire la care s-a constatat implicarea în activitățile fostei Securități, ca poliție politică, încetează acordarea indemnizației prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

Reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece argumentele de neconstituționalitate formulate în prezentele cauze au fost avute în vedere de Curtea Constituțională cu prilejul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008. De asemenea, arată că actul normativ criticat nu conține prevederi prin care să se interzică ocuparea unor funcții publice și nici alte norme sancționatoare, urmărind doar scopul de deconspirare a Securității.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. Precizează că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată cu respectarea art. 115 alin. (4) din Constituție și nu instituie restricții privind ocuparea unei funcții publice.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin sentințele civile nr. 1.005 din 14 februarie 2012 și nr. 1.433 din 29 februarie 2012, pronunțate în dosarele nr. 2.885/2/2011 și nr. 3.511/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Vasile Mitrică și Martin Godri (Boloni) în cauze având ca obiect acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 1.434 din 29 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.301/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității și, în special, ale art. 8 lit. a) teza a doua din acest act normativ.

Excepția a fost ridicată de Marian Măciuceanu-Zărnescu într-o cauză având ca obiect acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității.

Prin Încheierea din 25 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.048/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Gheorghe Ciută într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a fost emisă într-un moment în care statul democratic și sistemul judiciar nu se aflau într-o "situație extraordinară“. De asemenea, în privința actului normativ criticat, Guvernul nu motivează urgența decât printr-o exprimare lipsită de coerență cu valoare juridică. De altfel, din examinarea preambulului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu rezultă nicidecum "situația extraordinară“, ci, mai degrabă, necesitatea reglementării Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în sistemul altor instituții publice.

Totodată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a fost emisă cu încălcarea art. 108 alin. (3) din Constituție, deoarece temeiul acestui act normativ nu este o lege specială de abilitare, ci art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală. Or, Legea fundamentală nu este o "lege specială de abilitare“.

În același timp, prevederile art. 11 alin. (1) din ordonanța de urgență încalcă dispozițiile constituționale potrivit cărora justiția se înfăptuiește "în numele legii“ și judecătorii "se supun numai legii“. Ca atare, soluționând acțiunea în constatare, instanța judecătorească trebuie să pronunțe o hotărâre "în numele legii“ și nicidecum "în numele ordonanței“, legea și ordonanța fiind "instituții juridice cu conținut, determinare si finalitate proprii“.

Totodată, contrar art. 126 din Constituție, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității exercită, în realitate, o jurisdicție specifică prin introducerea acțiunilor în justiție pentru constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Așadar, prin art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiție, dincolo de limitele sale constituționale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiție într-o obligație.

De asemenea, activitatea desfășurată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului este în continuare o activitate colegială, în cadrul căreia se administrează și se evaluează probe, iar verdictul se dă prin votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului cercetat, fără participarea persoanei verificate, ceea ce este specific procedurilor jurisdicționale. Această activitate are caracter jurisdicțional și nu administrativ, fiind obligatorie și nu facultativă, așa cum se prevede în art. 21 alin. (4) din Constituție. Organele care o exercită nu sunt instanțe judecătorești și nu se supun normelor de organizare și funcționare prevăzute în cap. VI privind Autoritatea judecătorească al titlului III din Constituție.

În cursul procedurii, persoanele verificate nu sunt citate, nu sunt audiate și nu pot fi asistate de un avocat, ceea ce conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, inclusiv a dreptului la apărare. Probele pe care se întemeiază deciziile Colegiului Consiliului provin din arhivele Securității și organelor de informații, al căror depozitar unic este Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care le selectează și le interpretează subiectiv, fapt ce pune la îndoială imparțialitatea organului de decizie, cu atât mai mult cu cât dezbaterile în Consiliu nu sunt nici publice și nici contradictorii.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuții jurisdicționale, al cărei unic scop să fie acela de a permite cetățeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de "depozitar și administrator“ al documentelor întocmite de fosta Securitate.

Prin introducerea unei acțiuni în constatare, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se subrogă în dreptul altor persoane care se consideră vătămate, de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, și se substituie instituției Avocatul Poporului.

De asemenea, desemnarea Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ, ca unică instanță judecătorească competentă în ceea ce privește acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității, este neconstituțională, de vreme ce adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență pot fi contestate, de orice persoană interesată, în fața instanței de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădește posibilitatea exercitării dreptului la apărare în fața unei instanțe de judecată apropriate de domiciliul său.

Autorii precizează că, prin reglementarea voit contradictorie, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, referitor la instanța competentă în soluționarea contestațiilor formulate împotriva adeverințelor prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență, comparativ cu cea din art. 11 alin. (1) din același act normativ, privind instanța judecătorească competentă să soluționeze acțiunea în constatare introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, se creează o inegalitate de tratament juridic, contrară dispozițiilor art. 16 din Constituție.

Arată, de asemenea, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu respectă Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 și menține caracterul represiv-abuziv al acestei proceduri neconstituționale care încalcă drepturile fundamentale și este de natură să aducă prejudicii demnității și integrității persoanelor nevinovate, supuse verificării pentru simpla împrejurare că se încadrează în categoriile enumerate în art. 2 al ordonanței de urgență.

Împrejurarea că prin art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 se urmărește obținerea unei "certificări judecătorești“, prin introducerea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, nu elimină caracterul neconstituțional al acestei proceduri și se constituie într-o manoperă de implicare a justiției în acțiuni de răzbunare politică.

În plus, contrar principiului egalității în drepturi, actul normativ criticat prevede posibilitatea oricărei persoane, cu excepția foștilor angajați ai Securității, de a avea acces la dosarele Securității.

Totodată, solicitarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității creează discriminări pe criterii profesionale între cetățeni, afectând drepturile și demnitatea celor care într-o perioadă istorică nefastă nu au avut posibilitatea de a-și alege o altă profesie. Astfel, se induce ideea că foștii lucrători ai Securității, indiferent de domeniul în care au activat, trebuie să fie "paria societății, proscriși, desconsiderați“.

De asemenea, prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 se află în vădită contradicție cu normele constituționale instituite de art. 126 alin. (6), deoarece instanțele de contencios administrativ nu pot avea competența de a se pronunța asupra unor aspecte sau fapte ce țin de regulamentele sau comandamentele militare specifice. Calitatea de lucrător al Securității trebuie identificată, analizată și stabilită din punctul de vedere al actelor materiale și al activității de tip militar supuse regimului ordinelor și regulamentelor militare, depunerii unui jurământ militar și structurate pe o ierarhie și acte de comandă, nesupuse jurisdicției de contencios administrativ. În același timp, excepția de necompetență materială a instanței de contencios administrativ rezultă și din faptul că este chemată să se pronunțe asupra unor fapte de natură penală, infracțiuni. Calitatea de "lucrător al Securității“ trebuie raportată la acte și fapte concrete, acțiuni sau activități ce au suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale, acte ce trebuie să fie executate de persoana verificată, în timpul serviciului, fără drept, prin abuz sau nelegal.

Totodată, prevederile art. 2 din actul normativ criticat încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece activitatea efectuată în trecut a fost desfășurată în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment și, de aceea, analizarea acestor împrejurări prin prisma unei dispoziții legale inexistente la acel moment este contrară art. 15 din Constituție.

Pe de altă parte, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 este neconstituțională, deoarece reprezintă temeiul unor prevederi din sfera lustrației, cuprinse în multe acte normative; spre exemplu, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care interzice participarea la concurs și obținerea de posturi de funcționar public în cazul celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității, și Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, nr. 341/2004, care, prin art. 8, stabilește că persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei Securități ca poliție politică nu beneficiază de prevederile legii.

În susținerea argumentelor de neconstituționalitate, sunt invocate Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 7 iunie 2010, prin care instanța de contencios constituțional a constatat că Legea lustrației este neconstituțională, precum și "Proiectul de lege privind pensiile unor responsabili ai regimului comunist implicați în acte de represiune pe motive politice“, unul dintre obiectivele sale principale fiind "stabilirea cuantumului pensiei la nivelul salariului de bază minim brut pe țară pentru responsabilii regimului comunist care au fost declarați lucrători sau colaboratori ai Securității“.

În fine, autorii arată că stabilirea în justiție, printr-o procedură specială, a calității de lucrător al Securității, în sensul dat sintagmei prin actul normativ criticat, reprezintă, deopotrivă, un abuz de drept și o discriminare ce rezultă din faptul că această categorie profesională este singura trasă la răspundere pentru activitățile specifice desfășurate în contextul legal comunist.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că cererea de constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității, formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, este adresată unei instanțe judecătorești, iar persoana verificată, care are calitatea procesuală de pârât, are posibilitatea de a formula toate apărările. Totodată, instanța judecătorească reține că dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție nu interzic ca, prin anumite acte normative, să se instituie calitate procesuală activă pentru diferite instituții, autorități publice sau asociații. Este și cazul de față, în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității are calitate procesuală activă, în cadrul acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, potrivit art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008. De asemenea, precizează că ordonanța de urgență are în vedere interesul public de a se cunoaște persoanele care au avut calitatea de lucrător al Securității, iar instanța de contencios administrativ nu se pronunță asupra regulamentelor militare sau asupra comandamentelor specifice militare, relevante fiind limitele în care persoanele și-au desfășurat activitatea. Acțiunea în constatare introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu are efect retroactiv, stabilirea competenței materiale și teritoriale exclusive este în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituție, iar reglementările cuprinse în actul normativ criticat nu sunt nici abuzive, nici discriminatorii.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în dosarele nr. 1.013D/2012, nr. 1.0140/2012 și nr. 1.0290/2012, arată că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 64 din 31 ianuarie 2012 și nr. 27 din 19 ianuarie 2012, exprimat în sensul constituționalității prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008. În Dosarul nr. 9920/2012, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008 și, în special, art. 8 lit. a) teza a doua din ordonanța de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic și social, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 privind fidelitatea față de țară, art. 55 privind apărarea țării, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 58 alin. (1) privind numirea și rolul Avocatului Poporului, art. 59 privind exercitarea atribuțiilor Avocatului Poporului, art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanțelor, art. 115 alin. (4) privind condițiile adoptării ordonanțelor de urgență, art. 124 alin. (1) și (3) potrivit cărora "Justiția se înfăptuiește în numele legii“ și "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“ și art. 126 privind instanțele judecătorești.

De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil,art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege,art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie,art. 9 - Libertatea de gândire, de conștiință și de religie,art. 10-Libertatea de exprimare,art. 14 - Interzicerea discriminării și art. 17 - Interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, pe de o parte, că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă“ și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității“ cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

2. Pe de altă parte, Curtea reține că celelalte prevederi criticate ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.

Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea a constatat că nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât la momentul emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au fost îndeplinite condițiile impuse de textul constituțional invocat: existența unei situații extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată și motivarea urgenței în cuprinsul ordonanței. Aceasta este concluzia care se desprinde din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum acesta a fost redactat la data adoptării sale.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea a observat că este lipsită de incidență în cauză, în formularea acestei critici existând o confuzie între regimul ordonanțelor simple, care se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, și regimul ordonanțelor de urgență, care pot fi adoptate de Guvern în virtutea dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, cu respectarea condițiilor amintite mai sus. Totodată, Curtea a constatat că nu este întemeiată susținerea potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 ar fi contrară dispozițiilor art. 124 alin. (1) din Constituție, care prevăd că "justiția se înfăptuiește în numele legii“, "nicidecum în numele ordonanței“. Aceasta, deoarece noțiunea de lege este utilizată de textul constituțional în sens larg, legislatorul constituant neavând în vedere exclusiv semnificația restrânsă, de act adoptat de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării, ci referindu-se la ansamblul actelor normative ce formează dreptul intern (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 220 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, și Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

De asemenea, Curtea a reținut, ca apreciere generală, că, față de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. Curtea a statuat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei și demnității persoanei, legiuitorul a înțeles să dedice întregul articol 2 din ordonanța de urgență definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009). Curtea a mai reținut că prevederile art. 2 din aceeași ordonanță de urgență, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanța judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securității, nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

Totodată, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, în cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigențelor constituționale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicția înființării de instanțe extraordinare (a se vedea Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009).

De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispozițiilor constituționale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a promova acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuțiile instituției Avocatului Poporului. Această instituție dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător și detaliat în legea sa de organizare și funcționare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).

În același timp, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiție ca urmare a subrogării Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în dreptul cetățeanului care se consideră vătămat prin acțiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum și, după caz, soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și, de asemenea, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziții legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acționează inclusiv la cererea persoanelor îndreptățite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoștința publică a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalității în drepturi, susținută din perspectiva stabilirii instanțelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestațiile formulate împotriva adeverințelor prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabilește, fără echivoc, că "Adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 [_] pot fi contestate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor“ (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).

De altfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

În legătură cu critica de neconstituționalitate susținută din perspectiva stabilirii competenței instanțelor de contencios administrativ de a se pronunța asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate privind promovarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalității sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume "accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității“ (a se vedea Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).

În final, Curtea a constatat că invocarea unui proiect de act normativ cu eventuale implicații asupra drepturilor persoanelor cu privire la care s-a constatat calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008, precum și a celorlalte dispoziții constituționale și convenționale, nu are relevanță pentru soluționarea excepției (a se vedea Decizia nr. 216 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În plus, Curtea constată că invocarea Legii lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act cu conținut normativ distinct, care a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, fiind declarată neconstituțională (a se vedea Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, și Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), precum și a altor prevederi de lege, nu are nicio semnificație pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.