Decizia CCR nr. 560 din 16.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a prev. art. 4 teza întâi raportate la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Alteța Sa Regală prințul Paul Philippe al României în Dosarul nr. 22.071/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 300D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013, apreciind că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, și de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 și art. 35 din aceeași lege, precizând, în susținerea acestei opinii, că își mențin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 6 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 22.071/3/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Alteța Sa Regală prințul Paul Philippe al României într-o cauză civilă în care acesta a solicitat instanței să dispună, în principal, restituirea în natură a unui imobil-teren, având în vedere refuzul pârâtului Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie Cantacuzino, în calitate de unitate deținătoare a acestuia, de a soluționa notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 și, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, să oblige pârâtul la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alt imobil sau alte măsuri compensatorii.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 4 și art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, întrucât își extind aplicabilitatea și asupra notificărilor nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens arată că dispozițiile de lege criticate sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-i să se supună ordinii de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul legii vechi. Textele de lege criticate contravin și principiului egalității cetățenilor în fața legii în ce privește persoanele care au depus cereri la entitățile învestite de lege aflate în diverse localități ale țării, întrucât beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferențial față de cei care sunt obligați să aștepte termene mai lungi. Ca atare, destinatarii Legii nr. 10/2001 sunt discriminați în funcție de gradul de încărcare și de numărul cererilor rămase nesoluționate de către autoritățile publice învestite. Se mai susține că textele de lege criticate îngrădesc accesul liber la justiție al persoanelor care, deși au un interes legitim de a apela la instanțele judecătorești pentru recunoașterea dreptului lor, nu-l pot exercita decât după scurgerea acestor termene și, în mod distinct, în funcție de situația în care se află. Mai arată că textele de lege criticate contravin și prevederilor constituționale care garantează dreptul de proprietate privată, întrucât, de vreme ce reclamantul este titularul unui "bun" în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, măsura îi lezează grav interesele economice, fiind afectată chiar existența dreptului de proprietate privată.

6. Tribunalul București - Secția a V-a civilă consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 4 teza întâi raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza întâi: "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).";

- Art. 33: "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi, referitor la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietății private. De asemenea sunt invocate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 14 - Interzicerea discriminării din aceeași Convenție și art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la aceeași Convenție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, s-a mai pronunțat asupra aceleiași excepții de neconstituționalitate, invocate de același autor, cu o motivare identică celei formulate în prezenta cauză, prilej cu care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 33 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 din aceeași lege.

13. Curtea constată, totodată, că, în cauza de față, situația de fapt dedusă soluționării judecătorului a quo este similară celei reținute în decizia menționată. Astfel, litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a fost generat de lipsa unui răspuns din partea entității învestite cu soluționarea notificării formulate, în temeiul Legii nr. 10/2001, de același autor al excepției. Din dosarul cauzei rezultă că instanța de judecată a fost învestită la data de 18 iunie 2013, așadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel că și în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 4 teza întâi din acest act normativ, cererea fiind circumscrisă domeniului propriu de aplicare al Legii nr. 165/2013.

14. Curtea observă că, în cauza de față, în considerarea etapei administrative vizată de acțiunea introductivă de instanță, prevederile art. 4 teza întâi raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în soluționarea litigiului aflat pe rolul instanței de judecată care a învestit Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate, acestea fiind aplicabile dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, așadar ulterior emiterii de către entitățile învestite a unor decizii conținând propuneri de acordare de măsuri compensatorii pentru bunurile imobile ce nu mai pot fi restituite în natură, care să fie apoi verificate și validate sau invalidate de Comisia Națională. În consecință, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind lipsită de legătură cu cauza, ca urmare a faptului că o astfel de decizie nu a fost emisă, dosarul de despăgubire aflându-se încă, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, la entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.

15. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, mai sus menționată, că este neîntemeiată. Astfel, referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a observat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Instanța de contencios constituțional a subliniat că diferența față de cele reținute prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care Curtea a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, este dată, în circumstanțele cauzei de față, de momentul sesizării instanței de judecată cu soluționarea plângerii împotriva refuzului nejustificat al entității învestite de lege de a răspunde la notificarea formulată de autorul excepției în baza Legii nr. 10/2001. Astfel, la momentul introducerii acțiunii în justiție era deja în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că autorul-reclamant avea cunoștință - în virtutea prezumției cunoașterii legii, rezultantă a principiului nemo censetur ingnorare legem -, de faptul că aceasta este cea care guvernează raporturile juridice puse în discuție. Ca atare, instanța de judecată urma să soluționeze procesul în baza unor norme a căror existență era cunoscută încă de la începutul procesului, neintervenind pe parcursul desfășurării acestuia și nefiind, așadar, de natură să rupă echilibrul procesual între părțile adverse prin crearea unei situații mai avantajoase doar pentru una dintre acestea.

16. Prin urmare, Curtea a considerat că nu poate reține critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menționat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Așadar, dispozițiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare.

17. Prin decizia menționată, Curtea a mai observat că instituirea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entitățile învestite trebuie să soluționeze notificările depuse la acestea, se înscrie în rațiunea pentru care legea însăși a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în același timp, și certitudinea finalizării acestuia.

18. În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea a constatat că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să soluționeze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităților învestite pentru soluționarea notificărilor. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiției pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunțate într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu face altceva decât să creeze cadrul normativ pentru această posibilitate, consacrată doar pe cale jurisprudențială, stabilind un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 și având în vedere și cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

19. Analizând critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție, prin aceeași decizie mai sus citată, Curtea a observat că, în jurisprudența sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituțională a liberului acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiție nu poate fi supus niciunei condiționări. În acest caz, condiționarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013, termene în legătură cu care instanța de contencios constituțional a apreciat că se conformează exigențelor constituționale și convenționale.

20. Curtea observă că, similar situației examinate prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, nici pretinsa retroactivitate nu poate fi susținută, în condițiile în care este vorba despre o cerere formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Deși prin art. 35 din lege se temporizează introducerea plângerii împotriva nesoluționării notificării, nu se poate vorbi despre aplicarea retroactivă a prevederilor de lege criticate. În acest caz, eventuala respingere a plângerii ca prematur introdusă nu este consecința intrării în vigoare, pe parcursul derulării procesului, a unor noi dispoziții legale, ci este rezultatul nerespectării unui cadru legal preexistent la momentul învestirii instanței de judecată cu soluționarea plângerii.