Ordinul MFP nr. 1071/2014 de aplicare a prev. art. 65 alin. (3)–(17) din OG nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 1.071/2014
de aplicare a prevederilor art. 65 alin. (3)-(17) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014
Monitorul Oficial nr. 623 din 26.08.2014
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (12) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 15 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 65 alin. (19) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014,
ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:
Art. 1
Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, repartizate de Ministerul Finanțelor Publice potrivit art. 2, se utilizează pe destinațiile prevăzute la art. 65 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014, potrivit normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 1 sau anexa nr. 2, după caz.
Art. 2
(1) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 se repartizează pe județe și municipiul București de Ministerul Finanțelor Publice potrivit prevederilor art. 65 alin. (6)-(10) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 și ale normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/Administrațiile județene ale finanțelor publice repartizează sumele pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 65 alin. (13) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 și ale normelor metodologice prevăzute în anexa nr. 1 și anexa nr. 2.
Art. 3
Se aprobă următoarele formulare:
a) Cererea privind solicitarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale din suma aprobată la art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4;
b) Situația obligațiilor de plată restante către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări și/sau către furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat și către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit prevederilor art. 65 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5;
c) Acord încheiat pentru stingerea obligațiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 65 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6a, și Acord încheiat pentru stingerea obligațiilor de plată/fiscale conform prevederilor art. 65 alin. (4) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 6b;
d) Cererea privind solicitarea de repartizare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2014, conform prevederilor art. 65 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 7;
e) Cererea privind introducerea unui control de tip preventiv asupra operațiunilor ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale efectuate în vederea utilizării sumelor alocate conform prevederilor art. 65 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 8.
Art. 4
Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea