Decizia CCR nr. 446 din 16.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (5) şi (8) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Societatea "Valorificare Creanțe" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 2.910/1/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.034D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă referitor la dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, respectiv ca neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, invocând jurisprudența în materie a Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 826 din 19 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.910/1/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Societatea "Valorificare Creanțe" - S.R.L. din Craiova cu ocazia soluționării plângerii împotriva unei ordonanțe de clasare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală - care prevăd, pe de o parte, soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de către judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților, iar pe de altă parte caracterul definitiv al încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în situațiile stabilite în art. 341 alin. (6) și alin. (7) pct. 1 și pct. 2 lit. a), b) și d) din Codul de procedură penală - încalcă principiul legalității și supremației Constituției, dreptul la apărare, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv. Arată că judecata se desfășoară fără participarea părților, ceea ce este de natură să înfrângă principiul oralității și al contradictorialității dezbaterilor. De asemenea, soluția pronunțată este definitivă, astfel încât nu este asigurată posibilitatea exercitării unui recurs efectiv.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) și ale art. 53 din Constituție, precum și ale art. 21 alin. (3) prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, dreptul la apărare presupune nu doar posibilitatea persoanelor care se consideră vătămate în interesele lor legitime printr-o ordonanță de clasare de a-și angaja apărător în vederea formulării de cereri și excepții în procedura instituită de art. 341 din Codul de procedură penală, ci și exercitarea efectivă a acestui drept prin posibilitatea de a pune concluzii în mod direct în fața judecătorului învestit cu soluționarea cauzei sale. Numai astfel se poate asigura dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și garantat de art. 21 alin. (3) din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, instanța apreciază că acestea nu încalcă niciuna din prevederile constituționale invocate. Accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, este asigurat prin posibilitatea de a se adresa judecătorului de cameră preliminară, iar dreptul la un recurs efectiv, consacrat de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și analizat prin raportare la art. 20 din Constituție, este respectat, întrucât petentului nu îi este îngrădită posibilitatea de a se adresa unei instanțe naționale pentru pretinse încălcări ale drepturilor sale.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a admis această excepție și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților" este neconstituțională. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât, având în vedere faptul că în camera preliminară nu se decide asupra vinovăției inculpatului, legiuitorul infraconstituțional nu a reglementat două grade de jurisdicție în această fază a procesului penal. Dublul grad de jurisdicție și o procedură contradictorie, la care să participe procurorul și inculpatul, au fost reglementate în faza de judecată, pentru a se decide asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, astfel încât dispozițiile legale criticate sunt conforme cu prevederile art. 24 din Constituție. Dreptul recunoscut părților de art. 129 alin. (1) din Constituție - de a exercita căile de atac - nu este unul absolut, ci acesta se exercită în condițiile legii, revenind legiuitorului infraconstituțional să reglementeze, cu respectarea dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, căile de atac și modalitatea de exercitare a acestora.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) și (8) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților.

[...] (8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă."

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind principiul legalității și supremației Constituției, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, autorul excepției critică soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților". Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală și a constatat că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților" este neconstituțională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate. În acest sens, Curtea a observat că atât plângerea petentului, cât și notele scrise ale procurorului și ale intimaților sunt susceptibile de a influența soluția privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acțiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialității și oralității, ca elemente esențiale ale egalității de arme și ale dreptului la un proces echitabil, legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului și a intimaților de a dezbate, în mod efectiv, observațiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanții (paragrafele 46 și 47). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Ținând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și de faptul că decizia mai sus menționată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în prezenta cauză, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală ca devenită inadmisibilă.

14. Referitor la dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea reține că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 24 din Constituție și ale art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, statuând, în paragrafele 25 și 26, că faptul că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) este definitivă nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

15. În același sens sunt și Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, și Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, pronunțată prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16. În fine, nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a art. 53 din Legea fundamentală, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu poate fi însă reținută în cauza de față.