Decizia CCR nr. 504 din 30.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2962şi ale art. 29621 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296² și ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Daniela Stamule în Dosarul nr. 3.968/118/2014 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Curții Constituționale nr. 174D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra soluției legislative criticate prin deciziile nr. 335 din 10 martie 2011 și nr. 351 din 24 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.968/118/2014, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea

Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 296² și ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Daniela Stamule într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a unei decizii de impunere a organelor fiscale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că dispozițiile legale criticate care instituie obligativitatea plății contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, ca efect al dreptului absolut al statului în cadrul unor raporturi de drept public unilateral (ius domini) de a colecta obligațiile bănești față de bugetul statului, sunt neconstituționale, în condițiile în care Constituția consacră obligativitatea plății de către resortisanți doar a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la cheltuielile publice. Neconstituționalitatea dispozițiilor legale criticate apare și mai clar în condițiile în care noțiunea de contribuție de asigurări sociale de sănătate, așa cum este ea reglementată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și chiar de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în art. 2, nu poate, în niciun caz, echivala cu noțiunea de impozit sau taxă. Legiuitorul a înțeles să lege nașterea raportului juridic în urma căruia se dobândește calitatea de asigurat de încheierea unui contract de asigurare, altfel art. 211 privind persoanele asigurate din Legea nr. 95/2006 nu ar avea niciun rost. Existența obligației de plată a acestei contribuții ope legis nu ar putea fi reținută decât în lipsa reglementării necesității încheierii unui contract de asigurare. Pe de altă parte, dacă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuții, nu ar fi trebuit să condiționeze plata acestora de prestarea serviciilor medicale. Astfel, din modul cum este reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate din România reiese fără tăgadă faptul că noțiunea de contribuții de asigurări sociale de sănătate nu poate fi echivalată cu noțiunea de taxă sau impozit. Noțiunea de contribuție exclude, de principiu, caracterul obligatoriu absolut al obligației de plată, obligație care este condiționată, în definitiv, de dobândirea calității de asigurat și, in extenso, de încheierea unui contract de asigurare.

6. Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, menționând jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 335 din 10 martie 2011 și nr. 351 din 24 iunie 2014.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este formulat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 296² și ale art. 296²¹ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Din examinarea excepției rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 296² și ale art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 296²: "În sensul prezentului titlu, contribuțiile sociale definite la art. 2 alin. (2) sunt contribuții sociale obligatorii.";

- Art. 296²¹ alin. (1) lit. d): "(1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii și la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaționale la care România este parte, după caz: [...] d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;".

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 56 privind contribuțiile financiare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile Legii fundamentale, garantând prin art. 34 dreptul la ocrotirea sănătății, nu consacră și existența unui drept fundamental al persoanei la alegerea furnizorului serviciilor medicale (a se vedea Decizia nr. 128 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012).

14. Totodată, prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, ori Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, astfel că obligația de contribuție la acest sistem reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.

15. De asemenea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a reținut că, datorită solidarității celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor.

16. Curtea mai observă că prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, a reținut că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populației accesul la serviciile medicale, acces condiționat, însă, de plata unei contribuții către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătății populației, în temeiul principiului solidarității și al subsidiarității, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, «o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor»" (a se vedea și considerentele Deciziei nr. 351 din 24 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 29 iulie 2014, paragraful 15).

17. Distinct de cele de mai sus, Curtea mai constată că dispozițiile art. 56 din Constituție trebuie coroborate cu cele ale art. 139 alin. (3) din Constituție potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora". Astfel, contribuțiile datorate potrivit dispozițiilor legale criticate sunt destinate acoperirii unor cheltuieli publice - cele privind asigurarea sănătății populației. Cuantumul acestor contribuții se raportează la venitul persoanei fizice, dar serviciile medicale de care beneficiază nu sunt limitate la valoarea contribuției achitate.

18. Așadar, contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reprezintă contribuții a căror destinație este Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și își au reflectarea în textele constituționale menționate, astfel încât susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate urmează să fie respinse ca neîntemeiate.