Decizia CCR nr. 559 din 16.07.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a) și b) din OUG nr. 111/2010 - concediul și indemnizația lunară pt. creșterea copiilor

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, excepție ridicată de Mihaela Violeta Costin în Dosarul nr. 3.059/100/2014 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 274D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.059/100/2014, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Excepția a fost ridicată de reclamanta Mihaela Violeta Costin în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect anularea deciziei emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș, prin care s-a stabilit cuantumul indemnizației de creștere a copilului.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), deoarece stabilesc cuantumul indemnizației lunare în funcție de vârsta copilului, iar nu în funcție de durata concediului pentru creșterea copilului. Astfel, arată că se instituie un tratament discriminatoriu între persoanele îndreptățite să beneficieze de indemnizația pentru creșterea copilului, în sensul că persoanele al căror drept de opțiune devine actual la data nașterii copilului sunt vădit favorizate față de persoanele care dobândesc un astfel de drept după ce copilul împlinește vârsta de un an. În această ultimă situație se regăsesc persoanele prevăzute la art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, printre care și cele care au adoptat copilul. Pentru aceste persoane dreptul de opțiune nu mai există, cu toate că durata concediului pentru creșterea copilului nu depășește un an, fiindu-le stabilit cuantumul indemnizației exclusiv în forma reglementată de art. 2 alin. (3) din actul normativ menționat. Aceste persoane se găsesc în dezavantaj evident față de alte persoane care, tot pentru durata de un an a concediului de creștere a copilului, pot opta pentru un nivel al indemnizației în cuantum net superior. Or, principiul egalității în drepturi presupune identitate de soluții pentru situații identice, ceea ce nu se poate reține în situația expusă mai sus..

6. Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că în speță nu există nicio discriminare a reclamantei în raport cu alte persoane aflate în situații similare. Astfel, dreptul de a opta pentru situația reglementată de lit. a) sau b) din art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 aparține părinților (lato sensu, naturali sau adoptivi) ai căror copii au vârsta mai mică de un an sau mai mare, dar nu mai mare de 2 ani. Inevitabil, dacă cererea de concediu, respectiv de acordare a indemnizației a fost făcută după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an se poate fundamenta numai pe lit. b) a art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010. Nu trebuie uitat rostul concediului și indemnizației, acestea nu reprezintă un drept al părintelui în sine, ci un drept al părintelui prin raportare la minor, în considerarea persoanei minorului. Or, de vreme ce minorul (după adopție) are mai mult de un an (cum este cazul în speță), raportarea la lit. a) a textului de lege criticat este lipsită de obiect. În condițiile în care cele două alineate a) și b) determină un cuantum diferit al indemnizației, după cum susține reclamanta, lasă la aprecierea Curții Constituționale analiza existenței unei discriminări.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, așa cum a arătat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una din măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a se duce atingere dreptului în sine. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 455 din 12 aprilie 2011. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 28 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) au fost modificate prin art. IV pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 166/2012. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut: "(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opțional de următoarele drepturi:

a) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară;

b) concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară.[...]"

12. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate prevăd posibilitatea de a opta între cele două tipuri de concediu (pentru creșterea copilului în vârstă de până la 1 an sau pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani) și indemnizația corespunzătoare, iar cuantumul indemnizației este determinat de durata concediului solicitat, după cum urmează: indemnizația lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 1,2 ISR și nici mai mare de 6,8 ISR; indemnizația lunară prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni și nu poate fi mai mică de 1,2 ISR și nici mai mare de 2,4 ISR. Potrivit art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările și completările ulterioare, "Valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei."

14. Referitor la natura indemnizației lunare pentru creșterea copilului, Curtea, în jurisprudența sa constantă, a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, sau prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept constituțional, ci constituie una dintre măsurile de protecție socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituție. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. Totodată, prin Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Curtea a statuat că "indemnizația pentru creșterea copilului constituie o măsură concretă de protecție socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existenței dreptului în sine".

15. Analizând situația de fapt menționată în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, se reține că, la data de 19 decembrie 2012, reclamantei - autoare a excepției i-a fost încredințat în vederea adopției un copil, iar la data de 10 ianuarie 2013 aceasta a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Maramureș indemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Printr-o decizie din 18 ianuarie 2013, această instituție a admis cererea reclamantei și a acordat indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani în cuantum de 1.200 lei. Or, Curtea reține că, în situația în care se afla autoarea excepției, având în vedere data la care s-a încuviințat adopția, precum și vârsta minorei de la data adopției (peste 1 an), autoarea excepției nu a mai putut solicita acordarea concediului de 1 an, nemaiavând posibilitatea reală de a opta între cele două tipuri de concediu prevăzute de dispozițiile de lege criticate [lit. a) - concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară; lit. b) - concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și de o indemnizație lunară].

16. Cu privire la critica de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, așa cum reiese din jurisprudența sa, principiul egalității "presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

17. Aplicând aceste considerente de principiu la speța de față, Curtea constată că pretinsa discriminare invocată de autoarea excepției - potrivit căreia, în situațiile în care copilul adoptat are mai mult de 1 an la data adopției, părinții adoptivi nu mai pot opta între cele două tipuri de concedii prevăzute de textul de lege criticat, ceea ce favorizează persoanele al căror drept de opțiune devine actual la data nașterii copilului - nu poate fi reținută, întrucât tratamentul juridic diferit pe care îl critică autoarea excepției provine din situația concretă în care s-a aflat, și anume adopția s-a încuviințat după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an, situație ce face imposibilă opțiunea între cele două tipuri de concedii. De asemenea, sub aspectul condițiilor cerute a fi îndeplinite pentru acordarea opțiunii între concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an și concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, cele două categorii de persoane invocate de autoarea excepției (părinții firești care beneficiază de dreptul de opțiune la data nașterii copilului sau părinții adoptivi care adoptă un copil cu vârsta sub 1 an, pe de-o parte, și părinții adoptivi care adoptă un copil cu vârsta cuprinsă între 1 și 2 ani, pe de altă parte) nu pot fi în aceeași situație juridică, din moment ce, în cazul ultimei categorii de persoane, copilul a împlinit deja 1 an. De asemenea este posibil, spre exemplu, ca părinții firești ai copilului adoptat cu vârsta de peste 1 an să fi beneficiat ei înșiși de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 1 an.

18. Având în vedere că rațiunea pentru care se acordă concediul prevăzut de dispozițiile de lege criticate este creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, intenția legiuitorului fiind aceea de a acorda părinților concediu până la momentul împlinirii de către copil a vârstei de 2 ani, iar nu concediu de 1 an sau de 2 ani de la momentul depunerii cererii de acordare (indiferent că aceasta este depusă după data nașterii ori după data adopției), situația concretă din speța în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu poate conduce la constatarea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, din perspectiva criticilor autoarei, întrucât ar transforma concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani în concediu de până la 2 ani, începând cu data solicitării (indiferent de vârsta copilului).