Decizia CCR nr. 558 din 16.07.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Constantinescu în Dosarul nr. 61.867/299/2014 (228/2015) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 205 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție nu au incidență în cauză, întrucât acestea reglementează cu privire la rolul Ministerului Public, iar măsura arestării preventive nu este dispusă de către procuror, ci de către instanța de judecată. Se susține, totodată, că ordinea publică este parte a ordinii de drept, care presupune ordinea juridică și ordinea socială. Se conchide că nu există nicio contrarietate între cele două sintagme și că acestea se completează reciproc.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea nr. 80/CO din 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 61.867/299/2014 (228/2015), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive a autorului excepției.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat, care prevede condițiile de aplicare a măsurii arestării preventive, măsură ce se dispune de către instanța de judecată ca urmare a propunerii formulate de procuror, prin folosirea noțiunii de "ordine publică", este contrar prevederilor art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, care fac referire la "ordinea de drept", în reglementarea rolului Ministerului Public.

6. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziția constituțională invocată conferă Ministerului Public atribuția de apărare a ordinii de drept, care presupune, printre altele, asigurarea prin intermediul normelor juridice a condițiilor pentru desfășurarea normală a activităților sociale. În acest context se susține că folosirea de către legiuitor, în cuprinsul textului criticat, a sintagmei "ordinea publică" nu intră în contradicție cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituție. Se arată că, dimpotrivă, cele două noțiuni subliniază aceeași idee, de stare indispensabilă funcționării unui stat de drept, asigurată prin norme imperative, și că, mai mult, în materia arestării preventive, atribuția procurorului este limitată la formularea propunerii luării acestei măsuri preventive, care este dispusă, prelungită și menținută de către instanța de judecată.

7. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține, însă, că autorul critică, în realitate, prevederile art. 223 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe [...] se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică".

11. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155,art. 156,art. 159,art. 148 alin. 1 lit. f) și art. 149¹ din Codul de procedură penală din 1968, în susținerea căreia s-a argumentat că dispozițiile de lege criticate, care reglementau procedura de prelungire a duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale și procedura de arestare a inculpatului în cursul urmăririi penale, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 131 și art. 53, procurorul apărând ordinea de drept și nu ordinea publică prevăzută de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968. Cu acest prilej, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968, care stabileau un caz de arestare, anume situația în care lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru "ordinea publică", sunt în deplină concordanță cu prevederile constituționale ale art. 131 care statuează că Ministerul Public apără "ordinea de drept". S-a arătat, în acest sens, că în procesul penal din România procurorul acționează ca apărător al intereselor generale ale societății, dar și ale părții din proces, în spiritul legalității și că cele două noțiuni, ordinea de drept și ordinea publică, nu se exclud și nu se află în contradicție, fiind într-o relație de interdependență. Astfel, ordinea de drept se concretizează în ordinea publică prin asigurarea respectării legii penale.

13. Aceleași aspecte au fost statuate de către Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 1.447 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 20 decembrie 2011, decizie prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968, precum și prin Decizia nr. 196 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014.

14. Având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin considerentele deciziilor mai sus referite, Curtea reține că noțiunea de "ordine publică" din cuprinsul textului criticat nu contravine celei de "ordine de drept" folosită de legiuitor în art. 131 alin. (1) din Constituție. Curtea reține că cele două noțiuni sunt interdependente, ordinea publică fiind asigurată prin respectarea legii penale în cadrul ordinii de drept, considerent pentru care prevederile art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală nu contravin normei constituționale invocate de autorul excepției.