Decizia CCR nr. 551 din 16.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a prev. art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioan Chiujdea în Dosarul nr. 28.438/299/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 98D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a transmis la dosar note scrise prin care solicită, în esență, respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, apreciind că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, al cărei obiect îl constituie soluționarea cererii de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unei anumite sume de bani, stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire pentru un imobil ce nu poate fi restituit în natură.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentința civilă nr. 7.888/2014 din 7 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 28.438/299/2013, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Ioan Chiujdea într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unei sume de bani stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu titlu de despăgubire pentru un imobil cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivității legii civile. Critică faptul că termenele prevăzute de art. 33-35 din lege s-ar aplica și cererilor de chemare în judecată în curs de soluționare pe rolul instanțelor. Litigiile aflate pe rolul instanțelor au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale, iar faptul că în cursul judecății au fost surprinse de apariția Legii nr. 165/2013, care reglementează alte termene și condiții decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, nesocotește principiul neretroactivității legii civile. Autorul excepției susține că prevederile art. 4 raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013 încalcă și principiul egalității în drepturi întrucât se instituie un tratament diferit între persoane ale căror procese s-au finalizat și cele care nu vor beneficia de finalizarea proceselor după intrarea în vigoare a modificărilor, deși cererile de chemare în judecată au fost depuse în aceeași perioadă, instanțele întrerupând cursul acestora, în virtutea Legii nr. 165/2013. De asemenea, prevederile de lege criticate sunt, în opinia autorului excepției, discriminatorii, întrucât impun termene diferite de soluționare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcție de gradul de încărcare a autorităților publice competente să le soluționeze și de numărul de cereri rămase nerezolvate. Arată că se aduce atingere și dreptului de acces liber la justiție, deoarece procesele aflate pe rolul instanțelor vor fi întrerupte prin respingerea cererilor de chemare în judecată. Totodată, reluarea procedurilor cu caracter administrativ ca urmare a respingerii acțiunii ca inadmisibile sau prematur introduse, din cauza noilor termene instituite de lege, contravine și principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil.

7. Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin normelor constituționale invocate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut:

- Art. 4: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii- pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1)."

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale și contravenționale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. Se invocă, totodată, și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză în care reclamantul-autor al excepției a solicitat instanței (Judecătoria Sectorului 1 București), ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unei anumite sume de bani, stabilite printr-o decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu titlu de despăgubire pentru un imobil ce nu mai poate fi restituit în natură și pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia respectivă în executarea obligației impuse în sarcina sa de Judecătoria Făgăraș printr-o sentință rămasă definitivă prin nerecurare.

14. Ținând seama de acest contextul procesual, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare, întrucât textele de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei în cadrul căreia excepția a fost ridicată, nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

15. Astfel, Curtea observă că nu este incidentă ipoteza tezei întâi din art. 4 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că nu este vorba despre o cerere formulată și depusă, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ci despre una finalizată prin emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire pentru un imobil revendicat care nu poate fi restituit în natură. Autorul nu se află nici în ipoteza tezei a doua a art. 4, cauza sa fiind dedusă instanței spre soluționare după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nefiind, așadar, în discuție o cauză aflată pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. De asemenea, este evident că nu este aplicabilă nici teza a treia a art. 4 din Legea nr. 165/2013, aceasta referindu-se la cauzele aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a legii.

16. Curtea constată că autorul excepției se află în ipoteza unui text tranzitoriu din Legea nr. 165/2013, a art. 41 alin. (1) teza întâi, potrivit căruia plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Aceasta, deoarece este beneficiarul unei decizii prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis - în executarea obligației impuse printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în acest sens - emiterea unui titlu de despăgubire pentru suma corespunzătoare imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă.

17. De aici rezultă că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, care vizează prima etapă administrativă a procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist și care instituie obligația entităților învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, în anumite termene. În cauză, această etapă a fost parcursă, finalizându-se cu o propunere de acordare de despăgubiri ca urmare a imposibilității restituirii în natură a terenului revendicat.

18. De asemenea, nici prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 privitoare la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu sunt incidente în cauză. Aceasta, deoarece și această etapă administrativă a fost depășită, procedura fiind deja încheiată odată cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru suma stabilită prin raportul de evaluare.

19. Tot astfel, art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu are aplicabilitate în cauză, întrucât se referă la posibilitatea contestării în fața instanței de judecată a deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 sau a refuzului nejustificat al entităților învestite de lege de a soluționa cererile în termenele impuse prin art. 33 și 34. Or, așa cum s-a arătat, există deja o decizie a Comisiei pe care autorul excepției a acceptat-o, urmărind valorificarea ei. Ca atare, invocarea art. 35 din Legea nr. 165/2013 este lipsită de interes.